Ascultă Radio București FM Live

Patru instituții publice din subordinea Primăriei vor fi inchise. Care sunt acestea?

Patru instituții publice din subordinea Primăriei vor fi inchise. Care sunt acestea?
Foto: Facebook/PMBucuresti

Articol de andreiabarsanbfm, 28 ianuarie 2026, 09:14

Pe 22 ianuarie, primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, declara că urmează să fie închise o serie de instituţii publice care „nu mai au niciun fel de raţiune de a exista”, dar care cheltuie bani pe chirii şi maşini.

Primele patru instituții vizate sunt: Centrul pentru Tineret al Municipiului Bucureşti, Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti, Centrul Cultural  Expo Arte și Centrul Cultural Lumina. Acestea îşi înceteze activitatea, iar personalul și patrimoniul sunt transferate la alte instituţii din subordinea Municipalităţii.

Proiectele de hotărâre inițiate de primarul general vor fi supuse aprobării în Sedința C,G.M.B. din data de 29.01.2026.

Care este activitatea celor patru, la acest moment? Am căutat date despre aceste instituții pornind de la informațiile publicate pe site-ul fiecăreia.

”Înfiinţat în noiembrie 2016, la iniţiativa Primarului General al Capitalei, Centrul pentru Tineret al Municipiului Bucureşti (C.T.M.B.) reprezintă primul rezultat concret pentru tinerii din capitală”, se precizează în prezentarea de pe site –ul acestei instituții.

Obiectul de activitate al C.T.M.B îl constituie încurajarea iniţiativelor de tineret în Municipiul Bucureşti, incluziunea socială, sprijinirea vieţii familiale, consilierea tinerilor în vederea asigurării unor condiţii adecvate integrării socio profesionale, conform necesităţilor şi aspiraţiilor lor.

Dacă centrul a pornit în forță, organizând o serie de evenimente, pe parcurs programul a pierdut din amploare.

Pentru anul 2024 nu apare nicio activitate, iar în 2025, doar CTMB – Partener activ în organizarea L’Étape Romania by Tour de France 2025.

Centrul pentru Seniori al Municipiului București  ”sprijină proiectele de interes public în vederea stimulării contribuţiei sectorului non-profit la creşterea şi încurajarea participării active a persoanelor care au vârsta de peste 50 de ani, la viaţa comunităţii” – se arată pe site-ul acestei instituții. Nici aici nu apar clar programe în derulare.

Cum cele două centre nu mai au de mult un număr de telefon pentru contact, nu am putut afla și alte detalii direct.

Dacă proiectele vor fi votate joi, Centrul pentru Tineret al Municipiului Bucureşti va fi transferat  la Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive Bucureşti Proedus, iar Centrul pentru Seniori, la Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti. Important ar fi ca obiectivele trecute în prezentare să poată fi puse în practică, în beneficiul persoanelor din categoriile respective de vârstă.

Centrul Cultural Expo Arte a fost creat în același mandat al Gabrielei Firea, cu scopul de ”a promova artele vizuale prin intermediul unui limbaj contemporan, accesibil mai multor categorii de public”. Are o organigramă cu 11 funcții, din care 3 de conducere: director, adjunct și contabil șef. Director figurează în acest moment Elena Iagăr, post ocupat prin detașare. În realitate, aici mai există doar alți doi angajați care vor fi transferați la ARCUB, fapt confirmat de conducerea Centrului de Proiecte Culturale al Municipiului București.

Conform site-ului său, Expo Arte a organizat direct sau în parteneriat, evenimente pe parcursul anului 2025.

Cea de a patra instituție, Centrul Cultural LUMINA are o situație aparte. Acesta nu doar că are activitate, dar numărul proiectelor sale a crescut. Și chiar dacă  este pe aceeași listă  de ”instituții create de Firea cu dedicație”, cum au fost deseori de presă,  aici au avut și au loc o serie de evenimente care vin în sprijinul tinerilor artiști.

Conform site-ului acestei instituții, nu există evenimente programate. Pe prima pagină apar doar publicațiile din 2023. Nu sunt prezentate nici date despre instituție, acestea pot fi găsite doar pe cel al PMB, unde este încărcat scanat un document de 23 de pagini, redactat la inființarea instituției.

”Site-ul nu a mai fost actualizat pentru că nu au mai existat fonduri”, a explicat, directorul actual al Centrului, actorul George Costin, pentru București FM.

Programul actualizat poate fi găsit doar în social media, iar activitatea centrului este binecunoscută de specialiști și iubitori de teatru.

De exemplu, pentru spectacolul ”Un tramvai numit dorință”, o producție a companiei de teatru Thin Red Line în colaborare cu Centrul Cultural Lumina programul este afișat până la finalul stagiunii, iar biletele puse în vânzare pe platformă, sunt epuizate pentru toate reprezentațiile din februarie și pentru majoritatea din martie.

Spectacolul ”Prima Facie”, producțe a CCL, a avut două nominalizări, anul trecut, la Premiile UNITER: Nominalizare pentru cea mai bună actriță într-un rol principal și Nominalizare pentru cea mai buna muzică originală si sound design.

