Bucuria nu este numai în copilărie

Articol de Sabina Lapadatescu, 22 martie 2017, 12:00 / actualizat: 22 martie 2017, 13:56

Bucuria nu scade odată cu înaintarea în vârstă, ci este o valoare pe care o pierdem, deoarece alegem să „locuim” mai mult în capul nostru. De cealaltă parte, copiii sunt mai fericiţi decât adulţii, deoarece aceştia “locuiesc” în inimă şi îşi ghidează viaţă numai după momentul prezent.

În opinia psihologului Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii, adulţii se supără foarte repede şi poartă cu ei mult timp supărările şi nemulţumirile, în comparaţie cu copii, care iartă mai uşor, ţin supărările doar câteva secunde şi se întorc la joacă, acolo unde sunt fericiţi.

”Adulţii ţin evidenţa lucrurilor, copiii ţin evidenţa stărilor. Asta le aduce multă nefericire adulţilor, deoarece se concentrează mai mult pe obiecte şi mai puţin pe emoţii, pe experienţe, pe trăiri. Aceste aspecte îi fac pe adulţi mai egoişti, mai obsedaţi de eul lor, mai focusaţi pe manifestarea personalităţii. Copiii primesc pentru că râd, zâmbesc și se bucură. În afara faptelor că unul sau doi copii sunt ai noștri, toți ceilalți care vor cere de la străini vor primi la fel de necondiționat. Copiii au totul, adulții își închipuie că au totul. Copiii au momentul, adulții au trecutul și viitorul, tot efemerul înconjurându-i. În esență, adulții nu pot sta pentru că rușinea de a se observa pe ei înșiși jucându-se ca niște copii, e greu de combătut”, explică psihologul Alexandru Pleşea.

Copiii poartă măşti pentru distracţie, adulţii le transformă în stil de viaţă.
Totodată, adulţii au uitat ce înseamnă bucuria deoarece au prea multe măşti sociale (persona), pe care le poartă până când nu îşi mai aduc aminte care este adevărata lor faţă.

”Copiii poartă măşti doar pentru distracţie, adulţii le iau mult prea în serios. Mai grav este că, odată cu trecerea timpului, aceste măşti sociale – “seriosul”, “supăratul”, “deprimatul”, “frustratul” etc. – se vor lipi atât de mult de noi, astfel încât ne vor transforma radical. Copiii în esență nu au vanitate, măști, rușine, frustrări. Copiii fac orice le trece prin cap, neținând cont de ce zic ceilalți din jur. Dacă m-aș apuca în acest moment să râd și să mă joc ca un copil în cafeneaua în care sunt, toți ceilalți m-ar filma și ar râde de mine. Ego-ul meu m-ar face să roșesc și să mă opresc, nelăsându-mă să ma bucur de bucuriile interioare. Personalitatea atrage cu ea seriozitatea, maturitatea, căutarea, nemulțumirile, perfecțiunea, frustrările. Esența atrage cu ea momentul, bucuria, emoțiile pozitive, creativitatea, joaca, împlinirea, improvizația”, afirmă psihologul.

Copiii vor doar iubire, mâncare şi joacă, nu caută perfecţiunea.
Toţi aceşti factori declanşatori, care ne “fură” bucuria, se realizeză direct proporțional cu severitatea, neobservația, neatenția cu care părinții și profesorii își educă copiii. În opinia specialistului, fixând ideile proprii, părinții operează primii ani ai vieții copiilor în modul în care aceștia au vrut să fie tratați când au fost copii.

”Perfecțiunea și căutarea tot timpul a dorinței de mulțumire a copilului este meseria numărul unu a unui părinte. Copiii nu cer așa ceva. Ei cer doar dragoste, mâncare și timp de joacă. Ei nu știu ce este perfecțiunea. Educația este dorința adulților. Etapele pe care un părinte le are de făcut pentru dezvoltarea într-un mod armonios a unui copil, sunt legate de modul în care adultul reușește să se pună în locul copilului și să vadă lumea cu ochii săi. Atenția pe care copiii o au față de lucrurile pe care le au în preajmă, este uriașă față de atenția adulților pentru acestea. Copii, trăind în prezent, iar adultii, în imaginație, putem observa motivul pentru care cele mai frumoase amintiri sunt în memoria noastră, din copilărie. Adulții încep să uite după perioada copilăriei, și nu rămân decât frânturi în memorie”, explică psihologul Alexandru Pleşea.

Strămoşii noştri au lăsat aceste învăţături de bază, sub formă de simboluri regăsite în picturi, dar şi sub formă scrisă în nenumărate cărţi. Chiar şi Biblia subliminează nevoia omului de a fi copil toată viaţa pentru a fi fericit: ”Şi chemând Iisus un prunc, l-a pus în mijlocul lor (apostolilor) şi a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor”.