Bine de citit: Lupta celor nouă
Articol de razvanursuleanu, 25 septembrie 2025, 14:01
Seria Lorien este formată din șapte volume, dar eu salut excelenta decizie a editurii de a le publica doar pe primele trei. Trei cărți cred că sunt suficiente, și chiar dacă Setrákus Ra, liderul invadatorilor mogadorieni, nu va fi învins nici în “Lupta celor nouă” de către copiii cu puteri speciale de pe planeta Lorien și care au venit aici, printre altele, și pentru a-i salva pe pământeni de propria lor stupizenie, eu consider că reunirea acestor copii care alcătuiesc acum o formidabilă echipă poate fi considerată un final reușit de poveste.
Este adevărat, din fenomenala gașcă lipsește deocamdată Sam Goode, prietenul cel mai bun al lui John Smith și care se află în continuare în prizonierat, dar din păcate această pierdere nu reprezintă pentru mine un motiv suficient pentru a mă apuca acum să caut pe internet cele patru romane în limba engleză care completează seria.
Mai mult decât atât, nu cred că toate aceste volume care nu au fost publicate în limba română ar putea aduce cu adevărat ceva nou în povestea copiilor de pe Lorien. Iar adevărul este că nici “Lupta celor nouă” nu prea vine cu noutăți… Citind, am avut sentimentul că am intrat într-o istorie ciclică, într-o narațiune repetitivă în care, capitol după capitol, acești copii deosebiți nu fac altceva decât să distrugă pe bandă rulantă șirurile interminabile de invadatori mogadorieni, care deja au ajuns să fie atât de mulți, încât prezența lor neobservată pe planeta Pământ își pierde complet credibilitatea.
Mogadorienii nu numai că sunt peste tot în lumea noastră, dar numărul lor ajunge să fie deja absurd. Mulți dar proști însă, pentru că tacticile lor de luptă sunt de-a dreptul rudimentare, asta în condițiile în care autorii ne-au explicat cu lux de amănunte în “Eu sunt numărul patru” cum mogadorienii au reușit să cucerească întreaga planetă Lorien, leagănul unei civilizații cu mult superioare atât celei de pe planeta Pământ cât și celei de pe planeta Mogadore. Iar la cum ne sunt prezentați războinicii mogadorieni de rând, cred că și un trib de zuluși bine organizați ar reuși fără prea mari probleme să îi stârpească până la unul…
Și atunci, din nou întrebarea obișnuită după o prezentare nu foarte apreciativă… De ce să ne mai obosim să citim și “Lupta celor nouă”?
Păi, le-am citit deja pe primele două! Prin urmare vă rog să depuneți un piculeț de efort literar pentru a finaliza trilogia (să o considerăm ca atare, pentru că în limba română au fost publicate trei cărți), iar argumentul principal ar fi acela că toate aceste considerațiuni ale mele sunt făcute printr-o comparație cu primul volum. Și cum “Eu sunt numărul patru” a fost o încântare, e greu de crezut că poate să mai apară ceva similar în toată această minunată relație de prietenie dintre Pământ și Lorien (despre care majoritatea locuitorilor de pe Pământ evident că nu are nici cea mai vagă idee…).