Mircea Albulescu – ultimele aplauze
Articol de , 10 aprilie 2016, 07:25
Astăzi, Mircea Albulescu va fi aplaudat pentru ultima dată, nu cu emoţie şi entuziasm, aşa cum au făcut-o mii de oameni de-a lungul a şase decenii, ci cu tristeţe şi lacrimi în ochi.
Actorul va fi înmormântat cu onoruri militare, la Cimitirul Reînvierea, iar slujba va avea loc la ora 14:00.
Fie că i se adresau cu ”Domnule profesor!”, ”Nenea Iorgu”, ”Domnul Albulescu” sau ”Maestre”, răspundea invariabil ”Bunii mei!”.
Cu această formulă întâmpina şi publicul TNB-ului, în mesajul înregistrat şi difuzat înainte de începerea spectacolului.
Un glas pe care-l recunoşteai dintr-o mie, o statură robustă, pe care părea că nimic n-o va dărâma vreodată, şi o privire pătrunzătoare de sub nişte sprâncene impunătoare, Mircea Albulescu a fost un bărbat cu un sarm aparte, pe care l-a împrumutat multora dintre personajele sale.
A jucat sute de reprezentaţii pe scenele bucureştene şi a avut peste 70 de roluri în film.
A realizat peste 300 de înregistrări la teatrul radiofonic.
Este singurul actor care are un doctorat dedicat teatrului la microfon – «Teatrul radiofonic; convertibilitatea mijloacelor de expresie actoricească în procesul creaţiei», teză susţinută în 2004.
Din 2013, un teatru din provincie îi poartă numele: Teatrul Proiect Câmpina Mircea Albulescu.
Maestrul i-a fost alături fostului student Dan Tudor şi, împreună cu un om de afaceri local, au creat acest concept, găzduit în sala de spectacole a Casei de Cultură “Geo Bogza”.
Despre generozitatea sa faţă de învăţăceii ce i-au trecut prin clasă s-a vorbit puţin pentru că făcea atât de des aceste lucruri, încât păreau obişnuite – juca alături de ei, în spectacolele lor, a montat pentru ei.
A fost un profesor iubit, și asta se vede mai mult ca oricând în aceste zile, când paginile a zeci de actori ce i-au trecut prin mână, sunt pline de mesaje emoţionante.
A modelat generaţii de artişti, i-a învăţat meserie, le-a insuflat respectul faţă de public, ”Măria sa, Publicul”, cum îi plăcea să spună.
A fost pedagog timp de trei decenii, din 1985 până în 2005, iar în 2010, în semn de prețuire, UNATC i-a oferit titlul de Doctor Honoris Causa.
Mircea Albulescu a considerat teatrul un templu, şi i-a dedicat întreaga sa existenţă.
A primit în schimb dragostea şi recunoştinţa spectatorilor săi şi câteva distincţii: „Premiul UNITER pentru întreaga activitate” la Gala din 2005, Premiul de Excelență la TIFF în 2009, „Premiul Naţional pentru întreaga activitate artistică” acordat de Ministerul Culturii şi Cultelor în 2003, Premiul de Excelenţă acordat în cadrul Galei Radio România Cultural 2015.
A fost distins cu „Ordinul Meritul Cultural” clasa D în grad de Mare Ofiţer şi „Ordinul Serviciul Credincios” în grad de Comandor.
Din anul 2011 are o stea care-i poartă numele pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului, alături de alte personalităţi ale vieţii teatrale româneşti.
Mircea Albulescu a absolvit Şcoala Medie de Arhitectură în anul 1952, cu diplomă de Conductor Arhitect, iar apoi şi Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în 1956, la clasa profesoarei Aura Buzescu.
Începând din 1974 a jucat la Teatrul Național ”I.L.Caragiale”: Profesorul – “Vizita bătrânei doamne” de Friedrich Dürrenmatt, regia Alexander Morfov, 2011; Firs – „Livada de vişini” de A.P. Cehov, regia Felix Alexa, 2010 ; Grigore Bucşan – „Ultima oră” de Mihail Sebastian, regia Anca Ovanez Doroşenco, 2003; Farfuridi – „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, regia Alexandru Tocilescu, 1999; Satin – „Azilul de noapte” de Maxim Gorki, regia Ion Cojar, 1998 ; Serghei Jeleznov – ”Vassa Jeleznova” de Maxim Gorki, regia Ion Cojar, 1988; Şerban Sineşti – „Jocul ielelor” de Camil Petrescu, regia Sanda Manu, 1986; Agamemnon – „Ifigenia” de Mircea Eliade, regia Ion Cojar, 1981; Lord Hastings – „Richard al III-lea” de William Shakespeare, regia Horea Popescu, 1976; şi, în primul rând, emblematicul Danton – „Danton” de Camil Petrescu, regia Horea Popescu, 1974.
