Canada o învinge pe România în primul duel direct din istoria celor două naționale: Horațiu Moldovan, gafă impardonabilă în eșecul „tricolorilor” de pe „Arena Națională”
Naționala de fotbal a României a pierdut la scor de neprezentare împotriva selecționatei din Canada, într-un meci amical care a avut loc pe „Arena Națională” în fața a circa 30.000 de spectatori. „Tricolorii” au încasat două goluri în prima parte a jocului, iar un altul în repriza secundă, ocaziile importante create la poarta nord-americanilor lipsind cu desăvârșire. Mircea Lucescu a primit o altă veste negativă la nivelul lotului, pentru că, înainte de startul întâlnirii de pregătire, Louis Munteanu s-a accidentat și nu a mai putut debuta în tricoul primei reprezentative a țării noastre.
Articol de mariosoare, 5 septembrie 2025, 22:56 / actualizat: 6 septembrie 2025, 14:44
Naționala României a dat piept, în premieră, cu prima reprezentativă a Canadei, într-un meci amical care a avut loc pe cel mai încăpător stadion din țară. Pe „Arena Națională”, selecționata statului nord-american s-a prezentat fără „vedeta” lotului, Alphonso Davies, pentru că fundașul lateral stânga care îmbracă tricoul celor de la Bayern Munchen suferă de o accidentare musculară în această perioadă. De altfel, în lotul canadienilor, au putut fi observați fotbaliști de clasă precum Jonathan David, recent adus de Juventus de la LOSC Lille, sau Stephen Eustaquio, mijlocaș central care evoluează pentru FC Porto.
„Tricolorii” au susținut acest test în perspectiva partidei din runda cu numărul cinci din preliminariile Campionatului Mondial de Fotbal din anul 2026, care îi va pune față în față cu Cipru, pe teren străin. Selecționata condusă de Mircea Lucescu ocupă treapta a treia în grupa H din calificările pentru turneul final de anul viitor, cu un total de șase puncte adunate după primele patru etape, pe locul al doilea aflându-se Austria, care a strâns șase puncte după două meciuri desfășurate, în vreme ce liderul este Bosnia și Herțegovina, națională care a acumulat nouă puncte din tot atâtea posibile.
Singurele victorii bifate de prima selecționată a României în actuala campanie de calificare la prima ediție de Campionat Mondial de Fotbal din anul 1998 încoace au venit de pe urma meciurilor cu San Marino, din deplasare, atunci când „tricolorii” au învins la cinci goluri diferență, respectiv, cu Cipru, din Capitală, 2-0 fiind scorul final al acestei înfruntări. La debutul în aceste preliminarii pentru turneul final ce va fi organizat în trei țări, în premieră, România a pierdut contra Bosniei și Herțegovinei, pe „Arena Națională”, la limită, iar, în Austria, „tricolorii” au cedat cu scorul final de 1-2 în fața adversarilor de la acel moment.
Daniel Bîrligea și Andrei Borza nu au mai putut fi luați în calcul de selecționerul reprezentativei române pentru „dubla” din luna septembrie, atacantul central român accidentându-se în duelul din Superligă dintre CFR Cluj și FCSB, în vreme ce fundașul lateral stânga al celor de la Rapid București a suferit un disconfort muscular de ultim moment și a fost înlocuit de Alexandru Chipciu, de la „U” Cluj în lotul final. Referitor la axul ofensiv, Mircea Lucescu a decis să nu aducă un alt om de acest profil, mizând pe serviciile lui Denis Drăguș și Louis Munteanu, jucătorul celor de la CFR Cluj fiind aproape de a debuta, în cele din urmă, în tricoul naționalei de fotbal din țara noastră.
130 de milioane de euro valora, anterior acestei confruntări, efectivul nord-americanilor, cu 18 milioane de euro mai mult decât costa întreg lotul al selecționatei conduse de pe margine de „Il Luce”. Peste 30.000 de suporteri au fost prezenți la ora acestui meci amical în tribunele „Arenei Naționale” pentru a își încuraja favoriții. Louis Munteanu, titularizat în primă fază de către Mircea Lucescu, nu a mai intrat pe teren încă din primul minut al partidei, din cauza unor probleme medicale pe care le-a resimțit în timpul antrenamentului, iar Denis Drăguș i-a luat locul vârfului central care a trecut, de-a lungul carierei sale, și pe la Fiorentina.
Prima apariție a „tricolorilor” în suprafața de pedeapsă adversă s-a produs în al șaselea minut de joc, atunci când Nicușor Bancu a fentat un jucător canadian, a deschis un unghi de pasare pentru Alexandru Dobre, iar fotbalistul celor de la Rapid București a centrat la marginea careului. De acolo, din viteză, Răzvan Marin a încercat să plaseze mingea la colțul lung, dar lovitura sa de cap a ocolit spațiul porții apărate de Max Crepeau. Canadienii au deblocat tabela de marcaj la prima acțiune periculoasă pe care și-au creat-o, moment în care trecerea rapidă a lui Tajon Buchanan pe lângă Nicușor Bancu a condus la un fault comis de fundașul lateral stânga al Universității Craiova.
