Bine de citit: Aleph

Articol de razvanursuleanu, 5 noiembrie 2024, 11:12

Dacă nu ar fi existat în volumul “Aleph” și povestirea intitulată “Teologii”, probabil că mi-ar fi plăcut textele lui Borges aproape la fel de mult precum îmi plac scrierile mai puțin reușite ale unor scriitori sudamericani ce nu au reușit niciodată să iasă din anonimat.

M-am încâlcit rău în această povestire, și asta evident doar din vina mea, pentru că în loc să citesc și doar atât, m-am apucat să cercetez diverse surse pentru a-mi confirma veridicitatea afirmațiilor lui Borges, uitând că argentinianul și-a alcătuit aproape toată proza sa scurtă amestecând în castronul cu litere atât personaje reale cât și imaginare.

Intrând însă în vrie, am pierdut cel puțin jumătate de oră fără a reuși să verific afirmațiile despre Jacques Paul Migne, întrucât “Patrologia Latina”, fiind scrisă în limba latină, este deocamdată departe de puterea mea de înțelegere. Mai mult decât atât, desele trimiteri ale autorului către un anume Gunnar Erfjord m-au făcut să scotocesc cu febrilitate prin tot felul de baze de date, până când din fericire am descoperit pe site-ul universității din Pittsburgh că acest Erfjord este un personaj imaginar, prezent în mai multe scrieri ale lui Borges. Dacă nu aș fi dat peste această informație, cred că și acum m-ar fi prins nopțile bântuind internetul în căutarea lui Gunnar… Cât despre Ioan (Juan) din Panonia, tot prin amabilitatea site-ului universității din Pittsburgh am priceput pe deplin că este necesar să studiez “A Dictionary of Borges”, scris de Evelyn Fishburn și Psiche Hughes, pentru a mă lămuri dacă este vorba despre poetul și umanistul Ivan Česmički (cel care și-a luat numele Janus Pannonius) sau și aici avem de-a face cu un pesonaj imaginat de Borges.

Așadar, dacă nu aveți ce face (deci dacă nu aveți chiar absolut nimic mai bun de făcut), puteți relua și voi cercetarea d.p.d.v. atât literar cât și istoric a povestirii “Teologii” sau a altor texte din acest volum, poate providența vă va ajuta să ajungeți la unele concluzii mult mai clare decât cele desprinse de mine…

Cunoscând stilul etanș, liniar și sacadat al lui Borges, cel mai cunoscut metronom al frazei pe care Argentina l-a putut oferi întregii lumi, m-am așteptat, citind “Aleph”, să ajung destul de repede într-o zonă de disconfort cauzată de plictiseală. Lucrul acesta din fericire nu s-a întâmplat, în primul rând pentru că “Teologii”, așa cum v-am povestit, mi-a oferit toate stările posibile, numai plictiseală nu, și în al doilea rând pentru că după o vreme au început să mi se pară chiar amuzante toate trimiterile către nume mari și tonele de citate pe care o covârșitoare parte din volumul “Aleph” este structurat. Shakespeare, Homer, Pliniu, Goldoni, Schopenhauer, Heraclit, Agrippa, Seneca, Flaubert, Descartes, Cicero, Whitman, Aristotel, Ludovic al XVI-lea, Dante, Hume, Tennyson, Pitagora și mulți, mulți alții… Pesemne că doar un Larousse ar putea, cu mari eforturi însă, să depășească numărul de celebrități pe care Borges le-a livrat acestei supe literare, folosindu-se pesemne de un polonic sau de un alt obiect similar.

Păi, s-ar putea mulți întreba, la așa o prezentare, de ce am mai citi “Aleph”? Pentru că, spune tot Borges în povestirea “Scriptura zeului”, există o mare probabilitate ca fiecare dintre noi să fie un “rob al fatalității de a face neapărat ceva, de a popula într-un fel sau altul timpul”…