A fost Doctorul Dorn în „Pescăruşul” de A.P. Cehov, regia Cătălina Buzoianu, la Teatrul Mic, 1993; Luca Arbore în „Viforul” de Barbu Ştefănescu Delavrancea, regia Alexandru Darie, la Teatrul Nottara,1998; Achile – „Troilus şi Cresida” de William Shakespeare, regia David Esrig, 1965; Dacian – „Capul de răţoi” de George Ciprian, regia David Esrig, 1966; Bucătarul – „Mutter courage” de Bertolt Brecht, regia Lucian Giurchescu, 1972, la Teatrul de Comedie.
În prima perioadă a carierei a jucat la Teatrul Municipal (Lucia Sturdza Bulandra): Schmitz – „Biedermann şi incendiatorii” de Max Frisch, regia Lucian Pintilie, 1964; Egist – „Orestia” de Eschil, regia Val Mugur, 1964; Happy Loman – „Moartea unui comis voiajor” de Arthur Miller, regia Dinu Negreanu, 1959; Ionel – „Take, Ianke şi Cadâr” de Victor Ioan Popa, regia Nicolae Alexandru Toscani; Lopahin – „Livada de vişini” de A.P. Cehov, regia Marietta Sadova, iar în 1957, la Teatrul Armatei din Bucureşti, Alexei în „Tragedia optimistă” de Vsevolod Visnevski, regia Gheorghe Jora.
Mircea Albulescu a avut roluri memorabile si pe marele ecran.
A fost prezent aproape în toate filmele lui Mircea Veroiu (”Somnul Insulei”, 1994, ”Semnul şarpelui”, 1981, ”Mania”, 1977, ”Şapte zile”, 1973, ”Scrisorile prietenului”, 1997, ”Dincolo de pod”, 1976, ”Artista, dolarii şi ardelenii”, 1980, ”Craii de Curtea Veche”, 1995).
Îl regăsim în multe dintre peliculele realizate de Sergiu Nicolaescu, a debutat în ”Dacii”, 1967, a continuat cu ”Mihai Viteazul”, 1970, ”Zile Fierbinţi”, 1975, ”Revanşa”, 1978, ”Pentru Patrie”, 1978, ”Nea Marin Miliardar”, 1979, ”Mihail, câine de circ”, 1979, ”Capcana Mercenarilor”, 1980, ”Wilhelm Cuceritorul”, 1982, ”Viraj periculos”, 1983, ”Ziua Z”, 1985, ”Noi, cei din linia întâi”, 1986.
Nu poate fi ușor uitată scurta secvență din pușcărie din ”Cel mai iubit dintre pământeni”, film în regia lui Șerban Marinescu,1993.
A avut roluri importante în filme regizate de Radu Gabrea (”Prea mic pentru un război atât de mare”, 1970, ”Dincolo de Nisipuri”, 1973, ”Rosenemil”, 1993; Manole Marcus, ”Actorul şi sălbaticii”, 1975, ”Puterea și adevărul”, 1971 ; Alexa Visarion ,”Înghiţitorul de săbii”, 1981 ;, Mircea Daneliuc ,”Cursa”, 1975, ”Ediţie Specială”, 1980 ; Mircea Drăgan,”Columna”, 1968, ”Braţele Afroditei”, 1978 ; Andrei Blaier ”Momentul adevărului”, 1989.
Îl regăsim, de asemenea, în filmul lui Francis Ford Coppola ,”Youth Without Youth”, 2007.
Mircea Albulescu a scris şi câteva volume de versuri: “Vizite”, “Pajura singurătăţi”, “Fluture în lesă de aur”, “Clanţe”, “Ultimele noduri” şi proză – “Bilete de favoare”, “Baraka” şi “Bazar sentimental”. Îi plăcea să lege lansările de carte de câte un moment aniversar.
A fost membru al Uniunii Scriitorilor şi a celei a Ziariştilor.
Mircea Albulescu ne-a parasit vineri dimineața, la vârsta de 81 de ani, la Spitalul de Urgență Floreasca din București, unde fusese internat în cursul zilei de joi.
