Cum să… discutăm despre pubertate și sexualitate cu copiii? VIDEO

Articol de Vicentiu Andrei, 27 ianuarie 2025, 06:59 / actualizat: 4 aprilie 2025, 13:40

• Aceste subiecte trebuie abordate puțin câte puțin, fără să-i copleșim și fără să ascundem subiectele, fără să dăm o importanță extraordinară, dar fără să diminuăm.

• Părintele așteaptă prea mult momentul potrivit în care să discute cu copiii despre sexualitate.

• Sunt părinți care spun avem o relație atât de apropiată și vorbim despre tot. Eu garantez că totul nu e tot! Este tot ce sunt dispuși să spună!

Bun găsit, prieteni. Sunt Flavia Voinea, suntem la o nouă ediție de podcast Cum să…?. O nouă provocare pentru discuții pe care le purtăm cu Amada Bălțățeanu.

Amada Bălțățeanu: Bine te-am găsit!

Flavia Voinea: Bine ai venit, mulțumesc pentru prezență. Amada, am curajul să discut cu tine și în fața ta despre orice subiect și asta cred că e o chestie sănătoasă pe care ar trebui să o facem și noi acasă, cu familia și cu cei mai mici decât noi, pe care îi avem în familie.

Dar nu se întâmplă întotdeauna așa. Din păcate, există o listă cu subiecte… hai să nu spunem tabu, dar greu de abordat, mai delicate, mai greu de susținut, greu de deschis. Nu-mi dau seama exact unde este dificultatea, care este diferită de la familie la familie. Pe lista asta de subiecte delicate este discuția despre sexualitate și intrarea în ea, pubertatea, adolescența, gândurile, interesele, modificările din corpul adolescentului, față sau băiat.

Cum să… discutăm despre pubertate și sexualitate cu copiii?

Amada Bălțățeanu: Să știi că e delicat! E delicat pentru că din poziția adulților, a părinților tot speri că în momentul ăsta să fie un pic mai târziu. Și copiii, în schimb, au expunere foarte puternică, de la vârste foarte mici. Ei nu vin neapărat să zică uite, am auzit discuția asta sau am văzut un filmuleț sau la școală s-a discutat despre… pentru că nici tu, la rândul tău, n-ai făcut asta, tu având totuși mecanismul ăsta de gândire, și anume că va veni un moment în care tu simți că copilul tău a devenit pregătit pentru discuția asta și ești tu pregătit.

Cred că, din lipsa unui bun timing, se ajunge la situația în care copiii să aibă deja mult mai multe informații adunate despre tot ceea ce înseamnă viață intimă, sexualitate, mai multe decât crede părintele. Și părintele încă așteaptă momentul bun în care să vorbești despre cum se întâmplă lucrurile astea sau cu cine e bine să se întâmple sau ce efecte pot să apară. Sau aici, din lipsa timing-ului, cred că pleacă cele mai multe probleme.

Flavia Voinea: Cred că părinții, din ce am observat eu, au două abordări. Nu, trei!

Una este să discute deschis când cred, cum cred cu sinceritate, cum se pricepe fiecare dintre ei, având în vedere experiențele sau cunoștințele de parenting.

A doua variantă este să se lase în familie această discuție pe seama părintelui de același sexul cu copilul: cu băieții vorbesc tații, cu fetele vorbesc mamele.

A treia variantă este să nu vorbim… că află el de undeva! De la școală, de la alții mai mari…

Amada Bălțățeanu: Ca părinte, cred ca zici ”nu vorbim încă”. Hai să-l așteptăm să spună că s-a îndrăgostit, hai să-l așteptăm să spună că are o relație… și atunci zici ”aaa, bun! o relație! Păi hai să vedem… ce faceți? ce înseamnă relația asta? cum ai descrie-o?” Ca să-ți dai seama cam în ce fel de relație ar fi și să-ți dai seama cam ce anume ai putea să dai tu în avans, fără să influențezi direct. La modul la care îi spui cum ar putea să arate viitorul în relație și ei să facă jump.

Doar că ei, până să intre într-o relație sau să se îndrăgostească, au avut acces deja la informațiile de care noi am vorbit mai devreme.

