În noaptea de sâmbătă spre duminică dăm ceasurile înainte şi trecem la ORA DE VARA. Astfel, noaptea din 25 spre 26 martie va fi cea mai...
Metrorex a dat startul curăţeniei generale prin programul de lucrări ce presupun igienizarea, salubrizarea şi înfrumuseţarea staţiilor şi...
CINEMA * Drama „Portrete în pădure”, cea mai recentă realizare a cineastului Dinu Tănase, are premiera azi, de la ora 18:00, la Cinema...
Agentia Nationala de Transplant a facut o evaluare la unitatea sanitara pentru a vedea daca aceasta indeplineste conditiile de efectuare a...
Bilanțul atacului arată că patru persoane, printre care si un politist au murit si alte 40 au fost rănite. Printre răniti se află si doi...
România, în zona “roşie” privind accidentele mortale, cauzate de consumul de alcool În România, 5% dintre accidentele rutiere mortale sunt...
O parte din casierii CFR Călători au întrerupt lucrul, nemultumți că nu au fost chemați la negocierile de la Ministerul Transporturilor. Doar...
Sorin Chirita, administratorul special numit de catre Municipalitate la RADET, a declarat pentru Bucuresti Fm ca, anul acesta, va incepe montarea...
Unde ai fost? Ai fost la meci, nu? Și cu cine ai fost? Tot cu gașca aia a ta… Și de ce vii la ora asta acasă? Uite cum stați voi la taclale...
Un incendiu a izbucnit la o clădire de pe Valea Cascadelor din cartierul Militari. Potrivit ISU Bucuresti, focul a cuprins un depozit cu o...
Spectacole de teatru create de Răzvan Mazilu, la Teatrelli, și de Horaţiu Mălăele, la Teatrul de Comedie. Coregraful și dansatorul Răzvan...
Oamenii legii au făcut mai multe perchezitii noaptea trecuta în Birmingham dar si in alte zone din tară. Ultimul bilant indică 4 morti si 40 de...
Femeia a căzut ieri, de pe Podul Westminster în râul Tamisa, după ce atacatorul a intrat cu masina în multime. Nu se stie deocamdată dacă...
La discuţii ar urma să vină reprezentanţii CFR Călători, după ce ieri, angajaţii de la Infrastructură au obţinut promisiunea unor măriri...
Accident grav in aceasta dimineata pe DN 7 intre Pitesti si Rm Valcea Un Tir a intrat pe contrasens si a lovit in plin o masina 2 oameni au murit...
Sorana Cîrstea s-a impus în fața campioanei olimpice de la Rio, de anul trecut, Monica Puig, cu 6-2 6-4. În fața lui Puig, Cîrstea a obținut...
Negocierile dintre conducerea CFR și sindicate s-au încheiat cu promisiunea unor creșteri salariale. Bugetul CFR Infrastructurã creste cu 22,9...
Gică Hagi a reuşit să-l aducă pe fostul vârf dinamovist George Ţucudean la Viitorul. Atacantul în vârstă de 25 de ani a semnat cu echipa de...
Patricia Țig s-a calificat in turul doi al turneului de la Miami, dupa o victorie clara in fata britanicei Heather Watson, scor 7-6(4)...
UPDATE: Cinci persoane, printre care și un polițist, au murit și alte 40 au fost rănite în atacul de la Londra. Doi români au fost răniți...
Eleva lui Marius Comănescu va susţine meciul din primul tur de la turneul de la Miami, cu una dintre prietenele sale din circuit, Monica Puig....
Federația SANITAS din România a înființat astăzi, 22 martie 2017, Comisia pentru medici din cadrul Departamentului Profesional, o structură...
Cel mai titrat antrenor român din toate timpurile Emerich Ienei, împlineşte astăzi 80 de ani. Nea Imi rămâne antrenorul care a reușit cea mai...
Aproximativ 500 de membri activi din industria cinematografică românească au desemnat, prin vot, câştigătorii trofeelor Gopo 2017, înmânate...
