Ascultă Radio București FM Live

Cabinete de medicină de familie, dotate cu aparatură

Investiţia pentru dotarea celor aproximativ 60 de cabinete se ridică la 1 milion de euro.

Cabinete de medicină de familie, dotate cu aparatură

Articol de arionmihaela, 15 aprilie 2026, 11:46

Un număr de până la 60 de cabinete de medicină de familie din zone dezavantajate vor fi dotate cu aparatură medicală modernă.

Aceasta vine de la Organizaţia Salvaţi Copiii România şi Fundaţia OMV Petrom.

Este a IV-a editie a celui mai mare program naţional de susţinere a medicinei de familie în mediul rural, ‘Primul pas spre sănătate’.

Investiţia pentru dotarea celor aproximativ 60 de cabinete se ridică la 1 milion de euro

 

Astfel, programul va ajunge la aproximativ 220 de cabinete de medicină de familie din zonele rurale dotate cu aparatură medicală (2023-2026).

Scopul principal al programului ‘Primul pas spre sănătate’ este reducerea ratei mortalităţii infantile.

Programul are ca obiectiv consolidarea capacităţii specialiştilor din domeniul asistenţei medicale primare de a oferi servicii medicale de calitate.

Echipamente:  ecograf, electrocardiograf, defibrilator automat, holter tensiune arterială, pulsoximetru, doppler vascular şi fetal, geantă medicală de prim ajutor.

Deasemeni,  trusă completă de mică chirurgie, instrumentar medical, pot ajunge prin concurs deschis în 60 de cabinete de medicină de familie din mediul rural.

Cabinetele interesate se pot înscrie în concurs în perioada 15 aprilie – 15 mai 2026

 

Mai multe detalii despre criteriile de selecţie a cabinetelor sunt aici :https://www.salvaticopiii.ro/ce-facem/Sanatate/Primul-pas-spre-sanatate.

Despre program

 

Prin programul ‘Primul pas spre sănătate’, până la finalul anului 2026 vor fi dotate aproximativ 220 de cabinete de medicină de familie.

Impactul real al programului este măsurabil şi se vede în prevenţie şi în servicii concrete care ajung în comunităţile rurale.

Principalele concluzii ale studiului de impact ediţia 2.0:

 

-Creştere cu 45% a numărului de femei gravide care s-au prezentat la cabinetul medicului de familie pentru consultaţii prenatale.

– Cu 188% mai multe consultaţii pentru gravide au fost efectuate şi decontate de CNAS în cabinetele de medicină de familie.

– Una din două gravide a beneficiat de ecografii în cabinetele de medicină de familie din program. Numărul ecografiilor efectuate pentru gravide a crescut cu 83%.

Creştere cu 57% a numărului de mame cu copii de până la 5 ani care s-au prezentat la cabinetul medicului de familie.

Această creştere indică o mai bună monitorizare a stării de sănătate a copiilor mici.

Deasemenea, arata o implicare mai activă a părinţilor în prevenţia problemelor de sănătate.

– Creştere cu 76% a numărului de copii cu vârste între 0 şi 5 ani care s-au prezentat la cabinetul medicului de familie.

– Una din patru femei aflate în perioada post-partum  a beneficiat de consultaţii şi un examen ecografic.

– 80% dintre copii au fost vaccinaţi conform programului naţional.

 

Etichete:
Programul de circulație pe Transalpina se modifică
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 20:48

Programul de circulație pe Transalpina se modifică

Programul de circulație pe Transalpina (DN67C) se modifică începând de sâmbătă, 26 septembrie, anunță CNAIR. Având în vedere condițiile...

Programul de circulație pe Transalpina se modifică
A XX-a ediţie a Salonului Imobiliar Bucureşti, la Palatul Parlamentului
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 20:14

A XX-a ediţie a Salonului Imobiliar Bucureşti, la Palatul Parlamentului

Cel mai mare târg imobiliar din ţară şi-a deschis porţile la Palatul Parlamentului. Până duminică, aproape 200 de expozanţi îşi prezintă...

A XX-a ediţie a Salonului Imobiliar Bucureşti, la Palatul Parlamentului
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan a prezentat componența cabinetului său
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 19:08

Premierul desemnat, Siegfried Mureșan a prezentat componența cabinetului său

Premierul desemnat Siegfried Mureșan  a anunța pe pagina sa de Facebook,  componența cabinetului său. Sâmbătă va depune la Parlament...

Premierul desemnat, Siegfried Mureșan a prezentat componența cabinetului său
STB: „Crosul Arenelor” modifică mai multe trasee din Capitală
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 18:56

STB: „Crosul Arenelor” modifică mai multe trasee din Capitală

Mai multe trasee STB vor fi modificate începând de sâmbătă, 26 septembrie, ora 15:00, până duminică, 27 septembrie, ora 12:00. Pentru buna...

STB: „Crosul Arenelor” modifică mai multe trasee din Capitală
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 18:41

ANM: Sâmbătă, temperaturi specifice perioadei

Sâmbătă, Vremea va fi normală termic, potrivit ANM. Cerul va avea înnorări temporare iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă...

ANM: Sâmbătă, temperaturi specifice perioadei
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 18:18

West Side Hallo Fest, la finalul lunii octombrie

West Side Hallo Fest ajunge la ediția a patra. Evenimentul va avea loc în weekendul 30 octombrie – 1 noiembrie, la Baza Digului Lacului Morii,...

West Side Hallo Fest, la finalul lunii octombrie
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 18:11

88 de reprezentații, în FNT 36. Astăzi a fost anunțat programul ediției

Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru, produs de Uniunea Teatrală din România, va avea loc la București între 16 și 25...

88 de reprezentații, în FNT 36. Astăzi a fost anunțat programul ediției
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 17:58

“Străzi deschise”: Muzeu interactiv în Piaţa Revoluţiei şi actitivăţi sportive în zona Palatului CEC

“Străzi deschise”: Muzeu interactiv în Piaţa Revoluţiei şi actitivăţi sportive în zona Palatului CEC Activităţi sportive,...

“Străzi deschise”: Muzeu interactiv în Piaţa Revoluţiei şi actitivăţi sportive în zona Palatului CEC