Poate nu le-au trăit ei, ok, dar modul în care au primit niște informații, cum au fost povestite, cât de atractiv au fost povestite sau, din contră, grotesc ce se poate întâmpla acolo… toate îi influențează pe ei.

De asta cred că tu, ca părinte, trebuie să vezi cum evoluează copilul în casă, cum îl vezi că este… nu zic de la o zi la alta, dar de la o lună la alta. Cum se schimbă la nivel de fel de a fi, începi să să vezi atenția pe care și-o alocă… Începi să vezi cum i se schimbă comportamentul când vine un băiat și vorbește cu copilul tău, când vine o fată să vorbească… pentru că poate să fie o chestie de gașcă, dar ție să-ți arate că deja dinamica interacțiuni se schimbă, dacă în fața mea este o persoană de sex feminin sau de sex masculine. Atunci se schimbă niște lucruri, tu dacă ești present, observi schimbarea asta de dinamică relațională, atunci poți să-ți dai seama că și el are în momentul ăsta alte forme de a interpreta oamenii din fața lui și alte interese, cum ar veni… poți să ai discuții de mici cu ei pe bucățele.

Bineînțeles, sunt și cărți, cum bine ai văzut, recomandate pentru copii cu vârstă până în șapte ani, foarte simplist povestite, în care ei înțeleg diferențele între ce înseamnă fată și băiat, ce înseamnă anatomie, ce înseamnă partea asta de transformare a corpului, faptul că ajunge în relații… și vorbim despre uite – ei au devenit prieteni sau ei au devenit iubiți? Vezi cuplurile de adulți și vezi că sunt împreună, vezi că se țin de mână, vezi că se pupă, deci ei (copiii) captează informații, continuă și proiectează în mintea lor un film la ceea ce înseamnă o relație. Da, într-adevăr, nu cred că s-au nimerit să intre fără să bată la ușă într-un dormitor și să fie surprinși și de mult mai multe lucruri la o vârstă fragedă.

Dar dacă ai atenția asta de a trata fiecare etapă de vârstă, știind în cum se dezvoltă și mintea lui și curiozitatea lui, acolo poți să mai pui tu din propria inițiativă încă ceva.

Deci eu nu cred că este un moment, un moment în care punem toate cărțile pe masă. Este o înșiruire de momente create chiar de tine… în care vorbești despre prietenii, prietenii, băieți, fete… faptul că-ți place o fată și cum simți tu că-ți place.

Mie mi-a descris cel mic al meu, cu ceva timp în urmă, că îi place o fată pentru că se joacă la fel ca băieții, ca un băiat în corp de fată.

Flavia Voinea: Îmi plăcea fata pentru că era ca un băiat!

Amada Bălțățeanu: Da. Deci, în etapa aia de vârstă, auzeam ”îmi place o fată” și-ți pui întrebări.

După care mi-a zis că, la școală, colegii lui au întrebat-o pe una dintre fete ce punctaj le-ar da. Și am zis ”wow… punctaj! Dar ați avut și un criteriu?” Că poți să dai punctaj pe înălțime, pe cât de repede alergi la o pauză… Și ei au zis ”pe cum arată”.

Da? Bun! Și atunci înțeleg că s-a mai pus o piesă și mai adaug ceva…

E mai simplu așa decât să eviți genul ăsta de discuții și, la un moment dat, să fii poate nevoit să dai de complicații, consecințe, ce înseamnă pentru viața ta dacă ai o relație și prietena ta rămâne însărcinată, dacă ești tu fată și se întâmplă asta…

Și tot așa… E copleșitor!

Flavia Voinea: Da, e prea mult! Mi se pare, de asemenea, foarte important să vorbești în termeni cât mai direcți, adevărat și simplu, ușor de înțeles.

Dar așa cum și diminutivele sunt greșite, așa și foarte multe exprimări sunt… inclusiv ai fost adus de barză. Mi se pare o greșeală, de la o vârstă încolo! Și vârsta asta cred că e destul de jos, totuși.

Adică… cred că trebuie să vorbim realist, cinstit și cu sinceritate despre lucrurile pe care ei oricum le vor afla. Și le vor afla repede! Și atunci încercările astea ale noastre de a prezenta nu știu… cosmetizat sunt, uneori, o greșeală.