UPDATE 18:54: Încă o persoană și-a pierdut viața, după atacul de la sediul Parlamentului britanic, potrivit unor surse citate de postul Sky...
Conform directorului general adjunct Epsică Chiru, Apa Nova, Compania de Ape București (ANCAB), produce aproximativ 180 milioane de metri cubi de...
Marti, academicianul Razvan Theodorescu, presedintele Comisiei Municipale pentru pregatirea Centenarului Marii Uniri, anunta ca Bucurestiul isi...
CINEMA * În cadrul noului Festival Internaţional de Film, intitulat „Aripi” şi organizat de Centrul Rus pentru Ştiinţă şi Cultură,...
Ministerul Sănătăţii face controale la Spitalul „Sfânta Maria” din Capitală prin intermediul inspectorilor din Agenţia Naţională de...
Salariile angajatilor feroviari vor fi majorate, da asigurari ministrul Transporturilor, Razvan Cuc. Ministrul a reiterat de dimineata, la...
Un accident a avut loc pe Șoseaua București-Măgurele, anunță Brigada Rutieră. Un copil de 11 ani a traversat neragulamentar și a fost lovit...
Viceprimarul Capitalei, Aurelian Badulescu, sef al grupului de lucru pentru curatenia din centrul Bucurestiului, a declarat, pentru Bucurest FM, ca,...
Campionatul Corporate de Fotbal marca Sports Events, editia de primavara – vara 2017, incepe pe data de 27 martie la Sud Arena. Formatul de joc...
Spectacole de teatru cu Mihai Dinvale și Radu Iacoban, la Excelsior, și cu Răzvan Mazilu, la Creart Spectacolul ”The History Boys. Poveşti...
Bucuria nu scade odată cu înaintarea în vârstă, ci este o valoare pe care o pierdem, deoarece alegem să „locuim” mai mult în capul nostru....
Eleva lui Răzvan Sabău a reuşit să o învingă în ultimul tur al calificărilor de la turneul de la Miami pe rusoaica Evgeniya Rodina. Patricia...
Românii sunt îndemnați să stingă lumina, sâmbătă, de Ora Pământului, în intervalul 20:30 – 21:30. Oamenii sunt invitați să petreacă...
Este cunoscut faptul că persoana cea mai flexibilă controlează întreg sistemul. În fapt, flexibilitatea este valoarea pe care omul a...
Am văzut acum câteva zile un film la televizor, era cu… Aoleu, să nu uit să plătesc abonamentul la cablu ca să nu-mi închidă ăștia...
In atentia soferilor care intentioneaza sa se indrepte astazi catre litoral. Pana in jurul orei 13 pe autostrada A 2, pe sensul spre Constanta, pe...
UPDATE 15:00 - Mersul trenurilor va fi afectat cel puțin până la miezul nopții, în toată țara. După greva din această dimineață, de la...
Cerul este senin, iar vântul suflă slab, în această dimineață, în București. La ora 06 se înregistrau 7 grade la Afumați și Băneasa...
Lungmetrajul ”Sieranevada” de Cristi Puiu a obţinut 6 trofee pentru: ”cel mai bun film”, ”cel mai bun regizor”, ”cel mai bun...
Jucătoarea antrenată de Călin Ciorbagiu a părăsit turneul de la Miami chiar din primul tur. Monica Niculescu nu a avut aproape nici o...
Cele mai bine clasate românce în WTA, Simona Halep şi Irina Begu, vor avea în turul doi al turneului din Statele Unite de la Miami, adversare...
Rapoartele de activitate ale Societății Române de Radiodifuziune pe anii 2013 și 2014 au primit vot favorabil, în unanimitate, de la senatorii...
Persoanele vătămate în dosarul Colectiv cer introducerea în proces a Ministerului Sănătății și statului român, reprezentat de Ministerul...
Academicianul Razvan Theodorescu, presedintele Comisiei pentru pregatirea Centenarului Marii Uniri, a subliniat, astazi, ca o parte importanta a...