Ascultă Radio București FM Live

Vezi programul Festivalul internaţional al Teatrului de Animaţie!

Vezi programul Festivalul internaţional al Teatrului de Animaţie!

Articol de Stefania Grigore, 13 noiembrie 2014, 13:04

Ediţia cu numărul 10 a FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL AL TEATRULUI DE ANIMAŢIE ”SPECTACOLE DE COLECŢIE” (13-23 noiembrie), începe în forţă joi, 13 noiembrie, cu 2 spectacole emblematice pentru dialogul între generaţii în teatrul vizual pe care şi l-a propus pentru acest an Teatrul Ţăndărică.

Urmează 11 zile de spectacole şi workshop-uri pentru copii şi părinţi, în total peste 60 de evenimente oferite de trupe şi profesionişti din 8 ţări invitate (Austria, Belgia, China, Croaţia, Grecia, Franţa, Italia, Spania) şi 14 teatre şi proiecte independente româneşti (Arad, Alba Iulia, Braşov, Bucureşti, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Ploieşti)

Fata babei şi fata moşneagului (joi 13 noiembrie, ora 10.00, pentru copii de peste 3 ani)
Propune o adaptare a cunoscutei poveşti a lui Creangă, de această dată îmbrăcată în mijloace vizuale moderne – de la partea de animaţie, la scenografie şi costume – şi redată într-un limbaj contemporan.

Corabia pe valuri: Odiseea (luni, 17 noiembrie, 10ani+)
Este unul dintre spectacolele eveniment al acestui festival, semnat de celebra companie franceză Phillippe Genty, pentru a treia oară prezentă în România la invitaţia Teatrului Ţăndărică. Odiseea – un text “mereu nou, străvechi și contemporan în același timp, o bogăție de imagini și de povești” – este o călătorie cu toate pânzele sus în necunoscut, potrivită copiilor de 10 ani şi peste. Odiseea în viziunea lui Genty ne invită la interpretare şi evadare. Cu ajutorul teatrului de obiecte, este posibilă inclusiv evadarea din imaginea pe care o avem despre această operă de referință.

Pasărea cea mică (miercuri 19 noiembrie, 3+)
O poveste aparent simplă, pusă în scenă de artiştii teatrului croat Pinklec, despre un bătrân și un băiat, banală chiar, dacă ar fi repovestită în cuvinte. Povestea este însă narată folosindu-se păpuși, culori, muzică și sunete şi construieşte un univers aparte, magic, pe placul copiilor de toate vârstele.

Prinţ şi Cerşetor (vineri 21 noiembrie, spectacol pentru copii de peste 5 ani, pus în scenă de Teatrul pentru copii şi tineret “Căluţul de mare” din Constanţa)
Este un muzical a cărui partitură principală este jucată, în premieră, de 2 fraţi gemeni de 11 ani din Constanţa, fără vreo pregătire prealabilă în teatru. Părţile coregrafice se îmbină cu cele lirice, comice şi cu cele de actorie şi păpuşerie într-un spectacol care electrizează.

Kajtus vrăjitorul (vineri 21 noiembrie, 6+)
Este piesa ieşenilor de la Luceafărul, o adaptare a romanului lui Janusz Korczak. Prin aventurile lui Kaitus, băieţelul de vârstă şcolară ce descoperă că are puteri magice – un veritabil Harry Potter polonez –, spectacolul pune problema binomului putere-responsabilitate. O piesă foarte frumoasă, captivantă atât vizual cât şi ca subiect, şi o experienţă de neratat pentru copii şi maturi deopotrivă.

Dragonul (vineri 21 noiembrie, pentru copii de peste 4 ani)
Este un spectacol inspirat de măştile şi păpuşile teatrului tradiţional japonez Bunraku. Scenariul încearcă să amintească şi să cultive în constiinţa spectatorilor valorile perene ale umanităţii: iubirea, onoarea şi loialitatea. Axat pe imagine şi sunet, acest spectacol reprezintă o noutate pentru public şi este o demonstraţie de măiestrie a artei animaţiei şi de virtuozitate pentru păpuşarii care însufleţesc personajele.

Longeviva Cenuşăreasa (sâmbătă 22 noiembrie, 3+)
Piesa regizată de Silviu Purcărete, nu este o simplă transpunere a poveştii Fraţilor Grimm ci o creaţie originală a regizorului, un comentariu duios şi ironic totodată al întâmplărilor cunoscute. O lume adiacentă personajelor poveştii (păianjenul, ţânţarul, familia de şoricei care declanşează, de fapt, această poveste ca pe un teatru în teatru), personajele însele (concepute pe principiul plastic al păpuşilor de porţelan din secolul al 19-lea), muzica operei lui Rossini, dau umorul, căldura şi frumuseţea acestei reprezentaţii pentru copii şi nu numai.

