Ascultă Radio București FM Live

16 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 19.000 de lei, la meciul FCSB – Fenerbahce SK

16 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 19.000 de lei, la meciul FCSB – Fenerbahce SK

Articol de arionmihaela, 30 ianuarie 2026, 10:33

Jandarmii bucureşteni au aplicat 16 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproape 19.000 de lei, după meciul de fotbal dintre FCSB şi Fenerbahce SK, disputat joi.

‘În urma încălcării prevederilor legale în vigoare, jandarmii au întocmit două acte de sesizare a organelor de urmărire penală, în conformitate cu prevederile Legii privind regimul materiilor explozive, precum şi un act de sesizare în conformitate cu prevederile Legii privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri’, informează Biroul de presă al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti (DGJMB).

Dintre sancţiunile contravenţionale aplicate, una, în valoare de 10.000 de lei, a fost aplicată organizatorului evenimentului sportiv, iar alta, în valoare de 5.000 de lei, a fost aplicată societăţii specializate de pază şi protecţie, pentru nerespectarea obligaţiilor care îi revin.

‘Totodată, au fost aplicate patru sancţiuni complementare privind interzicerea accesului la competiţiile sportive, pe o perioadă de şase luni sau un an’, arată sursa citată.

În continuare, sunt efectuate verificări pentru identificarea şi sancţionarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare.

Forturile Chitila și Otopeni, la Primăria Sectorului 1?!
Actualitate joi, 24 septembrie 2026, 17:42

Forturile Chitila și Otopeni, la Primăria Sectorului 1?!

Forturile din jurul Bucureștiului și Bateriile (… de artilerie n.r.) aferente au fost construite, la finalul secolului al XIX-lea și au...

Forturile Chitila și Otopeni, la Primăria Sectorului 1?!
Procurorii au pus sechestru pe casa lui Călin Georgescu din Mogoşoaia
Actualitate joi, 24 septembrie 2026, 17:28

Procurorii au pus sechestru pe casa lui Călin Georgescu din Mogoşoaia

„Urmare a comunicatelor de presă nr. 1 şi nr. 3 din 21.09.2026, Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Direcţiei de Investigare a...

Procurorii au pus sechestru pe casa lui Călin Georgescu din Mogoşoaia
Sector 1: Piaţă volantă, în weekend, pe Calea Griviţei
Actualitate joi, 24 septembrie 2026, 17:07

Sector 1: Piaţă volantă, în weekend, pe Calea Griviţei

„Este sezonul strugurilor, al prunelor, merelor şi perelor parfumate. Se adaugă roşiile, ardeii graşi, vinetele şi dovleceii, numai bune...

Sector 1: Piaţă volantă, în weekend, pe Calea Griviţei
Terra Memoriae: Via Transilvanica devine spațiu de cercetare, creație și memorie culturală
Actualitate joi, 24 septembrie 2026, 16:45

Terra Memoriae: Via Transilvanica devine spațiu de cercetare, creație și memorie culturală

Via Transilvanica devine, în următorii trei ani, un spațiu de cercetare, creație și documentare culturală. Proiectul Terra Memoriae, derulat...

Terra Memoriae: Via Transilvanica devine spațiu de cercetare, creație și memorie culturală
Actualitate joi, 24 septembrie 2026, 16:42

Reforma educației din România și provocarea inteligenței artificiale

Accesul facil la inteligența artificială vine să completeze acest tablou. Elevii au acum la îndemână instrumente de inteligență artificială...

Reforma educației din România și provocarea inteligenței artificiale
Actualitate joi, 24 septembrie 2026, 16:34

Ministra Mediului solicită instituirea stării de alertă pentru arderile ilegale de deșeuri din zona Sintești

Ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a solicitat, joi, prefecturilor București și Ilfov convocarea de urgență a unei...

Ministra Mediului solicită instituirea stării de alertă pentru arderile ilegale de deșeuri din zona Sintești
Actualitate joi, 24 septembrie 2026, 15:23

Acțiune de donare de sânge, pe 1 octombrie, la sediul Primăriei Capitalei

O nouă acțiune de donare de sânge va avea loc joi, 1 octombrie, la sediul Primăriei Municipiului București (PMB). Campania se desfășoară...

Acțiune de donare de sânge, pe 1 octombrie, la sediul Primăriei Capitalei
Actualitate joi, 24 septembrie 2026, 14:45

Consiliul Național al Elevilor cere respingerea proiectului privind uniforma școlară obligatorie

Consiliul Național al Elevilor le solicită parlamentarilor, indiferent de apartenența politică, să respingă proiectul de lege privind...

Consiliul Național al Elevilor cere respingerea proiectului privind uniforma școlară obligatorie