Ascultă Radio București FM Live

Ploşniţe la Spitalul Colentina. Pacienţi mutaţi urgent

Ploşniţe la Spitalul Colentina. Pacienţi mutaţi urgent
Foto: Foto: Facebook/Spitalul Clinic Colentina

Articol de alinadecu, 19 octombrie 2026, 19:35

Focar de ploşnițe, descoperit în Secţia de Neurologie a Spitalului Colentina din Capitală, la două luni după ce şi Spitalul „Bagdasar Arseni” s-a confruntat cu aceeaşi problemă.

Ploşniţele au fost descoperite într-o jumătate a secţiei. Șase pacienţi au fost mutaţi. Reprezentanţii unităţii spitaliceşti transmit că inclusiv luni au fost făcute tratamente pentru eradicarea focarului.

Potrivit managerului Spitalului Colentina, dr. Alexandru-Emil Iacobescu, ploşniţele au fost descoperite într-o parte a Secţiei de Neurologie a Spitalului Colentina, în urmă cu zece zile, de către personalul medical, fiind dispuse imediat măsuri pentru izolarea focarului şi pentru dezinsecţia şi igienizarea spaţiului.

Ploşniţele ar fi putut fi aduse de pacienţi, de aparţinători ai acestora sau chiar de personalul spitalului.

„Nu ştim cine ar fi putut aduce insectele, dar pot să vă spun că imediat ce au fost descoperite, în primele minute, am luat măsurile necesare”, a subliniat acesta:

Activitatea în Secţia de Neurologie a fost afectată, Managerul spitalului a precizat că a scăzut capacitatea de internare a secţiilor de neurologie cu aproximativ 24 de paturi.„Aici vorbim despre partea de pacienţi nu neapărat gravi, vorbim de etajul 1, activitatea pe terapie acută nu a fost afectată. A fost sigilat holul şi acea jumătate de etaj, după ce au fost mutaţi pacienţii”.

Zona respectivă este în continuare izolată.

„Suntem foarte atenţi şi încercăm eradicarea completă, să nu ne trezim într-o lună-două din nou cu apariţie de noi insecte din acel mini-focar. Vrem să fim foarte siguri de eficienţa tratamentului”, a adăugat dr. Iacobescu.

În urmă cu două luni, Secţia de recuperare neurologică de la Spitalul „Bagdasar Arseni” din București a fost închisă pentru aproape o lună, din cauza ploşniţelor. O parte dintre cei peste 30 de pacienţi care erau internaţi în acea secţie au plecat acasă. Ceilalţi, unii dintre ei imobilizaţi la pat, au fost redirecţionaţi către alte secţii similare din ţară.

Potrivit medicului primar Florian Bica, purtătorul de cuvânt al unităţii spitaliceşti, decizia a fost luată pentru a se putea face dezinsecţia şi pentru prevenirea răspândirii insectelor şi la alte secţii din spital.

 

”Caravana Dovlecilor – Parade of Giants”, în weekend, în Parcul IOR
Actualitate luni, 19 octombrie 2026, 18:21

”Caravana Dovlecilor – Parade of Giants”, în weekend, în Parcul IOR

Organizatorii anunță că evenimentul se va desfășura între 23 și 25 octombrie, în cunoscutul Parc IOR  vizitatorii promit experiențe de...

”Caravana Dovlecilor – Parade of Giants”, în weekend, în Parcul IOR
Primaria Sectorului 3: Supraînălţări la trecerile de pietoni şi intersecţii
Actualitate luni, 19 octombrie 2026, 18:08

Primaria Sectorului 3: Supraînălţări la trecerile de pietoni şi intersecţii

Primăria Sectorului 3 anunţă că valoarea estimată a contractului depăşind 28,5 milioane de lei. Necesitatea achiziţiei rezultă din...

Primaria Sectorului 3: Supraînălţări la trecerile de pietoni şi intersecţii
Meteorologii anunță vreme caldă pentru ziua de marți
Actualitate luni, 19 octombrie 2026, 17:52

Meteorologii anunță vreme caldă pentru ziua de marți

Marți, La București, spre dimineață va crește probabilitatea de formare a ceții. Pe timpul zilei, vremea va fi caldă pentru această dată....

Meteorologii anunță vreme caldă pentru ziua de marți
Irina Schrotter: „România are nevoie de un obiectiv de țară” | Fabricat în București
Actualitate luni, 19 octombrie 2026, 17:48

Irina Schrotter: „România are nevoie de un obiectiv de țară” | Fabricat în București

De la medicină la antreprenoriat În 1990, la 25 de ani, Irina Schrotter a ales să renunțe la medicină pentru a începe o afacere în domeniul...

Irina Schrotter: „România are nevoie de un obiectiv de țară” | Fabricat în București
Actualitate luni, 19 octombrie 2026, 17:41

România trece la ora de iarnă, în noaptea de sâmbătă, 24 octombrie, spre duminică, 25 octombrie 2026

România trece la ora de iarnă, în noaptea de 24 spre 25 octombrie 2026. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră. Intervalul dintre 3:00 și 4:00...

România trece la ora de iarnă, în noaptea de sâmbătă, 24 octombrie, spre duminică, 25 octombrie 2026
Actualitate luni, 19 octombrie 2026, 17:34

Ștefan Georgescu, de la colecția de sneakers la antreprenoriat: haine, social media și Southside | Generația Z

În episodul din această săptămână, Generația Z s-a concentrat pe haine, încălțăminte și antreprenoriat. L-am invitat pe Ștefan Georgescu...

Ștefan Georgescu, de la colecția de sneakers la antreprenoriat: haine, social media și Southside | Generația Z
Actualitate luni, 19 octombrie 2026, 17:22

Palatul Voievodal Curtea Veche a intrat în proces de reabilitare

Au început lucrările de punere în siguranță a Palatului Voievodal Curtea Veche! Muncitorii au intrat luni, în prima curte domnească a...

Palatul Voievodal Curtea Veche a intrat în proces de reabilitare
Actualitate luni, 19 octombrie 2026, 16:53

Poluarea aerului în București. Ce măsuri pregătește PMB?

Primăria Capitalei propune restricții pentru autoturismele non-Euro, ca parte a măsurilor de reducere a poluării. Cine va fi afectat? Ce...

Poluarea aerului în București. Ce măsuri pregătește PMB?