Stagiunea Internațională de Teatru ARCUB revine cu trei spectacole în această toamnă
Sub tema „Criză/Crize”, ediția din acest an aduce pe scena Sălii Mari producții de dans, teatru documentar și performance, apreciate deja pe marile scene internaționale.
Articol de bucurestifm, 23 octombrie 2026, 09:11
Stagiunea Internațională de Teatru ARCUB 2026 revine cu trei producții care reunesc la București artiști din Spania, Franța, Peru și Slovenia. Spectacolele, prezentate la Sala Mare din ARCUB, între 23 octombrie și 28 noiembrie, explorează prin dans, teatru documentar, autobiografie, mărturie și performance tema ediției și îi invită pe cei interesați să privească mai atent la moștenire, schimbări și la tiparele care pot fi depășite.
Trei spectacole, trei perspective asupra crizelor prezentului
De la relația dintre copii și părinți și moștenirea familială, la memoria unei comunități marcate de violență și la tăcerea care însoțește abuzul domestic, producțiile din acest sezon pun în prim-plan povești personale conectate la tensiunile societății contemporane. Ediția din acest an a stagiunii este prezentă și în Festivalul Național de Teatru (FNT), cu spectacolul „Israel & Mohamed”.
„Israel & Mohamed”
Stagiunea se deschide pe 23 și 24 octombrie, de la ora 19:00, cu „Israel & Mohamed”, o producție Spania-Franța, în concepția și interpretarea lui Israel Galván și Mohamed El Khatib. Spectacolul, numărat printre cele mai apreciate prezentate la Festivalul de la Avignon în 2025, aduce împreună doi artiști de renume internațional.
Israel Galván este unul dintre cei mai cunoscuți și mai inovatori dansatori și coregrafi de flamenco ai generației sale. Este laureat al Premiului Național de Dans al Spaniei, al Bessie Award de la New York și al Medaliei de Aur pentru Meritul în Arte Frumoase, alături de numeroase alte distincții internaționale. Pentru publicul român, prezența sa la București este o ocazie importantă de a descoperi universul artistic al unei figuri marcante a dansului contemporan.
Mohamed El Khatib este artist francez, iar practica sa traversează teatrul, filmul și instalația, pornind de la abordări documentare și povești reale.
„El Rincón de los Muertos”
Pe 14 și 15 noiembrie, de la ora 19:00, publicul va putea vedea producția peruană „El Rincón de los Muertos”, cunoscută în română drept „Colțul Morților”, un spectacol de teatru documentar și autobiografic în regia lui Sebastián Rubio și a Yaniræi Dávila. Montarea este construită în jurul istoriei regiunii Ayacucho și al experiențelor de viață ale lui Ricardo Bromley, actor și practicant al dansului tradițional peruan danzante de tijeras.
Spectacolul a fost prezentat la MIRADA, Festivalul Ibero-American de Arte Scenice din São Paulo și la Festivalul Internațional Teatro a Mil, unul dintre cele mai importante evenimente de profil din America Latină. În 2026, producția își continuă parcursul internațional cu o participare la Festivalul de Toamnă de la Madrid.
„Five Kinds of Silence”
Programul de toamnă se încheie pe 27 și 28 noiembrie, de la ora 19:00, cu „Five Kinds of Silence”, producție a Teatrului Național Sloven din Nova Gorica, în regia Mašei Pelko. Spectacolul pornește de la textul dramaturgei britanice Shelagh Stephenson și explorează mecanismele tăcerii în fața violenței domestice și felul în care aceasta poate perpetua abuzul.
Montarea a fost prezentată la FemArt Festival din Priștina, la Borštnikovo srečanje din Maribor, la Festivalul Balcanic de Teatru din Blagoevgrad și la Teatro Rasi din Ravenna. Regizoarea Maša Pelko este laureată a Premiului Slavko Grum pentru cea mai bună piesă nouă.
Bilete și informații despre proiect
Biletele pentru spectacole sunt disponibile online, pe arcub.ro, și la casa de bilete ARCUB, de pe strada Lipscani 84-90.
Stagiunea Internațională de Teatru ARCUB a fost lansată în 2025 și continuă în 2026 sub tema „Criză/Crize”. Se desfășoară în parteneriat cu Fundația Culturală „Camil Petrescu” și este curatoriată de Oana Borș și Ioana Anghel.
În această toamnă continuă și programul „Artist to Artist”, un format de dialog direct între artiștii invitați, artiștii români și public, prin întâlniri și sesiuni de Q&A care completează experiența scenică și facilitează schimbul de idei și practici teatrale.
Autor: Andy Ciotir