Lumina este singurul spațiu cultural din zona Regie. Spectacolele sale se desfășpară într-o locație închiriată, la parterul unei clădiri de birouri din Splaiului Independenţei nr. 319. Prin urmare, publicul este format preponderant din corporatiști, studenți și elevi.

Deși are o echipă foarte mică, a găsit soluții tehnice și artistice surprinzătoare, de fiecare dată. Sunt doar cinci angajați, dintre care doar doi oameni de scenă, o garderobieră și un mașinist.  Nu au fost niciodată cincisprezece, atât cât prevedea organigrama, pentru că nu i-a fost aprobată organizarea de concursuri, a precizat George Costin, ieri, în discuția telefonică.

Patrimoniul și personalul acestui centru ar urma să fie transferate la CREART. Totodată, trece în administrarea CREART imobilul situat în bd. Regina Elisabeta nr. 32, fostul Cinematograf Lumina.

Nu se știe însă ce se va întâmpla cu toate proiectele pe care la are în derulare, nu i s-a comunicat în întâlnirea din 26 ianuarie, organizată de Primăria Capitalei cu directorii acestor instituții.

Și dacă se poate face real o mică ”economie la buget” prin dispariția a câtorva posturi, nu se poate estima pierderea pe termen lung prin desfințarea unei instituții culturale, în condițiile în care suntem o capitală europeană săracă din acest punct de vedere.

Pe lângă cele patru instituții menționate, este un proiect de hotărâre pentru dizolvarea și lichidarea unei companii, despre care probabil puțină lume știe că există Compania Municipală Imobiliară București S.A.  Găsiți prezentarea de pe site-ul PMB.

”Compania Municipală Imobiliară București S.A. este una dintre societățile comerciale pe acțiuni aflate sub autoritatea Consiliului General al Municipiului Bucuresti, având ca domeniu principal de activitate activități imobiliare pe baza de comision sau contract.”

https://www.pmb.ro/subordonate/companii-municipale/menu-page/compania-municipala-imobiliara-bucuresti-sa

Etichete:
Un nou centru de tratament pentru tinerii cu dependenţe
Actualitate miercuri, 28 ianuarie 2026, 11:23

Un nou centru de tratament pentru tinerii cu dependenţe

Asociaţia Zi de BINE a anunţat demararea lucrărilor pentru cel de-al doilea centru CREAATiV din ţară destinat tratamentului tinerilor cu...

Un nou centru de tratament pentru tinerii cu dependenţe
Percheziţii în dosarul doctorului Cristian Andrei, cercetat pentru viol şi agresiune sexuală
Actualitate miercuri, 28 ianuarie 2026, 11:04

Percheziţii în dosarul doctorului Cristian Andrei, cercetat pentru viol şi agresiune sexuală

Poliţiştii au efectuat percheziţii în trei locaţii, în dosarul în care doctorul Cristian Andrei este cercetat pentru viol şi agresiune...

Percheziţii în dosarul doctorului Cristian Andrei, cercetat pentru viol şi agresiune sexuală
ASPA: 76 de câini ridicaţi într-o săptămână, dintre care 40 de pui
Actualitate miercuri, 28 ianuarie 2026, 10:30

ASPA: 76 de câini ridicaţi într-o săptămână, dintre care 40 de pui

Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor Bucureşti anunţă că, pe parcursul săptămânii trecute, au fost ridicaţi 76 de...

ASPA: 76 de câini ridicaţi într-o săptămână, dintre care 40 de pui
Blajul vrea revansa
Actualitate miercuri, 28 ianuarie 2026, 10:29

Blajul vrea revansa

Volei Alba joaca astazi de la ora 18 cu Savino Del Bene Scandicci in etapa a 5-a a Ligii Campionilor la volei feminin. Scandicci vine la Blaj din...

Blajul vrea revansa
Actualitate miercuri, 28 ianuarie 2026, 09:36

Fostul Teatru “Excelsior – Masca” s-ar putea transforma în muzeu!

În cadrul ședinței Consiliului Local al Sectorului 1, consilierii locali au adoptat, la propunerea edilului George Tuță, proiectul privind...

Fostul Teatru “Excelsior – Masca” s-ar putea transforma în muzeu!
Actualitate miercuri, 28 ianuarie 2026, 09:12

DSU: 17 localităţi din şase judeţe, afectate de ploile abundente

Pompierii au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru înlăturarea efectelor produse de ploile abundente înregistrate în 17 localităţi din...

DSU: 17 localităţi din şase judeţe, afectate de ploile abundente
Actualitate miercuri, 28 ianuarie 2026, 09:06

O bandă a DJ 101R s-a prăbuşit la Câmpina

O bandă a drumului judeţean (DJ) 101R – Bulevardul Carol I din Câmpina, cartier Câmpiniţa, s-a prăbuşit în cursul nopţii de marţi...

O bandă a DJ 101R s-a prăbuşit la Câmpina
Actualitate miercuri, 28 ianuarie 2026, 08:47

Rompetrol dotează cu defibrilatoare 11 spații publice din Constanța și Prahova, precum și 80 de benzinării

Rompetrol, în parteneriat cu Fundația pentru SMURD, a finalizat instalarea de defibrilatoare semiautomate în 80 de stații de distribuție...

Rompetrol dotează cu defibrilatoare 11 spații publice din Constanța și Prahova, precum și 80 de benzinării