Aproximativ 4.700 de suporteri străini sunt așteptați la unul dintre cele mai importante evenimente sportive internaționale ale anului, meciul...
Organizatorul marșului comemorativ Colectiv a fost amendat de Jandarmeria Română. Sancțiunea a fost de 3.000 de lei și a fost dată pe motiv că...
Peste 130 de jandarmi au fost mobilizaţi în perimetrul afectat de explozia produsă într-un bloc din Sectorul 5 din Capitală, pentru a sprijini...
Jandarmeria Română informează că, până la această oră, peste 500 de persoane au fost legitimate în zona protestului, iar în baza...
Jandarmeria Română a împlinit 174 de ani de existență Jandarmeria română a împlinit 174 de ani de la înființare. Cu ocazia aceasta au...
Ziua Jandarmeriei Române este marcată în fiecare an pe 3 aprilie, iar anul acesta a împlinit 174 de ani de la înființare. Această dată...
O angajată a Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei Române a fost descoperită cu substanţe susceptibile a fi interzise la deţinere...
Jandarmeria Română anunţă că, în urma unor incidente care au avut loc la partida din Superligă Petrolul – FCSB, s-au constatat 14 fapte...
În această dimineaţă, într-o staţie de tramvai din zona Mihail Sebastian, jandarmii s-au confruntat cu o situaţie de mare impact asupra...
Inainte cu câteva ore de meciul CSA Steaua si Dinamo 1948 din Liga 2, două grupuri de suporteri s-au luat la bătaie, potrivit unui comunicat al...
Federația Română de Fotbal și Jandarmeria anunță măsuri sporite, de securitate, pentru meciul de fotbal dintre naționala României și cea...
Bărbatul decedat miercuri dimineaţă după ce a intrat cu maşina în gardul Ambasadei Rusiei şi-ar fi dat foc în momentul în care s-a încercat...
Sâmbătă, 2 aprilie, începând cu ora 10.00, bucurestenii sunt invitati în Parcul „Regele Mihai I”, intrarea Charles de Gaulle pentru a se...
Actul de naștere a Jandarmeriei Române, 3 aprilie 1850 Pe 3 aprilie 1850, Domnul Moldovei Grigore Alexandru Ghica semna "Legiuirea pentru...
În contextul protestelor desfășurate, în ultimele zile, atât în București, cât și în alte orașe ale țării, colonelul Alin Ionel Mastan,...
Pandemia a schimbat viata intregii lumi. Indiferent de meserie a trebuit sa ne adaptam unor noi reguli acasa sau la serviciu. Am inceput lucrul...
Jandarmeria Română scoate la concurs 400 de locuri în școlile militare de subofițeri jandarmi. ”Jandarmeria Română recrutează...
În această seară, la 2 ani de la protestul diasporei în Piața Victoriei, câteva zeci de persoane s-au adunat în fața Guvernului cu steaguri...
Procesul privind redeschiderea anchetei în dosarul ”10 august” a fost mutat la Tribunalul București. Curtea de Apel București a decis că nu...
Curtea de Apel Bucureşti a amânat pentru luni discutarea cererii DIICOT de redeschidere a anchetei împotriva şefilor Jandarmeriei în dosarul...
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat schimbarea din funcție a șefilor Jandarmeriei. Cei doi urmează să revină la inspectoratele la care...
Vorbe frumoase, la asta ne pricepem de minune. Toți vorbim despre respectul pentru eroii neamului, despre cinstirea memoriei înaintașilor care au...
Mai multe persoane au protestat, în această dimineață, în fața Ministerului Justiției, aruncând cu ouă în sediul instituției. Patru...
Camera Deputaților a adoptat modificarea Legii de Înființare a Jandarmeriei Române pentru asigurarea serviciilor de pază și protecție la...
Jandarmeria acuză o lovitură de stat la protestele din seara de 10 august și a făcut o sesizare la DIICOT în acest sens. Plângerea vine la o...
Zeci de persoane se află, la această oră, în fața Parchetului General. Vorbim despre un miting de susținere a Jandarmeriei Române. Cei...
Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General a preluat dosarul violențelor de la protestul diasporei. Decizia a fost luată în urma...
Procurorii militari s-au sesizat din oficiu și au deschis dosar penal cu privire la modul de intervenție a jandarmilor și incidentele petrecute la...
Jandarmeria Română le recomandă celor care vor să participe la mitingul programat pentru mâine, în Piaţa Victoriei din Capitală, să...
Update: Trenul Regal a plecat spre Curtea de Argeș și va opri la fiecare gară pentru a oferi șansa românilor să își ia la revedere de la...
Şoferul de pe autobuzul Jandarmeriei Române, care a depăşit pe linia de tramvai, a fost amendat şi lăsat fără permis de...
Angajatul Jandarmeriei, filmat pe linia de tramvai, se va prezenta luni, 13 noiembrie, la Direcția Rutieră pentru continuarea...
Un autocar al Jandarmeriei a fost la un pas de a provoca un accident, după ce a depășit coloana de mașini și a intrat pe...
Jandarmeria Română a intensificat misiunile de prevenire şi combatere a unor eventuale acte de terorism la nivel naţional. Totul a pornit pe...
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism efectuează astăzi percheziții la o unitate a...
Pe data de 3 aprilie Jandarmeria Română împlineşte 167 de ani. Cu câteva zile înainte de aceast eveniment, Jandarmeriei Română şi...
PRINCIPALELE CONCLUZII PRIVIND DESFĂŞURAREA EXERCIŢIULUI SEISM 2016 Timp de două zile, Romania a asistat la cel mai amplu exerciţiu de...
INFORMARE EXERCIȚIU SEISM 2016 - ORA 20.00 Scenariul EXERCITIULUI "Seism 2016" a avut urmatoarele repere, după primele 12 ore ale...
Jandarmeria Românã marcheazã astãzi 166 de ani de la înființare. În Capitalã, evenimentul este organizat în Parcul Herãstrãu - la intrarea...
Până pe 3 ianuarie 2016, Jandarmeria Capitalei va intensifica măsurile de ordine şi siguranţă publică şi va suplimenta dispozitivele de...
Sfinții Mihail și Gavriil sunt sărbătoriți astăzi de creștin ortodocși. Cei doi mari arhangheli purtători de sabie, sunt considerați...
Douăzeci de suporteri români au fost sancţionaţi contravenţional după incidentele de la meciul România-Ungaria şi au primit interdicţie pe...