Ascultă Radio București FM Live

Comisia de lucru a CNATDCU: Petre Tobă nu a plagiat

Comisia de lucru a CNATDCU: Petre Tobă nu a plagiat

Articol de , 2 septembrie 2016, 15:54

Comisia din cadrul Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare care a analizat lucrarea de doctorat a ministrului demisionar Petre Tobă a decis că acesta nu a plagiat, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației, Mirabela Amarandei.

Potrivit acesteia, raportul comisiei de specialitate a CNATDCU urmează a fi votat de membrii Consiliului General al acestui for.

Universitatea de Apărare “Carol I” a propus, în punctul de vedere trimis CNATDCU, menținerea titlului de doctor în cazul lui Petre Tobă.

“Comisia de lucru consideră finalizată analiza Tezei de doctorat elaborată de domnul Tobă Petre, intitulată “Poliţia Română – Forţă de stabilitate şi securitate. Optimizarea managementului cooperării internaţionale în vederea combaterii ameninţărilor neconvenţionale”, din perspectiva sesizării referitoare la prezumtiva existenţă a unei situaţii de plaguat multiplu în conţinutul acesteia şi în baza concluziilor rezultate. Propunem menţinerea titlului de doctor acordat domnului Tobă Petre prin Ordinul 5223/29.08.2011″, se arată în documentul întocmit de comisia de lucru care s-a ocupat de sesizarea privind doctoratul lui Petre Tobă.

sursa foto: adevarul.ro

 

Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti, amenajată pe Şos. Chitilei
Actualitate miercuri, 9 septembrie 2026, 19:59

Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti, amenajată pe Şos. Chitilei

Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Şos. Chitilei, la intersecţia cu Str. Prahovei, informează Primăria...

Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti, amenajată pe Şos. Chitilei
Volumul “Ecaterina Caradja Cantacuzino – O autobiografie” – va fi lansat joi, la Palatul Cantacuzino
Actualitate miercuri, 9 septembrie 2026, 19:49

Volumul “Ecaterina Caradja Cantacuzino – O autobiografie” – va fi lansat joi, la Palatul Cantacuzino

Volumul “Ecaterina Caradja Cantacuzino – O autobiografie” va fi lansat joi, la Palatul Cantacuzino, într-un eveniment dedicat...

Volumul “Ecaterina Caradja Cantacuzino – O autobiografie” – va fi lansat joi, la Palatul Cantacuzino
Numeroase proiecte pentru educație și mișcare aprobate de Consiliul Local al Sectorului 1
Actualitate miercuri, 9 septembrie 2026, 17:56

Numeroase proiecte pentru educație și mișcare aprobate de Consiliul Local al Sectorului 1

Consiliul Local Sector 1 a aprobat protocolul de colaborare cu Universitatea Româno-Americană pentru susținerea programului educațional „High...

Numeroase proiecte pentru educație și mișcare aprobate de Consiliul Local al Sectorului 1
Vara se prelungește în Capitală!
Actualitate miercuri, 9 septembrie 2026, 17:55

Vara se prelungește în Capitală!

În această noapte, în Capitală, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Potrivit Administrației Naționale de...

Vara se prelungește în Capitală!
Actualitate miercuri, 9 septembrie 2026, 16:48

Metroul s-ar putea opri din 16 septembrie

Metroul s-ar putea opri după data de 16 septembrie, dacă angajaţii Metrorex nu îşi primesc salariile, a declarat preşedintele USLM, Marian...

Metroul s-ar putea opri din 16 septembrie
Actualitate miercuri, 9 septembrie 2026, 16:40

Costul real al unei călătorii cu metroul este spre 14 lei

Costul real al unei călătorii cu metroul este undeva spre 14 lei, iar compensaţia dată Metrorex duce la 5 lei preţul călătoriei, care de fapt,...

Costul real al unei călătorii cu metroul este spre 14 lei
Actualitate miercuri, 9 septembrie 2026, 16:36

Insula Lacul Morii se deschide pe 18 septembrie. Sectorul 6 continuă să se schimbe

În Sectorul 6, mai multe astfel de proiecte au fost finalizate, iar altele sunt încă în lucru. Dar ce urmează, ce probleme au rămas nerezolvate...

Insula Lacul Morii se deschide pe 18 septembrie. Sectorul 6 continuă să se schimbe
Actualitate miercuri, 9 septembrie 2026, 16:34

Sector 1: Acces gratuit la activităţi despre inteligenţa artificială

Sector 1: Acces gratuit la activităţi despre inteligenţa artificială şi recompense pentru copiii care fac sport. Consiliul Local Sector 1 a...

Sector 1: Acces gratuit la activităţi despre inteligenţa artificială