VIDEO: Cum să…facem trecerea de la vacanță la școală

Articol de Vicentiu Andrei, 9 septembrie 2024, 07:15 / actualizat: 4 aprilie 2025, 14:16

• Tranziția aceasta se face prin niște discuții și niște alegeri, poate, pe care să le facem împreună cu copiii.

• Programul copilului trebuie să conțină o îmbinare de trei elemente: ce ne-a plăcut, ce ne este util și ce trebuie să facem.

• Comunicare înseamnă să-i vorbesc sincer și să-i vorbesc transparent și să-i vorbesc pe înțelesul lui, dar în același timp să știu că are nevoie de timpi să proceseze ce vorbim, timp să testeze ce vorbim, ca apoi să mai aibă loc un alt moment de comunicare. Dacă noi comunicăm toată ziua, îi înnebunim pe copii!

Bun găsit, prieteni! Sunt Flavia Voinea și deschidem astăzi sezonul doi al podcastului Cum să…? Da, iată că am ajuns și în acest moment, după o vară sper că plină de relaxare și de încărcat de baterii. Suntem în fața sezonului doi al unui podcast care își propune să găsească soluții simple la probleme pe care le credem complicate.

Alături de noi Amada Bălțățeanu! Bun venit!

Amada Bălțățeanu: Bine te-am găsit!

Flavia Voinea: Plină de energie?

Amada Bălțățeanu: Nu!

Flavia Voinea: OK, răspuns cinstit! Ha ha! Da…pentru că în vară am făcut și noi diferite lucruri. Nu e ca și când am stat două luni și am gândit cum o să ne relaxăm noi și cum o să ne apucăm în forță de septembrie.

Amada Bălțățeanu: Eu mă gândesc… am senzația, cel puțin, pe măsura ce ne apropiem de septembrie… că vara depunem un efort la fel de susținut sau poate mai susținut decât pe parcursul anului.

Flavia Voinea: Ok, gândim mult în timpul verii. Nici mie mi nu mi se pare că este cu adevărat o perioadă de relaxare și de încărcat de baterii și de aceea îi privesc puțin ciudat pe cei care spun ”Aveți energie? La începutul unei noi grile, unui nou sezon…” ”Nu, n-am! De unde s-o scot?”

Dar nu contează asta! Așa cum noi începem diferite proiecte în septembrie… noi astăzi, pe 9 septembrie, începem o nouă grilă la București FM… Începe și școala!

Amada Bălțățeanu: Corect!

Flavia Voinea: Și având în vedere că tu lucrezi mult cu copiii, mă gândesc că ești foarte potrivită să ne ajuți să găsim cea mai bună cale și pentru copii și pentru părinți să facem trecerea dintre vacanță și școală. Pentru că în vacanță copiii s-au relaxat, au mers în tabere, s-au împrietenit cu calculatorul mai mult decât trebuie… Și vine școala când vor avea din nou un program fix, un program impus, riguros. Cum facem trecerea?

Amada Bălțățeanu: Să știi că pentru ei un pic mai greu. Pentru că așa cum am zis și eu din experiența mea de vară, cum ai zis și tu, noi am ținut un ritm și multe din lucrurile pe care le-am făcut le-am făcut ca la momentul septembrie să putem să vedem niște eforturi care să însemne, de fapt, un mod bun de a funcționa, fiecare un domeniul lui.

La ei nu prea e așa! La ei, când începe vara, începe relaxarea! Începe vacanța!

Flavia Voinea: În adevăratul sens al cuvântului.

Amada Bălțățeanu: Cei din academie, mai mari, adolescenți, peste 15 ani, răspundeau foarte, foarte simplu suntem ocupați vara asta pentru că mergem la festival, la Untold, mergem la Never Sea, la Electric Castle…

Flavia Voinea: Aveau planuri.

Amada Bălțățeanu: Da, dar planuri de distracție, de relaxare. Cei mai micuți, care poate nu merg încă la un concert sau la un festival, spun ne odihnim și facem ce ne place. Și apoi pot să-i întreb și ce-ți place? Și zic să dorm mai mult, să te joci mai mult, să stai cu prietenii tăi… Corect, în online… Nu ies neapărat să meargă în parc sau să își ia skate-ul sau bicicleta. Fac lucruri împreună, dar fiecare la el acasă. Deși e în online, e asociat de ei la vârsta asta cu relaxarea. Și intră în modul ăsta și încep să se culce seara mai târziu, mult mai târziu. Drept urmare, se trezesc mult mai târziu… Pentru ei pe măsură ce se apropie de septembrie… Și așa cum ai zis, e programul dat de școală cum îl știu deja, cu trezirea de dimineață…

Flavia Voinea: Corect! Învață dimineață, de la 7:30 în anumite situații. Ora 8 este o variantă fericită.

