Parthenope – Tinerețe și frumusețe

Articol de bucurestifm, 7 februarie 2025, 21:39

Parthenope (2024), regizat de Paolo Sorrentino, este un film care explorează natura dinamică și multivalentă a tinereții. Construit ca o incursiune într-o cutie cu amintiri, filmul prezintă mai multe momente cheie din viața protagonistei, din anii tinereții si maturizării sale.
Filmul debutează aproape ca un basm. În 1950, în golful Napoli, se naște frumoasa Parthenope (Celeste Dalla Porta), văzând lumina zilei chiar în mare. Pe măsură ce crește, în anii adolescenței, alături de fratele ei mai mare și de prietenul lor, Sandrino (Dario Aita), ea devine de o frumusețe rară. Asta o va pune în fața a numeroase circumstanțe dificile, cauzate în principal de frumusețea și tinerețea ei, dar și pentru că încearcă să sfideze așteptările pe care societatea le are din partea sa.
În timpul unei vacanțe în Capri, Parthenope îl cunoaște pe unul dintre autorii săi preferați, scriitorul american John Cheever (Gary Oldman) și se simte confortabil în prezența lui, deoarece este aproape primul bărbat pe care Parthenope l-a întâlnit vreodată care nu caută la ea ceea ce caută toți ceilalți.

După sinuciderea neașteptata a fratelui ei, cu care are o relație foarte apropiată, pe alocuri filmul sugerând chiar o relație platonic-incestuoasă, aceasta pornește într-o călătorie către auto-descoperire și maturizare. Întâlnește o mulțime pe personaje bizare, care o ghidează și contribuie la acest proces de regăsire de sine. Delirul amar al Florei Malva (Isabella Ferrari) sau ranchiuna Gretei Cool (Luisa Rainieri), două foste dive aflate înprezent în declin, o fac să își ia gândul de la ideea e da a urma drumul incert al actoriei. În cele din urmă, având și o inteligență care se potrivește cu frumusețea ei, Parthenope devine discipolul profesorului de antropologie Devoto Marotta (Silvio Orlando), lucru care îi marchează evoluția și o determină să urmeze un parcurs profesional academic.
Titlul, Parthenope, se referă la unul dintre numele antice ale orașului Napoli, iar orașul în sine joacă un rol esențial în narațiune.
În filmele lui Sorrentino, locurile reprezintă adesea mai mult decât simple spații în care se desfășoară acțiunea, ele devenind chiar personaje.
Napoli, cu istoria sa bogată, contradicțiile și frumusețea atemporală, devine o metaforă a călătoriilor emoționale și psihologice ale personajelor. Energia haotică și farmecul seducător al orașului sunt țesute în fibra emoțională a filmului, făcând imposibilă separarea peisajului de viața celor care îl locuiesc.

Însă chiar și în mijlocul unui oraș atât de vibrant precum Napoli, personajele se simt adesea deconectate de ceilalți, pierdute în propriile lor introspecții sau tulburate de dorințe și frici nerezolvate. Deși multe personaje o vor întreba pe Parthenope pe parcursul filmului: „La ce te gândești?”, nu vor primi de la aceasta nici un răspuns.
Acest sentiment de alienare este o parte centrală a explorării lui Sorrentino a condiției umane.
După cum a mai declarat, îi place să se concentreze pe personajele nesociabile, cele care par puțin obosite de societate, nu pentru că sunt rebele, ci pentru că personajele nesociabile se concentrează mai degrabă pe ei înșiși decât pe alții. Au o frică naturală de a avea de-a face cu alți oameni, dar nici nu pot scăpa de conflictele lor interne. Pentru Sorrentino, această dilemă creează o lume mult mai vibrantă.
„În prima parte a filmului, Parthenope coincide cu Napoli. În a doua parte, cu cât este mai dezamăgită și deziluzionată, cu atât se transformă mai mult într-o privire critică asupra orașului. Parthenope este o femeie liberă, foarte spontană, nu judecă, așa cum nici orașul nu judecă. Ea este oglinda orașului în care am copilărit.” declara Paolo Sorrentino, scenaristul și regizorul filmului, originar din Napoli, dar locuind în prezent la Roma. După The Hand of God (2021) Parthenope este, așadar, un nou tribut adus orașului său natal.
Ceva din dintre cele trei personaje adolescente, Parthenope, fratele ei Raimondo și Sandrino, m-a dus cu gândul la trio-ul din filmul lui Bernardo Bertolucci, The Dreamers (2003), ambele explorând tema tinereții ca un moment al descoperirii – emoționale, sexuale și intelectuale – pe un fundal cultural bogat. Ele surprind, de asemenea, contradicțiile și complexitățile tinereții, de la intensitatea relațiilor intime la căutarea sensului într-o lume în continuă și rapidă schimbare.
George Bernard Shaw spunea ca tinerețea-i irosită pe tineri. Atât de volatilă și capricioasă, deși mulți regizori încearcă să o rețină și să o exploreze în filmele lor.
Recent lansatul film The Substance (Coralie Fargeat) analizează presiunile societății asupra femeilor pentru a menține tinerețea și frumusețea. În paralel, Nosferatu (Robert Eggers), și el prezent încă în cinematografe, reimaginează povestea clasică cu vampiri, concentrându-se pe teme precum obsesia și influența corupătoare a tinereții eterne.
Pe lângă explorarea unor teme atât de vaste precum tinerețea și frumusețea, în centrul filmului se regăsește tema iubirii, nu doar în sensul romantic, ci și în ceea ce privește dorul și dorințele neîmplinite. Personajele se confruntă cu iubirile lor trecute, cu oportunitățile pierdute și cu dorința de conexiune. În lumea lui Sorrentino, dragostea se simte adesea tragică, trecătoare și uneori nu este reciprocă, dar rămâne o forță care modelează și definește alegerile tuturor.
Ca întotdeauna, limbajul cinematografic al lui Sorrentino este bogat în suprarealism. El a afirmat adesea că este atras de juxtapunerea dintre fantastic și real, ceea ce conferă filmelor sale o calitate de vis. Imaginile sale sunt adesea încărcate de metafore și simbolism, iar Parthenope nu pare să facă excepție. Deși filmul este incontestabil frumos, este și destul de provocator. Structura sa neliniară și imaginile simbolice îi pot lăsa nedumeriți pe unii spectatori, dar pentru cei dispuși să se cufunde în ritmul său de vis, Parthenope își dezvăluie treptat numeroasele straturi.
Filmul poate fi văzut în cinematografe începând de Vineri, 7 februarie și este distribuit în România de Independența Film.

Autor: Simona Marin