Femicidul în România – reforme, politici publice, siguranța femeilor

Combaterea violenței împotriva femeilor

Articol de Monica Liche, 10 iunie 2025, 16:59

Clarificarea termenului de femicid, politici publice eficiente și reforme în justiție, poliție și educație – toate acestea fac parte din fața necesară a unei societăți care își protejează cetățenii. Am discutat despre ce funcționează, ce mai e de făcut și cum putem construi un cadru real de siguranță pentru femei, împreună cu Andreea Rusu, Director al Centrului Filia – invitata lui Răzvan Ursuleanu #ÎnComunitate.

 Legile există. Ce lipsește e aplicarea corectă.

 Andreea Rus, director Centru Filia,  punctează un paradox dureros: România are deja instrumente legale pentru protecția femeilor – ordine de protecție, brățări electronice, proceduri provizorii, dar tragediile continuă. De ce?

 „Avem în România ordine de protecție, avem ordine de protecție provizorii, avem brățări electronice – deci avem un sistem de suport.
Problema, acum, este cum se aplică aceste legi în mod real pentru a asigura o protecție reală a victimelor și a supraviețuitoarelor violenței.
Și aici ne referim, de fapt, la felul în care profesioniștii – fie că vorbim despre polițiști, fie că vorbim despre procurori, judecători, asistenți sociali, personal din mediul sanitar – cum reacționează ei în fața unei situații de violență.
Și, de fapt, toate aceste tragedii care au devenit tragedii naționale, despre care s-a vorbit în spațiul public foarte mult – în situația actuală, uciderea Teodorei – toate aceste tragedii au apărut pentru că au existat lacune în felul în care s-a intervenit dinspre autorități.”

 Când o femeie moare, nu e o tragedie izolată. E un eșec al sistemului.

Femicidul – uciderea unei femei pentru că este femeie – nu este recunoscut juridic în România, iar lipsa de acțiune sistemică alimentează repetiția violenței. Fără recunoaștere oficială a conceptului de femicid, nu avem nici date clare, nici politici coerente. Nu există monitorizare, nu există predicție, nu există prevenție.  Câte victime? Vorbim de 25 de cazuri de femicid de la începutul anului.

„ În situația concretă, ca să rămânem la exemplul Teodorei, criminalul ei avea mai multe postări, în rețelele de socializare, cu câteva zile înainte, în care explica ura față de femei și cum femeile merită să fie ucise sau să treacă prin diverse forme de violență. Femicidul este important pentru că motivația este diferită. Din nou, atunci când vorbim despre femei ucise pentru că sunt femei, ca urmare a faptului că merită să fie ucise pentru că sunt femei sau să treacă prin violență pentru că sunt femei, este important pentru statul român să înțeleagă magnitudinea fenomenului și să-l trateze ca atare.

Și rămânând la acest concept de femicid, ce m-a mâhnit după protestul “Niciuna înfrântă, niciuna mai puțin”, pe care l-am organizat săptămâna trecută, este faptul că, de fapt, în spațiul politic nu prea s-a vorbit despre asta. Nu am auzit politicieni, la nivel național, care să vorbească despre femicid, care să vorbească despre importanța legiferării femicidului. Cred că este de interes secundar.”

 Brățările electronice

 A fost nevoie de o luptă de ani de zile pentru implementarea brățărilor electronice, un sistem care astăzi salvează vieți. Înainte de acest instrument, protecția era derizorie, iar asta pentru că  victima trebuia să demonstreze singură că agresorul încălca ordinul.

“Brățările electronice – practic, ce fac ele? Anunță poliția în momentul în care un ordin de protecție este încălcat.
Înainte de brățările electronice, ce se întâmpla era că… în momentul în care agresorul venea – să spunem că eu aveam un ordin de protecție –, agresorul venea, încălca ordinul, venea aproape de mine… trebuia să sun la poliție, de preferat să și filmez, ca să am dovada faptului că a încălcat ordinul de protecție, și să sper că poliția va ajunge în timp util, până să treacă la fapte de violență sau chiar să mă omoare – lucru care s-a întâmplat, de altfel, inclusiv lângă București, în Chitila, în 2020.
Aceste brățări electronice sunt soluții importante pentru că, inclusiv în țările în care s-au implementat, dar și în România, în momentul în care o victimă are brățară electronică, șansele să fie ucisă sunt mult mai mici. Pentru că poliția poate să intervină în timp util. În timp real, să spunem.” – a subliniat Andreea Rusu, Director al Centrului Filia

 Schimbarea mentalității

Românii cresc, practic,  într-o formă a culturii violenței, iar ceea ce ni se repetă, încă din copilărie, ceea ce auzim  din gura urbei, ajunge să se implementeze în sistemul nostru existențial.  Judecători, polițiști, procurori – toți vin din aceeași societate care normalizează violența prin proverbe și prejudecăți repetate. Astfel, de cele mai multe ori, femeile rămân fără o protecție reală împotriva agresorilor.

 „Atunci când ne uităm la societate, ca atare… vorbeam puțin mai devreme, înainte de emisiune, despre reacția de: «Sigur, a făcut ea ceva. De ce era îmbrăcată așa? Ce căuta cu el? De mică i-au plăcut bărbații» și așa mai departe. «Nu iese fum fără foc», «bătaie ruptă din rai» – diversele zicale pe care noi ni le spunem. Ei bine, aceste zicale nu sunt într-un vid.
Nu este ceva ce am auzit numai eu, tu și două persoane din jurul nostru, ci sunt lucruri cu care au crescut inclusiv polițiștii, judecătorii, procurorii, cei care intră în contact cu victimele violenței.
Ce se întâmplă, de fapt, este că sistemul educațional și nici măcar sistemul care ar trebui să acorde protecție victimelor nu se ocupă să formeze acești specialiști, ca ei să înțeleagă că lucrurile pe care le-am auzit de mici nu sunt corecte, nu ar trebui să se regăsească într-un sistem de protecție a supraviețuitoarelor. Iar această formare ar trebui să se întâmple în mod constant.”

Vârsta de consimțământ a fost ridicată la 16 ani

Astăzi putem vorbi despre o importantă reușită legislativă: ridicarea vârstei de consimțământ sexual la 16 ani. O schimbare cerută de ani de zile, care astăzi oferă o protecție reală pentru adolescente.

 „O altă lege, foarte importantă, care a trecut, este cea cu privire la vârsta de consimțământ – de 16 ani.
Dacă această vârstă de consimțământ de 16 ani ar fi existat atunci când Teodora avea 14 ani și era într-o așa-numită relație cu un bărbat de peste 40 de ani, această situație ar fi fost considerată viol de la început de către autorități, și el ar fi putut să fie…
Și astăzi ar fi trăit. Putem să facem un exercițiu de imaginație, să credem că da. “