Amada Bălțățeanu: Exact! Deci, asta e prima schimbare. Peste asta, întotdeauna părinții caută ca pe final de vară să gândească pentru ei un plan de activități. Și asta înseamnă că, pe lângă programul de la școală, să continue ce făceau anterior, fie că mergeau la baschet, fie că mergeau la un alt sport care să-i atragă, fie că e nevoie să mai recupereze lucruri de la școală… când există un gap între unde ar trebui să fie și unde sunt. Asta înseamnă pregătiri, de fapt meditații. Și brusc… din ce înseamnă aproape trei luni în care chiar s-au detașat de tot și toate…

Și atunci, cumva, rolul nostru este să vedem cum facem totuși ca tranziția asta să nu fie resimțită de puternic cât ei să zică păi nu mai vreau. Păi nu mai merg la baschet, nu mai vreau să mai merg la pian sau nu mai vreau să fac acuma pregătire, că putem să începem de luna viitoare, din noiembrie, din ianuarie… Mai e timp! Dar tu, ca părinte, știi că dacă timpii ăștia trec, nu este ca și cum ei vor face singuri acasă.

Flavia Voinea: Îi cam pierzi!

Amada Bălțățeanu: Da, sunt timpi pierduți. Drept urmare, aș zice că tranziția asta se face prin niște discuții și niște alegeri, poate, pe care să le facem împreună cu ei. Plecând de la realitate, foarte multe cluburi, foarte multe lucruri pe vară, pur și simplu nu-și fac activități. Și atunci este ca și cum mai toate opțiunile prind viață și mai toate opțiunile se deschid.

Hai să vedem, da?, ce ai făcut anul trecut și ce de acolo ți-a plăcut și ce de acolo îți dorești să ai în continuare? Hai să vedem ce opțiuni noi sunt, pentru că ai mai crescut și ai mai descoperit câte ceva și să stabilim împreună cam care sunt activitățile, locurile, timpii pe care îi alocăm pe lângă școală ca să începem să facem câte ceva util.

Discuția asta eu n-aș avea-o, dacă mă întrebi, la întâi septembrie, pentru că tot brusc vine! Iar ei, ca și noi, au nevoie de o acomodare cu gândul înainte de a te apuca de treabă. Și atunci toate discuțiile astea, dacă încep să fie inserate… ok, nu te apuci în iunie, iunie chiar e vacanță! În momentul în care se ia vacanță, foarte mulți pleacă imediat în concediu.

Flavia Voinea: Parcă pleacă din praștie!

Amada Bălțățeanu: Da, da, da, exact. Este ca și cum zic până aici am putut. De aici vreau să mă detașez de tot. Dar cred că de la jumătatea lui iulie, începutul lui august deja discuțiile astea pot să să apară.

N-o să putem să vorbim acuma despre toate zilele care au trecut deja și în care n-am vorbit, că acolo nu prea ai ce să schimbi, poate doar să ai în minte pentru anii următori… Dar, pe de altă parte, lucrurile nu încep fix pe 9 septembrie. Dar să ai în minte luna septembrie!

Și atunci, și în funcție de vârsta copilului, eu aș alege într-adevăr să facem o discuție din aia cu toate cărțile pe masă. De la ce am făcut și ce i-a plăcut și unde simte el că i-a prins bine și l-a bucurat și a fost pentru el un plus, fie că doar ca emoție, fie că este ceva ce îi antrena un skill și e mai bine, vede că e mai bine… Ca să vedem ce menținem, de acolo aș pleca.

Flavia Voinea: Deci din ce am avut, discutăm și alegem împreună cum continuăm.

Amada Bălțățeanu: Dar foarte, foarte deschis, ca el să zică nu mai îmi doresc asta. Uite, la asta aș renunța. Ok, hai să vedem ce punem în loc. N-ai cum ca într-o discuție să rezolv tot vreodată. Și atunci eu aș face discuția pe episodul unu, episodul doi.

Episodul unu este simplu, că plecăm de la lucruri pe care le știm că le-am trăit bun. Nu ne solicită atât de tare.

Episodul doi este exact pe modelul ”hai să te gândești, nu știu, până săptămâna viitoare, până când stăm de vorbă, mă gândesc și eu și să vedem ce ți-ar plăcea să adaugi”.

