Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale (MMFTSS) a lansat concursul naţional de proiecte de tineret şi studenţi, cu...
O lună şi jumătate ne mai desparte de West Side Flower Fest, cel mai mare festival al florilor din România, organizat de Primăria Sectorului 6...
Așa cum anunța președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor(ANPC) , Cristian Popescu Piedone, la București FM,...
Unităţile muzeale din cadrul Muzeului Municipiului Bucureşti (MMB) vor fi închise de Paşti, conform unui anunţ făcut miercuri. Potrivit...
Circulaţia de la Curtea de Argeş la Bucureşti se va putea face pe autostradă, din luna mai, a anunţat directorul general al CNAIR, Cristian...
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti, prin Facultatea de Transporturi, va organiza, în perioada 16 - 18...
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) organizează în data de 23 aprilie 2025, în intervalul orar 09:00 - 16:00, la sediul...
Elevii vor intra de joi, după finalizarea cursurilor, în vacanţa prilejuită de Sărbătorile Pascale, urmând să se întoarcă la şcoală pe 28...
Burnout-ul din sistemul medical este generat de insuficienţa resurselor umane în anumite zone şi specialităţi, a declarat ministrul...
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă anunţă licitaţie pentru minilaboratoare mobile CBRN, în vederea detecţiei riscurilor...
Problema asigurării resursei umane în sănătate în mod uniform la nivelul ţării este una extrem de importantă, a declarat preşedintele...
Federaţia "Solidaritatea Sanitară" din România (FSSR) susţine principiul salarizării suplimentare în funcţie de performanţă în domeniul...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că ar fi înţelept să se revină la rezidenţiatul pe post, în acest fel urmând să...
Echipajele de pompieri au gestionat, în primele trei luni ale anului, peste 145.000 de misiuni, dintre care peste 80% (121.168) au fost pentru...
Județul Mehedinți, E 70 - DN 6 (viaductul Bahna și Ilovita), accident rutier, un microbuz a căzut în Dunăre. Update 21.24: Planul Roșu de...
Pompierii au intervenit, în zilele de vineri, sămbătă şi duminică, la 4.500 de situaţii de urgenţă înregistrate la nivel...
Poliţiştii au constatat şapte fapte de natură penală şi au aplicat 463 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de aproape 160.000...
Poliţişti rutieri au depistat în noaptea de 12 spre 13 aprilie, între orele 22:00-08:00, 31 de şoferi care au ieşit pozitivi la Drugtest,...
Poliţiştii de frontieră au descoperit şi indisponibilizat un autoturism ce figura ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de...
Primăria Sectorului 1, în parteneriat cu Asociaţia pentru Respectarea Tradiţiilor, Iniţiativa şi Sprijinirea Tinerilor, invită copiii din...
Poliţiştii au aplicat 26 de sancţiuni contravenţionale şi au fost adresate şase informări şi solicitări autorităţilor şi instituţiilor...
Campionul olimpic David Popovici a renunţat la finala probei de 100 de metri liber, sâmbătă, la Campionatele Naţionale de înot în bazin de 50...
Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul MAI a participat la Ziua Porților Deschise organizată de Academia Tehnică Militară...
Poliţia a organizat o amplă operaţiune la nivel naţional, intitulată BLOCADA, în cadrul căreia au fost verificate în trafic peste 6.000 de...
Şapte noi discipline opţionale au fost incluse în oferta naţională de studiu, potrivit unui ordin al ministrului Educaţiei şi Cercetării,...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească spre sau...
În Joia Mare (17 aprilie, de la ora 19:00), Orchestra Națională Radio și Corul Academic Radio (dirijat de Ciprian Țuțu) vă invită...
În urma ședinței Comitetului de Avizare, Administrația Fondului pentru Mediu a publicat astăzi,11 aprilie 2025, lista cu dosarele aprobate în...
Pe 14 mai, la Sala Luceafărul, muzica va deveni pod între culturi, într-un concert excepțional dedicat Zilei Europei – „Valurile...
Peste 20 de grupuri civice şi organizaţii din "Platforma de mediu pentru Bucureşti" au transmis o scrisoare deschisă către Primăria Capitalei...
La propunerea Brigăzii Rutiere şi cu acordul Comisiei Tehnice de Circulaţie din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, Administraţia...
Sâmbătă, 12 aprilie 2025, între orele 14:00-18:00, în Capitală, va avea loc evenimentul cultural-sportiv 'The Color Run Amazing Tour 2025', la...
Înotătorul român David Popovici, campionul olimpic en titre la 200 m liber, a anunţat că a devenit primul om din istorie sub 22 de secunde la...
Ordinul ministrului Educaţiei şi Cercetării pentru aprobarea Metodologiei şi criteriilor privind acordarea gradaţiei de merit personalului...
Săptămâna aceasta, în cadrul Forumului la nivel înalt pentru Proiecte Importante de Interes Comun European (IPCEI), a fost aprobată scrisoarea...
Compania naţională de transport aerian TAROM pune în vânzare, în perioada 11-13 aprilie, bilete de avion pentru cursele interne pentru zboruri...
Linia de tramvai 36 va fi deviată de sâmbătă la terminalul "Pantelimon" pentru a permite efectuarea lucrărilor la calea de rulare a tramvaielor...
Reprezentanţii Federaţiei "Solidaritatea Sanitară" din România susţin că este nevoie de modificarea urgentă a sistemului malpraxis pentru a...
Peste 24.000 de angajaţi ai MAI vor fi mobilizaţi, în weekend, pentru buna desfăşurare a manifestărilor publice şi a procesiunilor religioase...
Circulaţia feroviară este oprită temporar pe Valea Prahovei, după ce în jurul orei 10:18, un autocamion a fost lovit de trenul IRN 473, între...
În Săptămâna Patimilor, Opera Naţională Bucureşti prezintă publicului două spectacole tematice destinate omagierii evenimentului fundamental...
Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu produs la un apartament din Aleea Haiducului. Update: In acest moment incendiul nu se mai...
Autoritatea Locală a Sectorului 1 a ratat proiectul de construire a 336 locuințe sociale, în Șoseaua Odăi și, odată cu acesta, o finantare...
Organizaţi Europeană pentru Protecţia Consumatorilor - InfoCons şi Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România...
Nouă spitale de adulţi şi copii şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov vor asigura asistenţa medicală de urgenţă în perioada 18-21...
Un număr de 79.380 de cazuri de infecţii respiratorii - gripă clinică, IACRS şi pneumonii - au fost raportate în săptămâna 31 martie - 6...
Ziua Naţională a Transplantului va fi marcată astazi printr-o serie de evenimente, organizate în cadrul Bibliotecii Academiei...
Aproximativ 3.500 de străini au fost descoperiţi în situaţii ilegale pe teritoriul României anul trecut, fiind emise peste 2.800 de decizii de...