Membrii comunităţii Declic participă, marţi, în faţa sediului Curţii Constituţionale a României din Palatul Parlamentului, la o acţiune de...
Custodele Coroanei, MS Margareta, şi principele consort Radu vor participa la funeraliile reginei Elisabeta a a II-a, a transmis, marţi,...
Simona Halep a anunțat că a fost supusă unei intervenții chirurgicale la nas, în urma căreia va lipsi „câteva săptămâni” din...
Periplul muzical prin parcurile din Sectorul 2, susținut de chitaristul Maxim Belciug alături de percuționistul Gabriel Bălașa se încheie în...
Armenia şi Azerbaidjan au convenit marţi dimineaţă o încetare a ostilităţilor în regiunea Nagorno-Karabah, însă înţelegerea a fost...
Fostul prinț Charles, actualmente Regele Charles al treilea al Marii Britanii, nu este nici pe departe primul din familia sa care a venit în țara...
Acomodarea copiilor la grădiniță este o etapă destul de dificilă pentru copii și în egala măsură pentru părinți. Ce pași ar trebui să...
O mașină a intrat într-un loc de joacă dintr-un cartier rezidențial din București și a lovit un copil. Este vorba de Cartierul Solar, pe...
Casa din Viscri a Regelui Charles al III-lea al Marii Britanii își deschide larg porțile pentru vizitatori. Este vorba despre o gospodărie...
BIDFF - Bucharest International Dance Film Festival și-a desemnat câștigătorii duminică seara, 11 septembrie, după patru zile concentrate de...
În ședința extraordinară de astăzi, consilierii locali din Sectorul 6 au avut de votat un singur proiect de hotărâre prin care se modifică o...
Săptămâna Europeană a Mobilității va fi sărbătorită la nivel național printr-o campanie inedită desfășurată în 65 de orașe din țară...
Asociația Creatorilor de Ficțiune și revista Ficțiunea OPTm, în colaborare cu Muzeul Municipiului București - Muzeul Vârstelor, au lansat un...
Cupa Sectorului 3 ia startul săptămâna aceasta, pe 16 septembrie. Meciurile se vor desfășura pe parcursul a trei zilei, de la ora 18:00 la baza...
Cristina Dinu a reuşit să se califice pe tabloul principal de simplu al turneului Ţiriac Foundation Trophy (WTA 125), găzduit de Centrul...
Regele și Regina Consoartă se deplasează luni în capitala Scoţiei, Edinburgh unde, printr-o nouă procesiune, sicriul Reginei Elisabeta a II-a...
Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București scoate la concurs 53 de locuri la buget la concursul de...
„Red Bull Racing Show Run”, un festival al motorsportului, a avut loc sâmbătă în Piaţa Constituţiei şi pe bulevardul Libertăţii....
Dumitru Prunariu în De10xRomânia: „Se presupune că pe Marte am putea să trăim în condiții artificiale, desigur, în condiții de seră....
Jobul ideal chiar există. Un japonez este plătit cu 350 de lei pe ora ca să nu facă aproape nimic. „Practic, mă închiriez. Treaba mea este...
În Regatul Unit a început o perioadă de doliu naţional, anunţată de guvern, care va dura până la sfârşitul zilei în care vor avea loc...
În perioada 09-11 septembrie are loc „Simfonia Apei” în Piața Unirii – Fântâni Unirii. Pentru buna desfășurare a evenimentului, în...
A 55-a ediție a Turului României a început pe 6 septembrie, la Satu Mare, și se va încheia pe 11 septembrie, la București. Programul...
Un nou weekend pietonal „Străzi deschise” transformă Calea Victoriei în hotspot-ul oraşului cu diverse activităţi şi evenimente artistice...
Blue Air a anunţat că va relua zborurile din 10 octombrie, precizând că pentru moment nu dispune de fondurile necesare plăţii combustibilului...
A început campania „Marea Reciclare” în Sectorul 3. Aceasta presupune reciclarea a deșeurilor electronice, electrocasnice și...
ASPA organizează un nou târg de adopții în Parcul Regele Mihai I al României (Herăstrău), sâmbătă, 10 septembrie, începând cu ora...
Drapelul Marii Britanii a fost coborât în bernă la sediul misiunii diplomatice britanice de la Bucureşti, după moartea Reginei Elisabeta a...
Noul rege al Marii Britanii este Charles al III-lea, care devine monarh la vârsta de 73 de ani. Fiul cel mare al Reginei Elisabeta a II-a va fi...
Update 15:00: Rusia nu permite accesul la prizonierii de război ucraineni a spus șefa misiunii ONU de supraveghere a respectării drepturilor...
Regina Elisabeta a II-a, cel mai faimos monarh din lume, a murit joi, la vârsta de 96 de ani, la reşedinţa sa scoţiană, Castelul Balmoral,...
Regina Elisabeta a II-a, cel mai longeviv șef de stat din epoca modernă, a incetat din viață la resedinta sa de la Balmoral la varsta de 96 de...
Cea de-a XI-a ediţie a Târgului Naţional al Cărţii de Poezie şi a XII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB), care...
Medicii sunt îngrijoraţi de starea de sănătate a reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi au recomandat ca aceasta să rămână sub...
Update: Circulația rutieră a fost reluată în condiții normale. Nu mai sunt probleme privind valorile de...
Compania Blue Air susține că le-a oferit pasagerilor afectați de suspendarea zborurilor opțiunea de rambursare a sumelor cheltuite pentru...
Teatrul Național Radiofonic participă, în perioada 15 – 25 septembrie 2022, la a VII-a ediție a Reuniunii Teatrelor Naționale Românești –...
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) lansează proiectul Digital UP, la Constanța, pe 12 septembrie, cu scopul de a pune...
Campania „Sânge pentru viață” are loc în Sectorul 3 din Capitală. Campania de donare de sânge se desfășoară luni, 12 septembrie, între...
Apple a prezentat noi telefoane și ceasuri inteligente. Lansarea a fost urmărită live, pe YouTube, de 3 milioane de oameni. Iphone 14 vine cu...
Victoria & Albert Museum, Londra, se alătură muzeelor din România ca partener Art Safari și aduce la București expoziția „Seeking Truth...
Poliţiştii din Dâmboviţa, sprijiniţi de luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale, efectuează în această dimineaţă şapte...
Joi, 8 septembrie, de la ora 19:00, în spațiul-acvariu din B-dul Carol nr. 53 va avea loc vernisajul expoziției Cavalry Delivery a tânărului...
Guvernul a aprobat azi un program de sprijin pentru femeile care doresc să apeleze la tratament in vitro pentru a avea copii, respectiv suma de...
Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement va înlocui mobilierul urban şi va repara aleile deteriorate din faţa Teatrului Naţional Bucureşti,...
Ministerul Afacerilor Externe pune la dispoziţia românilor aflaţi în străinătate, afectaţi de anularea recentă a zborurilor companiei Blue...
Duminică, 18 septembrie, de la ora 19.00, Teatrul Odeon va găzdui spectacolul „Poveste din Bucureștiul de odinioară”, o evocare muzicală a...
Agenția Fondului de Mediu a anunțat că a suspendat poprirea pe conturile Blue Air. Situația a creat haos pe aeroporturi, după ce compania a...