Faza fixă obținută de fotbalistul celor de la Villareal a fost executată din unghiul drept de către Stephen Eustaquio, iar, de la prima bară, fără a fi ținut în marcaj de vreun jucător de-ai naționalei țării noastre, Jonathan David s-a înălțat și a lovit precis cu capul, mingea scuturând plasa porții apărate de Horațiu Moldovan, fără ca goalkeeper-ul celor de la Real Oviedo, fără meciuri în picioare în acest sezon, să poată interveni în vreun fel. Oaspeții au revenit în atac, iar, în minutul 16, Tani Oluwaseyi a preluat o minge venită din picioarele lui Luc De Fougerolles, iar, după o răsucire reușită pe lângă Andrei Burcă, atacantul nord-americanilor a luat decizia de a finaliza, dar șutul acestuia a fost reținut de Horațiu Moldovan.
Al doilea gol din această confruntare de pregătire a „picat” tot în poarta reprezentativei din țara noastră, atunci când pasa trimisă înapoi de către Virgil Ghiță l-a pus în mare încurcătură pe Horațiu Moldovan, iar portarul naționalei României a încercat să dribleze pe lângă un adversar, fără succes, însă. Mingea a fost recuperată din picioarele jucătorului care evoluează în campionatul Spaniei în prezent de către Ali Ahmed, iar, din a doua tentativă, extrema stângă a nord-americanilor a înscris cu un șut trimis pe jos, la colțul lung, care a trecut pe sub mâinile goalkeeper-ului ce a trecut și pe la Rapid București, printre alte repere din cariera sa.
Naționala de fotbal a țării noastre a fost la un pas să reducă din deficitul ce se înregistra pe tabela de marcaj, atunci când incursiunea în flancul stâng a cărei protagonist a fost Alexandru Dobre a condus la depășirea primului bloc defensiv al canadienilor, iar mingea a fost centrată la în careu, acolo de unde Nicolae Stanciu a preluat pe poziție viitoare. Din întoarcere, căpitanul „tricolorilor” a trimis un voleu, dar execuția sa a trecut cu puțin peste bara transversală a buturilor nord-americane.
O nouă șansă uriașă de a înscrie ce a apărut în contul fotbaliștilor români a survenit în urma unei erori comise în apărare de către elevii pregătiți de Jesse Marsch, iar pasa rapid trimisă de Denis Drăguș i-a permis aceluiași Nicolae Stanciu să șuteze puternic din câțiva metri, dar balonul s-a oprit în plasa laterală a porții adverse. Horațiu Moldovan a afișat un reflex de zile mari cu aproximativ opt minute înainte de încheierea primei părți a jocului amical, atunci când portarul care aparține de Atletico Madrid a scos în lateral șutul trimis de la mare distanță de către Ismael Kone care a prins gazonul înainte să ia contact cu palmele „tricolorului”.
Canadienii au fost aproape de a își majora avantajul înregistrat la general cu cinci minute înainte de terminarea reprizei întâi, atunci când Tani Oluwaseyi a recepționat o minge pe poziție viitoare, a avansat în careul advers, dar cu piciorul stâng, din câțiva metri, a finalizat deplorabil, astfel că nu a pus probleme asupra buturilor apărate de Horațiu Moldovan. O ocazie importantă de a marca în repriza secundă de partea României a fost consemnată în minutul 63, atunci când Florin Tănase, intrat pe parcurs, a pasat în centru pentru Răzvan Marin, iar mijlocașul de la AEK Atena a filtrat mingea pentru Denis Drăguș, al cărui șut expediat pe jos, înghesuit fiind de un adversar, a trecut pe lângă poartă.
Canadienii și-au triplat avantajul cu circa un sfert de oră înainte de sfârșitul confruntării din țara noastră, atunci când fundașul dreapta al oaspeților, Niko Sigur, a ajuns la un balon respins eronat de către defensiva „tricolorilor” și a plasat mingea în colțul din stânga jos al porții apărate de Horațiu Moldovan, cel din urmă amintit fiind simplu spectator la această fază.
„Tricolorii” au pierdut la scor de neprezentare contra selecționatei de pe pământ nord-american la primul duel direct din istorie dintre cele două echipe, iar acest eșec vine în contextul pregătirii partidei din etapa a cincea din calificările pentru Campionatul Mondial de Fotbal de anul viitor, Cipru, în deplasare, fiind scenariul care îi așteaptă pe jucătorii conduși de pe margine de Mircea Lucescu. De partea cealaltă, canadienii se vor deplasa în Țara Galilor pentru a da piept cu naționala acestui stat într-un alt joc amical, participarea la turneul final din anul 2026 fiind asigurată, ca urmare a statutului de țară organizatoare a competiției, alături de SUA și Mexic.