Ascultă Radio București FM Live

Târgul de Turism China 2026 se deschide vineri la Bucureşti

Târgul de Turism China 2026 se deschide vineri la Bucureşti
Foto: Centrul Cultural Chinez din Bucureşti/facebook

Articol de arionmihaela, 23 octombrie 2026, 09:47

Târgul de Turism China 2026 se deschide vineri la Bucureşti.

Centrul Cultural Chinez din Bucureşti, în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), organizează, în perioada 23-25 octombrie 2026, în Capitală, Târgul de Turism China 2026.

“După succesul primei ediţii, desfăşurate în 2025, evenimentul continuă să promoveze diversitatea destinaţiilor turistice din China, patrimoniul cultural al ţării şi cooperarea bilaterală în domeniul turismului, aducând totodată câteva noutăţi importante în formatul târgului”, subliniază organizatorii, într-un comunicat.

Târgul se desfăşoară pe parcursul a trei zile la Centrul Cultural Chinez din Bucureşti.

Reuneşte agenţii de turism din România, agenţii DMC din China, companii aeriene şi instituţii culturale, funcţionând atât ca platformă B2B, cât şi B2C.

Participanţii vor putea:

-discuta direct cu profesionişti din domeniul turismului,

-descoperi noi circuite şi produse turistice din Beijing, Shanghai, Xi’an, Guilin, Zhangjiajie, Xinjiang, Hainan şi alte regiuni ale Chinei,

-putea obţine informaţii despre studiile în China.

Vor participa la experienţe culturale precum ceremonia ceaiului, caligrafie şi gastronomie.

La 4 septembrie 2026, Air China a reluat ruta regulată Beijing-Bucureşti, marcând revenirea, după o întrerupere de peste două decenii, a zborurilor regulate de pasageri între cele două capitale.

Ruta este operată de trei ori pe săptămână, în zilele de luni, miercuri şi vineri

Zborul direct de la Bucureşti la Beijing durează aproximativ zece ore, cu peste două ore mai puţin decât itinerariile care presupuneau escală într-o ţară terţă.

Reluarea conexiunii directe facilitează călătoriile de afaceri, turismul, schimburile educaţionale şi contactele dintre cele două ţări şi poate contribui, în acelaşi timp, la dezvoltarea cooperării economice româno-chineze.

Faţă de prima ediţie, organizată în 2025, una dintre principalele noutăţi ale târgului este introducerea unui program dedicat B2B.

Iniţiativa răspunde sugestiilor formulate de expozanţii ediţiei precedente şi urmăreşte să creeze un cadru mai bine structurat şi mai eficient pentru întâlnirile dintre operatorii români şi profesioniştii din industria turistică chineză.

Programul B2B va include prezentări tematice, întâlniri individuale şi discuţii dedicate produselor turistice, oferind participanţilor posibilitatea de a transforma contactele profesionale în colaborări concrete.

Potrivit sursei citate, în prima jumătate a anului 2026, China a primit 22,914 milioane de vizitatori străini, în creştere cu 20,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Aproape 80% dintre aceştia au intrat în ţară fără viză, numărul crescând cu 30,6% faţă de anul anterior.

Conform ‘Raportului 2026 privind impactul industriei turistice din China’, publicat la 18 octombrie 2026, politicile favorabile privind vizele şi măsurile de facilitare a călătoriilor au contribuit atât la creşterea numărului de turişti străini, cât şi la diversificarea experienţelor acestora.

Turismul internaţional se extinde tot mai mult dincolo de marile centre urbane, către oraşe mai mici şi destinaţii mai puţin cunoscute

Turiştii străini nu se mai limitează la marile oraşe precum Beijing, ci ajung tot mai des în oraşe de provincie şi în zone rurale, iar traseele lor acoperă deja aproape 500 de oraşe din China.

În martie 2026, Ministerul Comerţului din China şi alte opt instituţii au anunţat noi măsuri pentru facilitarea călătoriilor turiştilor străini.

Printre acestea se numără completarea online a formularului de intrare şi simplificarea procedurilor de rambursare a TVA-ului la ieşirea din ţară.

