Filmul care spune povestea Deltei. Cine este „vocea apei”
Premiera documentarului „Delta sălbatică” este programată pentru vineri, 23 octombrie, și spune povestea ariei naturale dintr-o perspectivă specială. Parte din distribuție sunt artista Irina Rimes și actrița Medeea Marinescu. Regia este semnată de Dan Dinu.
Din 23 octombrie, cineaștii au șansa să iasă din rutina filmelor de acțiune sau a comediilor, odată cu premiera documentarului „Delta Sălbatică”. Producția spune povestea impresionantei regiuni naturale dintr-o perspectivă unică, în încercarea de a atrage atenția asupra prezervării sale.
Filmat timp de 5 ani
Regizorul Dan Dinu ne-a mărturisit că alegerea subiectului a fost una firească, fiind impresionat de farmecul locului: „Este cea mai mare zonă umedă din Europa, este cea mai biodiversificată zonă de la noi. Este aproape imposibil să mergi prin Deltă și să nu te atragă ceva acolo. Ca pasionat de natură, n-aveam cum să ratez acest subiect de film. Am stat cam 5 ani în Deltă, dar am stat efectiv pentru filmare 162 de zile pe teren.”
Medeea Marinescu, „vocea apei”
Documentarul inovează prin narațiune. Publicul nu va vedea doar niște simple imagini însoțite de informații monotone, ci va descoperi aria naturală din perspectiva apei. Dunărea este, deci, personaj principal, adus la viață de vocea actriței Medeea Marinescu.

Foto: Bogdan Iatan
Am întrebat-o cum a fost să fie parte din acest proiect, unul neobișnuit pentru cariera ei: „Experiența e fabuloasă, pentru că îți dai seama că ești o mică rotiță dintr-un mare angrenaj, iar atunci când spectatorul vede niște imagini absolut monumentale, o muzică minunată, tu ești doar o mică părticică dintr-un uriaș și sofisticat mecanism. Eu am fost în Deltă, până să fac documentarul acesta. Am fost cu copiii, am fost și singură. E o emoție pe care trebuie să o înțelegi.”
Muzica Irinei Rimes completează povestea
Emoția din povestea Deltei este amplificată de unul dintre artiștii momentului. Cu numeroase piese în clasamentele muzicale din țară, Irina Rimes este parte din distribuție, fiind vocea coloanei sonore.

Foto: Bogdan Iatan
Ne-a mărturisit că, pentru ea, Delta este un loc de suflet: „Am avut niște concerte acolo, și cu ocazia asta am cunoscut-o. M-am îndrăgostit de ea și am decis să mă mai duc de încă vreo două sau trei ori cu prietenii mei. Acum am prieteni în Deltă, dar mi-ar plăcea s-o vizitez mai des.”
De ce să vezi filmul
Regizorul Dan Dinu a transmis publicului București FM o invitație la cinematograf: „Dincolo de partea frumoasă legată de tot ce înseamnă natură, are și un mesaj foarte bun pe partea de protejat natura. Faptul că este narat din perspectiva apei ne ajută să înțelegem că Delta este și o zonă foarte, foarte sensibilă. Apa este o sursă foarte prețioasă și avem nevoie să o protejăm.”
Autor: Bogdan Iatan