Inspirat de cea mai bine vândută carte a lui Heathcote Williams, narat fermecător de Jean Dujardin și filmat impresionant din perspectiva unei...
De această dată în calitate de producător, talentatul regizor M. Night Shyamalan introduce, din 7 iunie în premieră pe marile ecrane,...
La cinema avem noi premiere care așteaptă să fie descoperite, și e cel mai sigur loc unde ne putem întâlni cu ”Prieteni Imaginari”. În...
”Întors pe dos 2” (Inside Out 2) ajunge din 14 iunie în cinematografele românești, cu avanpremiera în data de 13 iunie, atât în varianta...
La peste 40 de ani de la debutul francizei și 9 ani de la câștigarea a șase Premii Oscar cu “Drumul Furiei”, ingeniosul regizor George Miller...
La cinema vedem ”In Inima Naționalei - Din vestiar până în Germania”, un documentar regizat de Remus Achim, despre oameni și fotbal, despre...
Avanpremiera de gală a filmului-documentar „În inima naționalei – Din vestiar până în Germania” a avut loc joi seară, la București, în...
Pentru fanii francizei ”Planeta Maimuțelor”, pe marele ecran se vede ”Kingdom of the Planet of the Apes”, o producție regizată de Wes...
Noi producţii la cinema, unde avem de văzut documentare, drame, producţii horror, dar şi comedii sau animaţii. Primul pe listă este...
În cazul în care plănuiești o ieșire la cinema, trebuie să știi și ce ai avea de văzut pe marele ecran. Iar oferta e bogată și include...
Titanicii monștri ai universului cinematografic, Godzilla și Kong domină box office-ul național în primul weekend de la lansarea producției...
Pe marele ecran vedem bătălia titanilor, în ”Godzilla x Kong: The New Empire”. Monsterverse urmărește confruntarea explozivă din...
Bătălia legendară continuă! Universul monștrilor urmărește continuarea explozivei confruntări dintre neînfricatul Godzilla și...
”Băieții buni ajung în Rai” este filmul romanesc pe care mertiă să-l vezi, este poate ”una dintre cele mai frumoase povesti de dragoste...
Cinematografele ne așteaptă cu noi premiere. Comedia romantică de pe marele ecran este ”Beautiful Wedding” / ”Căsătoriți din...
Nominalizat la Palme d'Or și filmat la Oxford, cel de-al patrulea film selectat la Cannes al regizoarei austriece Jessica Hausner explorează...
Cea mai așteptată premieră, continuarea epopeei SF Dune, se vede pe marele ecran. Partea a 2-a a filmului semnat de Denis Villeneuve continuă...
Acolo unde nu mai e trafic, doar o plajă pustie și posibilitatea unui nou început, iubirea poate completa peisajul unei eternități...
Multe premiere aduce weekendul acesta in cinematografe. Avem comedii, drame, dar si filme de dragoste. Prima noutate pe lista filmelor de vazut este...
„Dragoste la foc mic”/ „La passion de Dodin Bouffant” (regia Tràn Anh Hùng), cu Juliette Binoche și Benoît Magimel, este o poveste...
Noi premiere ne așteaptă în cinematografe. Pentru fanii regretatului Bob Marley, și nu numai, pe marele ecran se vede filmul biografic ”Bob...
„Poor Things”/„Sărmane creaturi”, o experienţă vizuală şi emoţională excentrică semnată de regizorul grec Yorgos Lanthimos (cunoscut...
Așteptarea pentru fanii lui Henry Cavill a luat sfârșit. Îl vedem în cinematografe alături de o distribuție de stele, precum Samuel L....
Avem un weekend cu noi premiere pe marele ecran. Pe Jason Statham si Jeremy Irons îi revedem în filmul de actiune thriller ”The Beekeeper:...
Din acest weekend, în cinematografe, se văd noi premiere. Iar recomandările încep cu filmul documentar, ”Patru fiice”, regizat de Kaouther...
Începutul de an aduce noi premiere la cinema. Adam Driver, Penélope Cruz, Shailene Woodley, Sarah Gadon si Jack O'Connell vin in drama...
La Stejarul Bătrân / The Old Oak, noul film regizat de Ken Loach, nominalizat la Palme d’Or, explorează viața dintr-un fost oraș minier al...
Din acest weekend, în cinematografe, un singur rege ne va conduce pe toți. Regizorul James Wan și chiar el - Aquaman, Jason Momoa, alături de...
Filmul fantasy "Wonka", cu Timothée Chalamet în rolul principal, a avut un debut puternic în cinematografele nord-americane în weekend, după un...
Legendarul autor de anime Hayao Miyazaki revine pe marile ecrane cu o poveste plină de farmec și imaginație: ”Băiatul și stârcul / The Boy...
Weekend cu noi premiere pe marele ecran! Pe Pierce Brosnan îl putem revedea în pelicula "Îngerul Charlie", regizată de Phillip Noyce. Filmul de...
Luna decembrie aduce noi premiere în cinematografe, şi pentru că ne apropiem de sărbătoarea Crăciunului, avem şi productii dedicate. Una...
Filmele bune se văd la cinema, unde avem noi premiere. Maestrul Ridley Scott, ajuns la 84 de ani, promite o nouă capodoperă cinematografică de...
"The Hunger Games: The Ballad of Songbirds and Snakes", un prequel la saga cu acelaşi nume, s-a instalat pe prima poziţie în box-office-ul...
„Bine ați venit la Jocurile Foamei. Și fie ca șansele să fie mereu în favoarea ta”, cum ar spune Effie Trinket, personaj iconic al trilogiei...
Se poate spune că în cinematografe avem parte de un moment istoric, asta și pentru că Johnny Depp se intoarce pe marele ecran în producția...
Începutul lunii noiembrie aduce noutăți de neratat în cinematografe. Primul pe lista premierelor este filmul ”Anatomia unei prăbușiri” în...
Avem un weekend cu multe premiere românești în cinematografe. La 7 ani dupa primele ”Două lozuri”, regizorul Paul Negoescu ne propune.....
Noi premiere au sosit în cinematografe. Prima dintre ele este cel mai recent și mai așteptat film al lui Martin Scorsese, ”Killers of the Flower...
Omagiu adus comediei bulevardiere, noul film al al cunoscutului regizor François Ozon duce feminismul modern în Parisul anilor ‘30. Cu o...
"Libertate", de Tudor Giurgiu, un film inspirat din fapte reale, bazat pe o cercetare amănunțită timp de doi ani și pe zeci de ore de interviuri,...
Weekendul vine cu cinci premiere în cinematografe, dintre care 2 sunt producții românești. ”The Creator” (Creatorul) este un film sf...
Noi premiere se văd în cinematografe. Greii de la Hollywood s-au reunit pentru o nouă misiune în ”Eroi de sacrificiu 4”. Îi vedem în...
”Vorbește cu mine” / ”Talk to Me” este debutul horror al fraților australieni Danny și Michael Philippou, creatori de conținut pe...
Două premiere se văd, din acest weekend, la cinema. ”After Everything” / ”După tot ce s-a întâmplat” este drama romantică scrisă și...
Toamna aduce noi premiere la cinema. ”Nuntă a la grec”, serialul de comedie romantică al Niei Vardalos s-a întors pentru a treia porție. Vin...
Trei premiere se văd din acest weekend în cinematografe. În ultimul capitol ”The Equalizer 3” îl regăsim în acțiune pe Denzel Washington....
Weekendul aduce noi premiere în cinematografe. Pe Liam Neeson îl revedem în filmul de acțiune ”Retribution” - ”Represalii: Cursa...