JOT 2026: Înotătoarea Daria Silişteanu a cucerit medalia de aur la 50 m spate
Înotătoarea română Daria-Măriuca Silişteanu a cucerit medalia de aur în proba de 50 m spate, la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal), cu timpul de 27 sec 93/100.
Articol de bucurestifm, 5 noiembrie 2026, 20:51
Silişteanu a realizat un nou record naţional de senioare cu acest prilej, potrivit Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.
Sportiva sud-coreeană Seungwon Kim a obţinut argintul, cu timpul de 28 sec 21/100, iar bronzul a revenit argentiniencei Cecilia Dieleke, în 28 sec 83/100.
Silişteanu a adus toate medaliile de până acum ale delegaţiei României, două de aur şi una de argint, aur la 50 m spate şi 100 m spate şi argint la 100 m fluture.
Cea de-a patra ediţie de vară a Jocurilor Olimpice de Tineret – Dakar 2026 se desfăşoară în premieră pe continentul african, în Senegal, în perioada 31 octombrie – 13 noiembrie. România participă cu 16 sportivi, la 10 discipline: atletism, gimnastică artistică, lupte, înot, scrimă, tenis de masă, tir cu arcul, triatlon, box şi canotaj.