Cum să… înțelegi extremele emoționale ale adolescenței?

Articol de Vicentiu Andrei, 16 martie 2026, 07:02 / actualizat: 16 martie 2026, 8:16

Adolescența este una dintre cele mai derutante perioade atât pentru copii, cât și pentru părinți. Un adolescent poate fi într-o zi apropiat, comunicativ și afectuos, iar în următoarea zi distant, irascibil sau greu de abordat. Pentru mulți părinți, aceste schimbări rapide par inexplicabile.

Într-un nou episod al podcastului „Cum să…?”, Flavia Voinea și Amada Bălțățeanu discută despre aceste oscilații emoționale și despre felul în care pot fi înțelese și gestionate.

„Astăzi ești cea mai bună mamă din lume, stă lângă tine și vorbește o oră în șir, iar a doua zi trântește ușa de parcă v-ați certat la cuțite”, observă Flavia Voinea, descriind una dintre situațiile frecvent întâlnite în familiile cu adolescenți.

Pentru părinți, aceste schimbări pot părea dramatice. În realitate, ele sunt o parte normală a dezvoltării.

„Sunt oscilații mari. Foarte mari. Și firești”, explică Amada Bălțățeanu.

De la copilul sigur pe el la adolescentul care se îndoiește de tot

Mulți părinți observă o schimbare puternică în comportamentul copilului după vârsta de 10 ani. Copilul care părea sigur pe el, curios și independent începe brusc să devină nesigur și preocupat de imaginea sa.

„Părinții spun adesea: «Nu mai este copilul meu cum era când era mic». Și chiar nu mai este”, spune Amada Bălțățeanu.

Diferența vine din transformările majore prin care trece adolescentul: schimbări hormonale, căutarea identității și o nevoie foarte mare de validare socială.

„Grija pentru cum sunt percepuți crește fantastic față de nepăsarea totală de până în 10 ani”, explică psihologul.

Adolescenții încep să se îndoiască de multe lucruri: de felul în care arată, de modul în care sunt acceptați de ceilalți sau de propriile capacități.

Greșeala frecventă a părinților

În momentele de tensiune, mulți părinți reacționează comparând adolescentul cu copilul care era înainte.

„Tu nu erai așa. Tu nu făceai așa. Când te rugam ceva, ascultai”, sunt replici des întâlnite, spune Amada Bălțățeanu.

Problema este că exact în aceste momente copilul nu are nevoie de reproșuri sau etichete.

„Cred că numai de asta nu are nevoie copilul agitat”, explică psihologul.

Frustrarea părinților este firească, mai ales atunci când au impresia că lucrurile pe care le-au construit în primii ani par să se destrame.

„Părintele simte schimbarea și se întreabă: ce s-a stricat pe drum?”, spune Flavia Voinea.

Emoția domină, raționalul vine mai târziu

Un alt aspect important este faptul că adolescenții reacționează mai ales emoțional, iar apelul la rațiune nu funcționează întotdeauna.

„Deschiderea către rațional este mult mai mică în perioada asta”, explică Amada Bălțățeanu.

Părinții își doresc adesea autocontrol, explicații logice sau decizii bine gândite. Dar pentru adolescent, emoția este dominantă.

„Noi vrem să-i aducem creierul și să spunem cum trebuie făcut. Dar asta generează un război între emoție și minte”, spune psihologul.

Din acest motiv, uneori cea mai bună abordare este schimbarea perspectivei.

„Mai puțin rațional, mai mult emoțional”, rezumă Amada Bălțățeanu.

Ce pot face concret părinții

Una dintre ideile centrale ale episodului este că părinții pot ajuta adolescenții să își reconstruiască stima de sine.

„Între 10 și 15 ani este etapa în care stima de sine scade cel mai mult”, spune psihologul.

De aceea, activitățile în care adolescentul poate avea rezultate și experiențe pozitive devin foarte importante.

„Sportul, hobby-urile, pasiunile – orice activitate care îi oferă ocazia să reușească și să se simtă mândru de el”, explică Amada Bălțățeanu.

La fel de important este modul în care părintele rămâne prezent în relație.

„De la o privire, o atingere, un zâmbet până la o întrebare simplă: «Simt că ești preocupat»”, spune psihologul.

O etapă care trece

Poate cea mai liniștitoare idee pentru părinți este aceea că această perioadă nu durează la nesfârșit.

„Mă ajută să știu că este o etapă”, spune Flavia Voinea.

Iar după 16–17 ani începe, de regulă, o etapă de reconstrucție a încrederii în sine.

„Este o etapă grea pentru ei, dar este o etapă”, concluzionează Amada Bălțățeanu.

Înțelegerea acestui lucru poate face diferența: nu este vorba despre un copil „care s-a stricat”, ci despre un adolescent care traversează una dintre cele mai intense transformări din viață.