Posibile ninsori de sărbători!
Articol de bucurestifm, 9 noiembrie 2026, 19:29
De sărbători este posibil să avem zăpadă în toată țara, nu doar în zona de munte. Stratul de zăpadă ar putea să fie prezent și în zonele joase, a anunțat Florinela Georgescu, director în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie.
Un vortex polar mai slab ar putea favoriza pătrunderea aerului rece spre sudul Europei.
„În această perioadă se discută mult despre vortexul polar, se discută despre evoluţia El Nino, sunt fenomene globale care influenţează şi evoluţia vremii în Europa, chiar dacă, din punct de vedere al fenomenului El Nino, sigur, influenţa este una indirectă, un vortex polar mai slab înseamnă posibilă pătrundere de aer rece până spre sudul Europei. Deci aş merge pe o estimare pentru perioada sărbătorilor rezervată din punct de vedere al temperaturilor, dar cu mai multă încredere că este posibil să avem strat de zăpadă nu numai în zona montană, ci şi în zonele joase”, a declarat Florinela Georgescu.
Estimările pentru luna decembrie indică temperaturi medii peste normalul perioadei, dar și posibile episoade de frig și ninsori consistente.
„Trebuie să luăm pe de o parte cu destul de mare reţinere aceste estimări, pentru că sunt pe o durată destul de îndelungată, cu o anticipaţie mare […] Acest regim uşor excedentar al precipitaţiilor, din punctul meu de vedere, poate fi interpretat a avea o probabilitate mare, pentru lunile viitoare, a avea o vreme schimbătoare, deci de a avea episoade cu vreme rece, poate chiar foarte rece, pentru că este iarnă şi întotdeauna România, în perioadele mai severe de iarnă, este foarte rece, deci de a avea o astfel de perioadă, dar care să fie de scurtă durată şi care, pe ansamblu, să nu influenţeze regimul mediu la nivelul unei luni al temperaturilor”, a mai explicat Florinela Georgescu.