Amada Bălțățeanu: Mă gândesc că în academie există un subiect care se numește educație sexuală. Noi le-am gândit în două sesiuni, una să fie despre relații în general… pentru că avem atâtea tipuri de relație și e bine să le înțelegem și a doua să fie gândită ca și next step, ca și profunzime, să te duci spre partea de sexualitate.

Și am avut un feedback din partea trainer-ului, care este și psihoterapeut, care ne-a spus că tinerii au mare nevoie să vorbească despre lucrurile astea.

E adevărat că nu se simt neapărat foarte relaxați, să vorbească deschis cu părinții.

Poate conștientizează și ei că ce aud la alții nu reprezintă neapărat 100% realitatea sănătoasă. Mai văd tot ce este pe social media și zic ok, este diversitate și există…

Dar oare știu părerea unui specialist? În care să ai încredere, care să aibă autoritatea și să pot să întrebi și să întrebi fără să intrăm în detalii. Au atâtea întrebări și au atâtea curiozități… încât venea întrebare după întrebare. Grija trainerului era că s-ar putea să fie momente de tăcere, dar nu, n-a fost cazul! Sunt avizi. Deci ei sunt avizi!

Și atunci, și noi putem să avem în minte chestia asta: dăm cât putem, ca părinți, da, dar sunt locuri, sunt oameni care pot cu lejeritate să continue niște discuții dintr-un alt punct de vedere și poate și dintr-o altă experiență, care să ofere exact acea claritate de care au nevoie, pentru că au nevoie!. Ei o caută!

Flavia Voinea: Și avalanșa de informație, de stimuli care vine spre ei din social media, în special din toate tipurile astea de conturi și de rețele sociale. Cred că ei își dau seama că e mult …

[Amada Bălțățeanu: Da, ei încep să-și dezvolte gândirea critică. Dar, încă o dată… noi trebuie să avem în minte ideea asta de a presăra creșterea lor cu tot felul de discuții adaptate vârstei, dar foarte clare. Și nu ca pe un story-telling neapărat, ci pur și simplu uite ce se întâmplă dacă îți place de cineva, dar celălalt pare să nu te placă. Ce poți să faci, ce simți, până la ce punct să înaintezi, de la care punct te retragi, că nu ești în zona de interes. Tu poți să faci tot felul artificii și să rămâi tot în zona de lipsă de interes, dar și frustrat.

Adică poți să vii cu tot felul de lucruri!

Dar garantez că ei nu vorbesc tot, nici măcar acolo unde noi știm. Sunt părinți care spun avem o relație atât de apropiată și vorbim despre tot. Eu garantez că totul nu e tot! Este tot ce sunt dispuși să spună!

Deci, mi se pare foarte fain să poți să zici: complementar cu mama sau cu tata este o autoritate care nu mai este mama și sau tatăl!

Flavia Voinea: Deci să discutăm, să discutăm deschis cu ei, adaptat vârstei lor și treptat.

Amada Bălțățeanu: Eu cred că asta cheia: puțin câte puțin, fără să-i copleșim și fără să ascundem subiectele, fără să dăm o importanță extraordinară, dar fără să diminuăm.

Flavia Voinea: Fără să-i speriem, dar în același timp să-i pregătim pentru lucruri care pot să apară, pentru că vor apărea. Și cred că, într-adevăr, trebuie să recunoaștem că știu mai multe decât credem noi sau decât decât ne-ar plăcea nouă să credem.

Amada Bălțățeanu: Mult mai multe. Ei se cenzurează foarte mult! Noi avem acces la 300-400 de tineri pe an. Tineri crescuți frumos, cu valori frumoase, de părinți care cred în dezvoltare personală… Și ei spun că acasă nu pot vorbi tot și că au întrebări și se bucură că pot să le pună unei persoane care nu îi judecă sau care nu sare imediat cu un sfat. Și atunci, noi trebuie să știm că facem tot ce putem noi mai bine, dar câteodată nu-i doar despre aportul nostru la dezvoltare, ci aportul experiențelor care vin în jurul.

Sfatul meu cam asta: e să le fim aproape, să putem să sesizăm lucruri care apar, să intervenim și să avem niște discuții naturale, să nu pară că formalizăm ceva.

Flavia Voinea: Mulțumim frumos, a fost o nouă ediție de podcast Cum să…?.