Premierul Ilie Bolojan: bilanț la final de mandat
Articol de alinadecu, 19 octombrie 2026, 18:39
Premierul Ilie Bolojan susține luni, de la 18.30, o conferință de presă la Palatul Victoria, pentru a-și prezenta bilanțul la capătul a 16 luni de mandat compus din 11 luni cu puteri depline și 5 luni de interimat.
Este cel mai lung interimat al unui Guvern din istoria României (167 de zile).
Marți va fi învestit în Parlament noul guvern condus de Luca Niculescu.
Ilie Bolojan a luat mai multe măsuri cu impact social în timpul mandatului său prezentate sub forma de „pachete”.
Printre acestea amintim:
- înghețarea pensiilor și salariilor,
- creșterea cotei standard de TVA de la 19% la 21%,
- reforma administrației
- reforma pensiilor magistraților
Pe 5 mai 2025, social-democrații au depus o moțiune de cenzură cu sprijinul AUR împotriva lui Ilie Bolojan, ceea ce a dus la căderea guvernului. PSD își retrăsese miniștrii din Guvern în luna aprilie, după ce, în cadrul unui referendum intern, au decis retragerea sprijinului politic al lui Ilie Bolojan.
,,Nu am ascuns nimic românilor, nu am măsluit cifre”, a transmis Ilie Bolojan.
,,Le mulțumesc tuturor românilor pentru că au dus greul în această perioadă. Eforturile lor au avut sens, am redus deficitul bugetar”
,,Am trecut de evaluările agențiilor de rating.”
,,Da, a scăzut consumul pentru că am eliminat consumul pe datorie”
,,Am găsit PNRR blocat și în prag de eșec. L-am renegociat și repornit. Absorbția PNRR ar fi fost de 100% dacă PSD nu bloca legea salarizării”
,,Am propus reforma pensiilor magistraților, reforma administrației. PSD, văzând că programul de guvernare e pus în practică, a început să saboteze guvernul. Dacă PSD nu ar fi blocat mare parte din reforme, România ar fi fost într-o situație mult mai bună.”
,,Într-o regiune marcată de război, o țară sigură e o necesitate, iar accesarea SAFE a însemnat un pas în acest sens”
,,Viitorul guvern trebuie să fie prudent bugetar, să respingă populismele”
,,Nu am lăsat datorii, dar România are probleme structurale. Avem sentințele executorii în urma proceselor generate de magistrați. Avem o sentință care obligă guvernul la plata a peste 5 miliarde de lei, și alte sentințe obținute în urma miilor de procese. Fără o legislație care să nu mai permită acest tip de procese nu vom rezolva această problemă”
Liberalii care au fost numiți în funcții pe linie de partid au început să-și depună demisiile, după ce Ilie Bolojan le-a cerut acest lucru, dându-le termen până la finalul acestei săptămâni.
Solicitarea este urmare a deciziei PNL de a merge în opoziție odată cu învestirea Guvernului Luca Niculescu.