Ascultă Radio București FM Live

„Dăruim prin Mișcare” – eveniment caritabil de fitness dedicat copiilor

„Dăruim prin Mișcare” – eveniment caritabil de fitness dedicat copiilor

Articol de Vicentiu Andrei, 19 noiembrie 2025, 14:59

Spiritul sărbătorilor prinde contur anul acesta printr-o inițiativă care aduce împreună sportul, generozitatea și comunitatea. În matinalul București FM, Alex Ghica, organizatorul proiectului Dăruim prin Mișcare, a oferit detalii despre cea mai nouă ediție a evenimentului caritabil pe care îl coordonează.

Evenimentul, programat pe 13 decembrie, va reuni până la 100 de participanți într-o sesiune specială de antrenament de grup, susținută de trei antrenori cu stiluri diferite de mișcare, pentru o experiență completă, dinamică și accesibilă tuturor.

Donațiile ajung la peste 85 de copii aflați în nevoie
Toate donațiile colectate vor merge către Centrul de zi pentru copii „Sfânta Muceniță Sofia” și Asociația LifeCall, care oferă sprijin educațional, consiliere, masă caldă și suport emoțional pentru peste 85 de copii și 35 de mame aflate în situații vulnerabile.

Participarea este gratuită, iar accesul se face pe baza unei donații precum:
> dulciuri și gustări ambalate pentru sărbători
> alimente neperisabile
> haine, încălțăminte și jucării
> produse de igienă și rechizite

„Ne dorim ca în apropierea Crăciunului să aducem un zâmbet și un gest de încurajare copiilor care au nevoie de sprijinul comunității. Suntem norocoși – avem un loc de muncă, suntem sănătoși, trăim într-un oraș mare. E important să dăm mai departe acest noroc”, a subliniat Alex Ghica în cadrul emisiunii.

Antrenament pentru toate nivelurile și un after-party de neratat
Evenimentul se va desfășura la MOKI – Modern Kitchen, începând cu ora 11:00, și va include:
> activare, mobilitate și postură
> functional & cardio
> pilates & stretching

Atmosfera va fi întreținută de DJ Musty Camara, care va contribui cu o componentă artistică energizantă. Participanții vor avea acces, în aceeași zi, și la un after-party, în cadrul unui proiect asociat, ca răsplată pentru implicarea lor.

Alex Ghica a precizat că nivelul antrenamentului va fi accesibil tuturor:
„Intensitatea este medie. Cei care nu fac sport deloc îl vor simți intens, iar cei foarte antrenați îl vor percepe ca pe o experiență echilibrată. Important e că fiecare va trece prin toate stilurile și va descoperi ceva nou.”

Donații transparente, fără bani, doar produse
Organizatorul a explicat și de ce donațiile se fac exclusiv în produse: „Nu avem baza legală pentru colectare de fonduri și nu vreau să existe suspiciuni. Prefer ca totul să fie transparent, iar participanții să știe exact unde ajung lucrurile oferite de ei.”

Companiile pot sprijini evenimentul oferind produse, servicii sau logistică. De altfel, mai mulți parteneri au răspuns deja cu generozitate: prăjituri pentru copii, apă pentru participanți sau suport material pentru desfășurarea în bune condiții a activităților.

Impactul emoțional – motivul pentru care proiectul continuă
Pentru Alex Ghica, cel mai puternic argument în favoarea proiectului rămâne reacția copiilor: „Prima ediție a fost la o scară mică, dar reacțiile copiilor au fost incredibile. Bucuria lor autentică m-a copleșit. Atunci am înțeles că acest proiect trebuie continuat și extins.”

Planuri de viitor
Organizatorul intenționează să transforme Dăruim prin Mișcare într-un proiect permanent, nu doar sezonier:
> cel puțin trei ediții pe an, nu doar în perioada sărbătorilor;
> extinderea în mai multe orașe mari;
> colaborări cu școli și grădinițe pentru a introduce activități educative de mișcare pentru copii.

Dăruim prin Mișcare este un exemplu despre cum oamenii pot transforma energia colectivă în gesturi care schimbă vieți. O invitație la mișcare, solidaritate și comunitate într-o perioadă în care bunătatea devine cel mai sincer dar.

Mesaje RO-ALERT în mai multe județe din nordul României!
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 18:21

Mesaje RO-ALERT în mai multe județe din nordul României!

Update: Alerta aeriană a fost extinsă și pentru județul Suceava. Ministerul Apărării Naționale a anunțat că un mesaj RO-ALERT a fost...

Mesaje RO-ALERT în mai multe județe din nordul României!
Salvamont Prahova: toate traseele montane de altitudine sunt închise!
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 17:00

Salvamont Prahova: toate traseele montane de altitudine sunt închise!

La Vârful Omu, stratul de zăpadă ar putea depăși 50 de centimetri, iar ninsoarea, vântul și ceața fac deplasarea pe munte periculoasă....

Salvamont Prahova: toate traseele montane de altitudine sunt închise!
Vremea se menține mohorâtă în București
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 16:50

Vremea se menține mohorâtă în București

Vremea va fi închisă și mai ales spre seară va ploua (cantități de apă în jurul a 1 l/mp). Vântul va sufla moderat cu intensificări...

Vremea se menține mohorâtă în București
Platformă gratuită de educație economică, lansată în România
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 14:51

Platformă gratuită de educație economică, lansată în România

LecțiiDeEconomie.ro pune la dispoziția profesorilor și elevilor cursuri video, peste 150 de prezentări pentru clasă, aproape 100 de planuri de...

Platformă gratuită de educație economică, lansată în România
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 14:22

Circulația a fost închisă complet pe Transalpina!

Măsura a fost anunțată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova. Înainte de instituirea restricției, un utilaj de deszăpezire a...

Circulația a fost închisă complet pe Transalpina!
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 11:46

Luni incepe organizarea Targului de Craciun din Capitala

Acesta va avea loc in piata Constitutiei pe o suprafata de 2o de mii de metri patrati. Vor fi 133 de căsuțe, un brad de 30 de metri confectionat...

Luni incepe organizarea Targului de Craciun din Capitala
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 11:24

Ploile continua

Meteorologii au emis o informare de vreme rea- ploi in cea mai mare parte a tarii si ninsoare la munte. Avertizarea este valabila pana luni dimineata...

Ploile continua
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 10:27

Echipele bucurestene joaca in deplasare

CSM Constanta si Stiinta Politehnica Bucuresti se intalnesc astazi de la ora 17 in etapa a 4-a a Diviziei A1 la volei feminin. De la ora 18 la Blaj...

Echipele bucurestene joaca in deplasare