Lucrări pe Autostrada Soarelui
Articol de Sabina Lapadatescu, 3 martie 2016, 10:32
Astăzi, până la ora 16:00, se execută lucrări de asfaltare pe autostrada A2 București – Constanța, informează Centrul Infotrafic al Poliției Române.
Se lucrează pe banda 1, astfel:
– pe sensul de mers către Constanța, între kilometrii 20-36;
– pe sensul de mers către București, între kilometrii 36-20.
Conducătorilor auto li se recomandă să reducă viteza, să mărească distanța în mers, între autovehicule, și să se asigure corespunzător la efectuarea manevrei de schimbare a benzii de circulație.
Sursă: Agerpres