Aceste măsuri completează regimul existent de scutire unilaterală de viză.

Pentru cetăţenii români, această facilitate a fost prelungită: titularii de paşapoarte care călătoresc în China pentru turism, afaceri, vizite la familie sau tranzit, pentru o perioadă de cel mult 30 de zile, pot intra fără viză.

Completarea online a formularului de intrare şi simplificarea rambursării TVA-ului reduc suplimentar formalităţile şi costurile asociate călătoriei, se precizează în comunicat.

Cea de-a doua ediţie a Târgului de Turism China va fi deschisă publicului în zilele de 24 şi 25 octombrie, cu intrare gratuită.

Vizitatorii vor putea afla informaţii despre trasee şi destinaţii turistice din China, vor putea rezerva produse şi pachete de călătorie şi vor putea obţine informaţii despre studii în China, condiţiile de intrare în ţară şi facilităţile disponibile pentru turiştii străini.

Muzeul Naţional de Istorie a României va trece la programul de iarnă
Actualitate vineri, 23 octombrie 2026, 11:27

Muzeul Naţional de Istorie a României va trece la programul de iarnă

Muzeul Naţional de Istorie a României va trece la programul de iarnă începând de săptămâna viitoare. “Vă informăm că, începând de...

Muzeul Naţional de Istorie a României va trece la programul de iarnă
Trafic blocat în faţa Curţii de Apel Bucureşti
Actualitate vineri, 23 octombrie 2026, 10:47

Trafic blocat în faţa Curţii de Apel Bucureşti

Aproximativ 500 de susţinători ai lui Călin Georgescu au blocat traficul pe Splaiul Independenţei, în faţa Curţii de Apel Bucureşti, în...

Trafic blocat în faţa Curţii de Apel Bucureşti
Les Films de Cannes a Bucarest începe vineri, la Bucureşti
Actualitate vineri, 23 octombrie 2026, 10:17

Les Films de Cannes a Bucarest începe vineri, la Bucureşti

Les Films de Cannes a Bucarest începe vineri, la Bucureşti; “Fjord” – proiecţie de gală, sâmbătă, la Ateneul Român. Cea...

Les Films de Cannes a Bucarest începe vineri, la Bucureşti
Luca Niculescu: Plan integrat pentru creşterea siguranţei în şcoli
Actualitate vineri, 23 octombrie 2026, 09:30

Luca Niculescu: Plan integrat pentru creşterea siguranţei în şcoli

Luca Niculescu: Vreau să stabilim foarte rapid un plan integrat pentru creşterea siguranţei în şcoli! Premierul Luca Niculescu a anunţat, în...

Luca Niculescu: Plan integrat pentru creşterea siguranţei în şcoli
Actualitate vineri, 23 octombrie 2026, 09:11

Stagiunea Internațională de Teatru ARCUB revine cu trei spectacole în această toamnă

Stagiunea Internațională de Teatru ARCUB 2026 revine cu trei producții care reunesc la București artiști din Spania, Franța, Peru și Slovenia....

Stagiunea Internațională de Teatru ARCUB revine cu trei spectacole în această toamnă
Actualitate vineri, 23 octombrie 2026, 08:41

Programul etapei a treisprezecea din Superligă

Vineri, 23 octombrie 18:00 FC Botoşani vs Petrolul 21:00 Corvinul vs U Cluj Sâmbătă, 24 octombrie  15:30 Csikszereda vs Voluntari 18:00 FC...

Programul etapei a treisprezecea din Superligă
Actualitate vineri, 23 octombrie 2026, 07:56

Elevii intră în vacanţa de toamnă!

Elevii intră, astăzi, în vacanţa de toamnă, după finalizarea cursurilor, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi...

Elevii intră în vacanţa de toamnă!
Actualitate vineri, 23 octombrie 2026, 07:39

Târg de Sfântul Dumitru, la Muzeul Satului!

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează, în perioada 23 octombrie – 25 octombrie 2026, manifestările dedicate...

Târg de Sfântul Dumitru, la Muzeul Satului!