Fabuloasa călătorie a domnului Nostoc (duminică, 23 noiembrie, pentru copii de peste 4 ani)
O poveste poetic-urbană despre eroul Nostoc, ajuns pe planeta poluată a domnului Business, şi încercările sale de a trăi sănătos şi uman într-un mediu populat de roboţi şi deşeuri. Spectacolul este realizat din obiecte reciclate de Trupa de Marionete Arad şi a fost prezentat déjà la Festivalul de la Avignon.

Şapte dintre spectacolele din festival sunt urmate de workshopuri creative desfăşurate de Lea Rasovszky (pictură şi colaj) şi atelierele Da’DeCe (colaj, lucru manual). Micuţii sunt aşteptaţi să se înscrie la atelierele conexe din festival (email la ateliere@teatrultandarica.ro, respectiv programari@asociatiadadece.ro) şi să experimenteze şi altfel lumea poveştilor şi a teatrului de animaţie.

Programul complet este disponibil pe site-ul Teatrului Ţăndărică (www.teatrultandarica.ro/).

Oana Predescu, despre întâlnirea cu Yuri Kordonsky, la Teatrul Excelsior
Timp Liber joi, 13 august 2026, 12:09

Oana Predescu, despre întâlnirea cu Yuri Kordonsky, la Teatrul Excelsior

Actrița Oana Predescu a fost invitata emisiunii Spectacol@Bucuresti.Ro. Am vorbit despre spectacolul de la Teatrul Excelsior,...

Oana Predescu, despre întâlnirea cu Yuri Kordonsky, la Teatrul Excelsior
Spectacol naval de amploare la Constanța, de Ziua Marinei Române
Timp Liber joi, 13 august 2026, 12:05

Spectacol naval de amploare la Constanța, de Ziua Marinei Române

Ziua Marinei Române va fi sărbătorită pe 15 august în șase orașe din țară: Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea, Galați și București, a...

Spectacol naval de amploare la Constanța, de Ziua Marinei Române
Burgas va găzdui Eurovision 2027
Timp Liber joi, 13 august 2026, 11:48

Burgas va găzdui Eurovision 2027

Orașul Burgas din Bulgaria va găzdui cea de-a 71-a ediție a Concursului Muzical Eurovision, în luna mai 2027, a anunțat joi Uniunea Europeană...

Burgas va găzdui Eurovision 2027
Opera Comică pentru Copii revine pe litoral cu „Bubu visează” și „Matilda, the Musical”
Timp Liber miercuri, 12 august 2026, 10:13

Opera Comică pentru Copii revine pe litoral cu „Bubu visează” și „Matilda, the Musical”

Opera Comică pentru Copii (OCC) participă și în acest an la Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului (SEAS) de la Constanța, aducând pe...

Opera Comică pentru Copii revine pe litoral cu „Bubu visează” și „Matilda, the Musical”
Timp Liber miercuri, 12 august 2026, 08:29

Eclipsa de soare se vede astăzi și din România

Eclipsa de Soare din 12 august 2026 va putea fi observată și din România, însă numai parțial. Eclipsa va avea loc chiar înainte de apus și va...

Eclipsa de soare se vede astăzi și din România
Timp Liber marți, 11 august 2026, 18:41

Ofelia Popii, Sorin Leoveanu și Claudiu Bleonț, în juriul Galei HOP 2026

Cea de-a 29-a ediție a Galei HOP. Gala Tânărului Actor se apropie. Între 27 și 29 august, 25 de tineri actori vor explora, pe scena de la...

Ofelia Popii, Sorin Leoveanu și Claudiu Bleonț, în juriul Galei HOP 2026
Timp Liber marți, 11 august 2026, 10:02

Cinci plaje din România au primit certificarea “Blue Flag” în 2026

România este prezentă și în 2026 în programul internațional “Blue Flag”, care certifică plajele ce îndeplinesc o serie de...

Cinci plaje din România au primit certificarea “Blue Flag” în 2026
Timp Liber marți, 11 august 2026, 09:45

August aduce spectacolul Perseidelor. Când pot fi văzuți cei mai mulți meteori

Perseidele, unul dintre cele mai spectaculoase fenomene astronomice ale verii, ating maximul în august, iar în acest an cele mai bune nopți pentru...

August aduce spectacolul Perseidelor. Când pot fi văzuți cei mai mulți meteori