Concursurile pentru ocuparea funcțiilor de conferențiar și profesor universitar vor fi verificate. Modurile în care s-au derulat respectivele...
Prima fază a completării și depunerii cererilor de înscriere se va desfășura între 8 și 26 martie, a anunțat Ministerul Educației. În...
Sindicaliştii din Educaţie ameninţă cu greva, dacă problemele salariale nu se rezolvă în cel mai scurt timp. Zeci de profesori s-au adunat in...
Ministerul Educatiei schimba structura anului scolar. Astfel, anul acesta, cursurile vor începe pe 10 septembrie, iar vacanța de iarnă va fi de...
Ministerul Educației Naționale a aprobat calendarul simulării probelor scrise ale examenelor naționale din anul școlar 2017-2018. Acestea vor...
Părinţii şi elevii vor ca anul şcolar viitor să înceapă pe 17 septembrie, nu cu o săptămână mai devreme, indică rezultatele sondajului...
Extinderea educaţiei antreprenoriale, stimularea învăţământului dual şi noua lege a manualului se numără printre măsurile menţionate...
Anul școlar 2017-2018 a început pentru elevii de clasa a cincea fără a găsi, ca de obicei, manualele școlare așteptându-i pe bancă. Aceasta...
Elevii și preşcolarii vor intra de vineri, după terminarea orelor, în vacanţa de iarnă, urmând să reînceapă cursurile pe 14 ianuarie 2018,...
Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, spune ca manualele de clasa a V-a vor ajunge în unităţile de învăţământ luni dimineaţă. Oficialul a...
Peste 300 de mii de ghiozdane cu rechizite vor fi oferite de Ministerul Educatiei, unor elevi din clasele gimnaziale II-VIII. Anuntul a fost postat...
Pentru al șaptelea an consecutiv, Asociația Environ a lansat la jumătatea lunii septembrie, o nouă ediție a campaniei naționale de educație...
Ministrul Educaţiei Naţionale, Liviu Pop, a aprobat manualele şcolare pentru alte 5 discipline din clasa a V-a. Este vorba de manualele la...
Asta dupa ce tavanul clădirii s-a prăbușit, în luna mai. Decizia demolarii a fost luata astazi in sedinta Consiliului Local al Sectorului...
O medalie de argint, una de bronz şi o menţiune au câştigat elevii români, care au participat la Olimpiada Internaţională de Biologie, care...
Elevii și preșcolarii intră astăzi, după terminarea orelor, în vacanța de vară. Clasele terminale din învățământul liceal au încheiat...
Potrivit unui comunicat al Ministerului Educatiei rezultate înregistrate la probele de evaluare a competenţelor de comunicare în limba română...
Elevii clasei a VIII-a participanţi la loturile naţionale lărgite ce se pregătesc pentru olimpiadele şi concursurile internaţionale vor...
Cu acest prilej vor avea loc manifestări comemorative în țară și străinătate. Vor fi organizate simpozioane, întâlniri cu istorici și...
Din data de 8 mai încep reînscrierile la gradiniță pentru copiii care sunt deja înscriși în învățământul preșcolar, iar înscrierile...
Note mai bune la simularea Evaluării Naționale și rezultate comparabile cu cele de anul trecut la Bacalaureat. Peste 51% dintre elevii prezenți...
Senatul a adoptat un proiect de lege care prevede ca elevii din învăţământul profesional şi tehnic să poată beneficia de masă şi cazare...
Ministerul Educației a aprobat prin ordin de ministru structura anului școlar 2017-2018. Potrivit acestui document, cursurile noului an şcolar...
UPDATE: Judecătorii au menţinut decizia de retragere a titlului de doctor în drept în cazul lui Victor Ponta. Curtea de Apel Bucureşti a...
Ministrul Educației, Mircea Dumitru, va semna săptămâna viitoare, după obţinerea avizului juridic, ordinele de retragere a titlurilor de doctor...
Intrat în vigoare din acest an școlar, noul statut al elevului rămâne deocamdată doar pe hârtie. Ne-o spune președintele Consiliului Național...
De la copilaria noastra fericita, fara griji, la copilaria lor in care gasim multa violenta, agresivitate si mai nou bullying. O statistica a...
Ministerul Educației precizează pe pagina sa de facebook că elevii care au adeverințe medicale potrivit cărora nu au voie să facă efort fizic...
Duminică s-a încheiat, la Sibiu, concursul internațional de balet Young Stars Ballet Competition (YSBC), o selecție de talente autohtone și de...
Elevii din învăţământul primar şi preşcolarii se pregătesc de vacanţă. Mâine este ultima zi de școală. Potrivit calendarului aprobat...
Invatamantul profesional si tehnic este subiectul multor dezbateri in ultima vreme, ideea fiind cautarea de solutii pentru revigorarea acestui tip de...
Ministerul Educației a schimbat regulile pentru ocuparea postului de director de școală. Cei care, până la ora 17:00, fac dovada documentelor...
Primăria Sectorului 1 vrea sa redeschidă Baza Cireşarii! Autoritățile locale continuă eforturile pentru preluarea în administrare a Bazei...
În această perioadă la multe unități de invetamant începând de la grădiniță și până la liceu se desfășoară ședințe cu părinții....
Procedurile de gestionare a calităţii de asigurat pentru elevii şi studenţii (inclusiv doctoranzii) cu vârsta între 18 şi 26 de ani...
Comisia din cadrul Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare care a analizat lucrarea de doctorat a...
Elevii de clasa a IV - a nu vor avea toate cărțile școlare pe bănci, în 12 septembrie. Manualele vor lipsi din cauza unor încălcări...
Noul statut al elevilor le permite acestora să folosească telefonul mobil în timpul orelor, în scop educațional. Regulamentul prevede că...
Ministerul Educației a pus în dezbatere publicã metodologia de organizare și funcționare a unei noi forme de învãțãmânt - cel profesional...
Tipografii cer Ministerului Educației să aloce bani pentru manualele școlare! Ei spun că mai au răbdare până cel târziu la sfârșitul...
UPDATE: După rezolvarea contestațiilor, rata de promovare în prima sesiune a examenului este puțin peste 68%. La nivelul întregii țări,...
Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare a hotarat să-i retragă lui Victor Ponta titlul de...
Mai mulţi părinţi sunt nemulțumiți de formularea unui subiect la matematică din cadrul Evaluării Naționale! Ei au venit de dimineaţă la...
Absolvenții de gimnaziu vor susține mâine, prima probă scrisă, cea la limba și literatura română. Examenul cuprinde două subiecte, cu două...
Trei sferturi dintre absolventii de liceu care au sustinut proba orala la Limba Romana de la Bacalaureat au primit calificativul maxim. Potrivit...
Există soluţii la cererile sindicatelor din Educatie. Ministrul de resort Adrian Curaj, a anuntat ieri, ca sunt discutate mai multe variante si...
Aceștia vor discuta, mâine, pe tema ordonanței de urgență privind salarizarea bugetarilor. După întâlnirea de ieri, sindicaliștii s-au...
Părinții care trebuie sa aleagă grădinița copiilor, au la dispoziție de astăzi, pagina de Facebook a Ministerului Educației - Pregătiti...