Preşedintele Salvamont România, Sabin Cornoiu, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că măsurile de austeritate impuse de Guvern afectează grav...
Şeful Direcţiei de Investigaţii Criminale, Anton-Cristian Gheorghe, a anunţat că în urma percheziţiilor în dosarul penal întocmit în urma...
Peste 65.000 de pacienţi cu accident vascular cerebral ischemic au fost trataţi în perioada 1 ianuarie 2024 - 30 septembrie 2025, în spitalele...
Cultura asiatică își face loc tot mai mult în preferințele tinerilor din România, iar în acest an, pasionații de K-pop, cosplay și...
Câteva mii de sindicalişti din patru confederaţii sindicale protestează, miercuri, în Piaţa Victoriei din Capitală, împotriva măsurilor de...
Flavia Durach, conferențiar universitar doctor în cadrul Facultății de Comunicare și Relații Publice și specialist în dezinformarea în...
Procurorii efectuează miercuri percheziţii la Spitalul 'Bagdasar-Arseni' din Capitală, fiind emise mandate de aducere pe numele a doi medici care...
Armata Română este principala forţă de apărare a ţării şi trebuie continuate investiţiile în echipamente şi în militari, a declarat,...
Un amplu exerciţiu de deversare controlată a apei din lacul de acumulare Vidraru a început miercuri dimineaţă, anunţă prefectul judeţului...
Teatrul Excelsior are premieră oficială vineri, 31 octombrie și sâmbătă, 1 noiembrie 2025, de la ora 19:00, în Sala „Ion Lucian”, ”Dark...
Spectacolul 'Sonorităţile Infinitului - De la muzica lui George Enescu la muzica lui Constantin Brâncuşi', prin care Opera Naţională din...
Din 1 noiembrie, MINA, Museum of Immersive New Art, va găzdui în premieră pentru Europa Centrală experiența imersivă Rolling Stone Presents:...
Peste 80.000 de persoane au trecut până miercuri prin Sfântul Altar al Catedralei Naţionale, numărul pelerinilor dublându-se în 24 de...
Jandarmii care asigură ordinea publică la protestul organizat de sindicate miercuri în Piaţa Victoriei au depistat, în apropierea zonei de...
Ministerul Apărării Naționale a fost informat cu privire la redimensionarea unei părți a trupelor americane dislocate pe Flancul Estic al NATO,...
Proiecte de modernizare a infrastructurii medicale pentru patologie vasculară cerebrală acută de la Spitalul Colentina şi de consolidare a unor...
Sindicalişti din patru confederaţii sindicale protestează începând cu ora 11:00, în Piaţa Victoriei, pentru stoparea dezastrului economic,...
Cel mai cunoscut eveniment agricol din România - Indagra & Indagra Food 2025 - se deschide astazi la Centru expoziţional Romexpo, unde vor...
Poliţia Română, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, efectuează, miercuri, opt percheziţii la persoane fizice...
O persoana a fost ranita in urma unui accident produs in aceasta dimineata pe autostrada A3, Bucuresti- Ploiesti in zona localitatii Stefanestii de...
Vreme predominant frumoasa astazi in Capitala dar rece dimineata. Cerul va fi mai mult senin iar vantul va sufla moderat. Temperatura maxima va...
"După finalizarea cercetărilor penale la fața locului și a verificărilor tehnice realizate de experții în construcții, Comitetul...
În perioada 27–30 octombrie 2025 are loc lansarea proiectului „Anotimpurile Vivaldi Imersiv – 300 de ani Împreună”, printr-o serie de...
Investiții strategice în sănătatea publică, extinderea vaccinării HPV, precum și digitalizarea sistemului medical se află printre...
Cinci cabinete medicale mobile, dotate corespunzător pentru servicii medicale în condiții de siguranță, amenajate în zona asfaltată cu acces...
Evenimentul de lansare are loc joi, 13 noiembrie 2025, de la ora 9:30, la Point PA, pe strada Anton Pann nr. 21, București. Sprijin pentru cei...
"Este vorba despre un sistem clar, digital și transparent, gândit pentru un oraș care se mișcă mai bine", tranute primarul general al Capitalei,...
Daniel Băluţă a fost validat cu unanimitate de voturi de CPN pentru această candidatură. El va prelua, de asemenea, funcţia de preşedinte al...
Pentru a asigura o tranziţie cât mai uşoară, până la sfârşitul lunii noiembrie, activitatea de registratură şi relaţii cu publicul se va...
Catarina Cornaciu, vicepreședinta Asociației Semper Culturalia și coorganizator al Bucharest Jewish Film Festival (BJFF), a fost...
Bucureștenii se pregătesc pentru o nouă rundă electorală, ca urmare a alegerii lui Nicușor Dan în funcția de Președinte al României. În...
Secțiile de votare vor fi deschise duminică, 7 decembrie, între orele 7:00 și 21:00. Alegerile parțiale sunt scrutinuri organizate pentru a...
Directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Buzău, Ştefania Szabo, a fost găsită decedată, marţi dimineaţă, în camera de...
Cîrstea (35 ani, 45 WTA), a şaptea favorită, a avut nevoie de o oră şi 29 de minute pentru a câştiga primul său meci cu Galfi (27 ani, 96...
De-a lungul istoriei artei, observăm că lemnul este un material des întâlnit. Sculptura în lemn poartă mereu o dimensiune organică: urmele...
Obiectul protocolului îl reprezintă implementarea Centurii Verzi Bucureşti-Ilfov, prin elaborarea, adoptarea şi implementarea Planului...
Pe 31 octombrie și 1 noiembrie 2025, Arenele Romane devin epicentrul rockului est-european. East European Rock Alliance Festival aduce împreună...
Seara are ca scop strângerea de fonduri pentru tratarea și îngrijirea pisicilor negre, cele mai expuse violenței și superstițiilor, precum și...
Astfel, peste 700 de obiective prezente acum pe platformă sunt accesibile turiştilor români şi străini, care pot afla o multitudine de...
Decizia vine în contextul cererii ridicate pentru achiziţia de autovehicule noi cu sisteme de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv...
Românii pot afla oricând care este vechimea lor în muncă și ce contribuții au la pensia de stat, fără drumuri inutile și fără adeverințe...
Un număr de 764 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în perioada 20-26 octombrie, în scădere cu 65,6% faţă...
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) organizează, în perioada 7 – 9 noiembrie 2025, în curtea instituției, „Târgul...
Sistemul de Garanție-Returnare s-ar putea aplica și în cazul altor ambalaje, pe lângă cele care se colectează în prezent. Fostul ministru...
Pe Autostrada Sibiu-Pitești au început operațiunile de dinamitare a zonelor cu stâncă dură, necesare construcției tunelului Robești pe...
O alertă a fost declanșată, în această seară, în centrul Capitalei, în urma unui apel la 112, prin care a fost semnalat un miros puternic de...
Lucrările de modernizare la Drumul Bacriului și la Intrarea Verona din cartierul Militari avansează, anunță Primăria Sectorului 6 pe pagina sa...
Pe 31 octombrie, de la ora 19:00, la Teatrul Metropolis, la noua reprezentație a spectacolului ”Ofelia.Afterlife”, veți avea parte de o...