VIDEO| Generația Z: Arta de a fi actor între tradiție și era AI

Articol de Eugen Vrabie, 16 februarie 2026, 10:10

În Generația Z am explorat ce înseamnă să fii artist într-o lume aflată la granița dintre tradiție și tehnologie. Pornind de la dezbateri recente despre stilul de joc actoricesc și influențele cinematografiei internaționale, discuția a continuat cu teme esențiale precum autenticitatea, formarea profesională, relația cu tehnologia și responsabilitatea artistului față de public.

Invitata noastră, Alice Cora Mihalache, a vorbit deschis despre parcursul ei, despre dilemele meseriei și despre felul în care cinema-ul românesc se transformă. Actrița a subliniat că industria traversează o perioadă de efervescență, în care diversitatea a înlocuit uniformitatea.

„Avem filme pentru toată lumea. Nu mai suntem atât de nișați cum eram odinioară”, afirmă ea, încurajând publicul să descopere noul val de cinema.

Misiunea actorului: între disciplină și vulnerabilitate

Pentru Alice Cora Mihalache, actoria nu este doar o profesie, ci un exercițiu continuu de căutare a adevărului. Ea descrie meseria ca fiind una „alunecoasă”, un teritoriu fragil unde succesul depinde de un amestec de șansă, studiu riguros și mult curaj.

Actorul lucrează, înainte de toate, cu propriul suflet, iar emoția este principalul instrument de lucru. Actoria nu înseamnă doar interpretare, ci și o formă de dăruire, de apropiere de esența umană. Această viziune transformă meseria într-un proces continuu de autocunoaștere și maturizare artistică.

Fiecare rol devine astfel o formă de expunere personală, un exercițiu de sinceritate și vulnerabilitate, prin care artistul își asumă riscul de a fi văzut și judecat. În acest proces nu este suficientă doar tehnica — este nevoie de o conexiune reală cu personajul, dar și cu publicul.

„Încerc să caut adevărul, nu doar cel scenic”, spune actrița.

Ocolurile care construiesc

Parcursul profesional al actriței nu a fost unul liniar. Înainte de actorie, a urmat Facultatea de Limbi Străine — o experiență care, în timp, s-a dovedit extrem de valoroasă. La momentul respectiv, această alegere părea o îndepărtare de visul inițial, un compromis între talent, context și sfaturile celor apropiați.

Astăzi, recunoaște că această etapă a avut un rol esențial în formarea ei. Studiul limbilor străine i-a dezvoltat disciplina, capacitatea de adaptare și deschiderea culturală. Aceste competențe îinpermit să susțină probe în limba engleză, să colaboreze cu agenții internaționale și să își extindă orizontul profesional dincolo de granițele României.

Decizia de a deveni actriță a fost puternic influențată încă din copilărie, după ce a descoperit serialul Twin Peaks, creat de David Lynch. Atmosfera misterioasă, personajele neconvenționale și stilul diferit de tot ce văzuse până atunci au impresionat-o profund.

Pentru ea, acest serial nu a fost doar o experiență de spectator, ci momentul în care dorința vagă de a performa s-a transformat într-un vis concret. A început să imite personaje, să creeze mici „spectacole” acasă și să își imagineze, încă de la o vârstă fragedă, o viață legată de scenă și film.

Între Magda și Solange: construirea unei identități cinematografice

Un moment important al discuției a fost legat de rolurile interpretate în filmele Unde merg elefanții și Anul Nou care n-a fost — două producții diferite ca stil și miză, dar esențiale pentru evoluția ei artistică.

În primul film, unde a interpretat personajul Magda, actrița a avut ocazia să construiască un parcurs psihologic complet, explorând în profunzime fragilitatea, conflictele interioare și maturizarea personajului. Rolul i-a oferit libertatea de a lucra pe nuanțe și de a se conecta autentic cu emoțiile transmise pe ecran.

În cel de-al doilea, rolul Solange i-a adus o altă formă de satisfacție profesională, într-un film cu tematică istorică puternică, unde expresivitatea și economia de mijloace au fost esențiale. Deși parcursul personajului a fost mai concentrat, experiența a contribuit la rafinarea stilului său și la înțelegerea responsabilității reprezentării trecutului prin cinema.

Împreună, aceste două filme conturează versatilitatea actriței și capacitatea ei de a se adapta unor registre diferite, fără a pierde din autenticitate.

Tehnologie vs. emoție: limitele AI în artă

Un alt punct central al discuției a fost rolul inteligenței artificiale în cinematografie. Actrița consideră că AI poate fi utilă în documentare și proiecte educative, dar nu poate înlocui creația umană.

Într-o eră dominată de viteză, algoritmi și acces instant la informație, ea atrage atenția asupra riscului de a pierde contactul cu emoția autentică.

„AI-ul nu poate mima emoția.”

Respinge ideea unui cinema construit exclusiv digital și subliniază importanța limitelor în folosirea tehnologiei. În viziunea ei, arta nu poate fi separată de dimensiunea umană — de fragilitate, imperfecțiune și vulnerabilitate — elemente care dau profunzime unei interpretări și sens unei povești.

În viața de zi cu zi, folosește AI mai ales pentru informare rapidă și sarcini administrative, dar avertizează asupra riscului de dependență. Deși recunoaște avantajele accesului la informație, subliniază importanța revenirii la experiențe clasice: cititul, reflecția, timpul petrecut cu sine.

„Să simți pagina unei cărți contează.”

Pentru ea, echilibrul între digital și real este esențial pentru dezvoltarea personală și creativă.

Să crești ca artist înseamnă să accepți că drumul tău este unic și că adevărul se găsește în nuanțe, nu în algoritmi. Cinema-ul nu este doar tehnică, imagine sau proces digital, ci o formă de a spune adevăruri despre oameni, despre fragilitate și despre curaj.

Dacă vrei să urmărești mai multe discuții despre film, cultură și identitate artistică, ne găsești pe YouTube, pe canalul București FM. Suntem și pe Instagram, Facebook și TikTok, unde continuăm conversația prin formate scurte și sesiuni de Speed Questions