Premierul Florin Cîţu a aprobat azi transmiterea către Comisia Europeană a solicitării, ca România să beneficieze de încă 8 milioane de doze...
Sportiva din Constanţa, a doua favorită a turneului de Grand Slam de la Australian Open (8-21 februarie), a plecat azi de pe Aeroportul Henri...
Sportiva din Bucureşti reuşeşte să lege două victorii în turneul de calificări pentru tabloul principal de la Australian Open. Buzărnescu a...
La noapte, temporar se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 0...
Președintele Klaus Iohannis a prezentat evoluția pandemiei de COVID-19 dar și progresul campaniei de vaccinare: "Nu am dorit nici eu nici...
Centrele militare zonale, județene sau de sector au început să preia solicitările pensionarilor militari cu vârsta de peste 65 de ani,...
Actualizare zilnică – evidența persoanelor vaccinate împotriva COVID-19 Potrivit datelor puse la dispoziția CNCAV de către Institutul...
Agenţia Europeană a Medicamentului a autorizat flacoane de vaccin BioNTech/Pfizer cu 6 doze în loc de 5, a anunţat, marţi, preşedintele...
Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, dr.. Valeriu Gheorghiţă, a anunţat...
Casa noastră, planeta, e in declin. Suntem vinovati si trebuie să invătăm să ordonăm si să ne...ordonăm. Ninsori acolo unde nu trebuie,...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anuntă că în data de 15 ianuarie, în intervalul orar 00:05 - 06:00, emiterea...
Alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă în sectorul 2 al Capitalei, în această dimineată, în urma unui incident petrecut la...
Casa Artelor "Dinu Lipatti" deschide Stagiunea de Evenimente culturale pentru anul 2021, realizând prima Transmisiune în direct / Live Streaming pe...
BULETIN DE PRESĂ 12 ianuarie 2021, ora 13.00 Până astăzi, 12 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 676.968 de cazuri de...
Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) sărbătoreste Ziua Culturii Naţionale prin proiectul online "Opere pe rafturile bibliotecii: muze şi...
Actorul Bogdan Stanoevici a fost internat la Spitalul "Sfântul Pantelimon" din Capitală după ce s-a infectat cu COVID-19, pe 16 decembrie. La...
Prima tranșă, de 14.000 doze de vaccin Moderna, vor ajunge mâine la Institutul Național de Cercetare–Dezvoltare Medico–Militară...
Înscrieri la Atelierele Micul Artist de la Opera Comică pentru Copii La OCC, copiii pot urma ateliere precum: balet, actorie, cor, street dance,...
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a adoptat luni hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României...
Doar pe timpul iernii, autobuzele STB nu circulă pe linia de tramvai. Pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, avertizări ce...
Comuna Ciorogârla reintră în carantină de mâine, ora 5,30, pentru o perioadă de şapte zile, informează Prefectura Ilfov. În urma analizei...
Expoziţia dedicată ,,Leontina Văduva şi marile scene ale lumii", realizată cu lucrări realizate de artistul Florian Doru Crihană, cu ocazia...
La puţin timp după depunerea jurământului, pe 20 ianuarie, preşedintele Joe Biden se va alătura predecesorilor săi Barack Obama, Bill Clinton...
Precizări privind populația la risc, cuprinsă în etapa a II-a a Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 Informăm opinia publică asupra...
Prim-ministrul irlandez, Micheal Martin, a anunțat luni că aproape jumătate dintre noile cazuri de COVID-19 sunt provocate de aşa-numita...
Anul acesta dorinţele celor trei sportivele din România, care îşi doreau o calificare pe tabloul principal al primului Grand Slam al anului, s-au...
Actualizare zilnică – evidența persoanelor vaccinate împotriva COVID-19 Potrivit datelor puse la dispoziția CNCAV de către Institutul...
La noapte, vremea va fi închisã. Temporar se vor semnala precipitaţii slabe, predominant sub formã de ninsoare, iar vântul va sufla în general...
În 2019, au fost înregistrate 16.639 de sarcini în rândul adolescentelor, în scădere cu 9% față de anul 2018. În cazul adolescentelor sub...
Poliţia Locală Sector 5 reaminteşte persoanelor fizice şi juridice că au obligaţia să îndepărteze ţurţurii de gheaţă şi să cureţe,...
Circulaţia rutieră se desfăşoară îngreunat, din cauza restricțiilor de trafic impuse la locul accidentului produs în această dimineață pe...
Pentru vechii egipteni porcul era doar o bestie murdară. Cei care cresteau asemenea animale trebuia să urmeze un ritual de purificare, să-si spele...
Tăriceanu este acuzat ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, de la reprezentanții unei companii austriece, foloase materiale în...
Primarul general, Nicuşor Dan, a declarat că a decis ca Municipalitatea să renunţe la dosarele pornite de fosta administraţie împotriva presei...
Care este situația reală în legătură cu indemnizația primită de către artiștii independenți în timpul Stării de Urgență a aflat Andreea...
Incendiu in apartament la etajul 1, in Aleea Poarta Alba, arde cu flacara puternica si degajare mare de fum pe casa scarii. Nu au fost gasite...
În ultima zi a anului trecut, Primăria Sectorului 1 inaugura "un nou parc". Acesta se află pe Bulevardul Poligrafiei, în imediata vecinătate a...
BULETIN DE PRESĂ 11 ianuarie 2021, ora 13.00 Până astăzi, 11 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 673.271 de cazuri de...
Luni, 11 ianuarie 2021, începând cu ora 12.00, personalului din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență, inclusiv șefului structurii...
Arterele principale din Bucureşti erau, la ora 7.00, în mare parte "la negru", circulaţia desfăşurându-se în condiţii normale, de iarnă, iar...
Trei centre sociale pentru persoanele fără adăpost, pe toată perioada cu temperaturi scăzute Persoanele fără adăpost din Sectorul 1 pot fi...
Astăzi, 11 ianuarie, a sosit în România a patra tranșă de vaccin de la Pfizer BioNTech, constând în 150.150 doze, pe cale aeriană, pe...
Traficul este întrerupt, luni, pe DN 7 Pitești - Râmnicu Vâlcea din cauza unui accident în care au fost implicate trei autoturisme, anunţă...
Compania Municipală Termoenergetica București a anunțat luni că s-a reluat furnizarea agentului termic pentru apă caldă și căldură pentru...
Este un fenomen cunoscut de toți cei care circulă prin Capitală. De cum dă ploaia sau ninsoarea, traficul se aglomerează, pentru că toată...
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov au intervenit pentru gestionarea situatiilor de urgentă generate...
Emoțiile ne influențează viața de zi cu zi. Ele reprezintă expresia emoțională a unei experiențe și sunt o condiție a definirii ființei...
Vreme inchisa astazi in Bucuresti unde va mai ninge- mai ales in prima parte a zilei- si se va depune strat de zapada intre 3 si 7...