Flavia Voinea: După care este și ce este nevoie să adaugi…

Amada Bălțățeanu: Da, da, păi că ăsta e, că sunt unele de plăcere și unele care sunt necesare. Nu știu dacă o să se ducă ei să ceară foarte multe meditații și nu știu dacă o să ceară foarte multe lucruri care sunt solicitante. Am mai avut discuția noastră în alte podcasturi în care am zis că ar alege varianta simplă sau ar alege să facă lucruri pentru pasiunea lor. Dar asta nu înseamnă că, pe lângă, ar avea maximă deschidere să-și umple puținul timp pe care-i simt că îl mai la dispoziție, să mai adauge ceva.

Și atunci este zona de plăcere, este zona de skill, care, din punctul meu de vedere, este important s-o antrenez la anii ăștia, indiferent care este skil-ul, și este partea de trebuie. Partea de trebuie este important să o avem și noi în minte ca părinți, că ea trebuie argumentată foarte bine. Adică s-o avem gândită, cu toate de ce-urile astea…

Flavia Voinea: Să ne pregătim.

Amada Bălțățeanu: Da, să ne pregătim un pic. Atunci, dacă prima discuție o văd ca pe una foarte naturală despre a vedea unde suntem prin ce am făcut până acum, următoarea întâlnire este cu ce completăm din lucrurile care care sunt importante și de suflet, și de plăcere, și de trebuie și de nevoie.

Dar cum să zic eu? Atât, eu ca părinte, vin cu idei, dar mai ales el trebuie să înțeleagă că și el vine cu idei. El vine cu idei! Adică îl punem un pic să gândească… și nu doar să gândească, pentru că în momentul în care vine ceva de la el, devine și asumat.

Flavia Voinea: Este mai responsabil asupra acelui lucru.

Amada Bălțățeanu: Adică nu mai vine să renunțe la două luni distanță, zicând Păi, da, mama, dar tu ai zis să facem asta! El a venit cu ideea și noi am văzut într-adevăr ce poate să aducă bun în viața lui și să fim dispuși împreună să testăm, el fiind acolo, eu plătind. Nu?

Flavia Voinea: Haha, da, suntem finanțatori! Deci este o îmbinare de trei elemente: ce ne-a plăcut, ce ne este util și ce trebuie să facem.

Amada Bălțățeanu: Exact.

Flavia Voinea: Și ar trebui să găsim o manieră în care să completăm acest tablou atât cu input-ul de la părinți, cât și cu input-ul de la copil…

Amada Bălțățeanu: Obligatoriu!

Flavia Voinea: … pentru ca rezultatul să fie până la urmă asumat și acceptat de toată lumea de la masa.

Amada Bălțățeanu: Și să nu fie în poziția în care el doar se frustrează! Pentru că ei se frustrează dacă tu, ca părinte, vii întruna cu idei. Idei despre cum să-i ocupi timpul.

Flavia Voinea: Care nu sunt numai idei… sunt impuneri, sunt solicitări. Hai să fim sinceri… tonul nostru de multe ori este acela de a cere.

Amada Bălțățeanu: Poate până pe la o vârstă funcționează, dar mă uit că nivelul lor de acceptare a unor lucruri care vin chiar și de la părinți începe să scadă cam după 13 ani deja, pe generația lor. Înainte aveai senzația că până pe la 15-16 se întâmplă lucruri pentru că ei înțeleg utilitatea, având și autoritatea părintelui. Lucrurile s-au dus în jos, iar acuma forma asta de negociere cumva începe de la vârste mai mici. Și părinții cumva recunosc, des, că nu-i mai pot forța nici pe departe. Pentru că nu pot decât să obțin pe cineva care nu doar că refuză propunerea asta, apoi le refuză pe toate.

Flavia Voinea: Se ambiționează.

Amada Bălțățeanu: Se ambiționează, exact. Da. Și atunci ce faci? Că nu vrei să te cerți continuu cu el.

Flavia Voinea: Chiar nu vrei!

Începutul unui nou an școlar poate să aducă pentru unii dintre ei schimbări în colectivul în care funcționează. Fie că au trecut la liceu și au schimbat colectivul, fie că și-au schimbat școala, fie că sunt în clasele mai mici sau mai mari. Au venit copii noi în clasa lor… Deci au noutatea asta a colectivului, din diferite motive sau forme. Cum ar trebui să reacționeze un copil când își schimbă colectivul?

Să fie deschis, să fie sociabil, ne gândim. Dar nu e așa de ușor să pui în practică lucrurile astea.

Amada Bălțățeanu: Chiar deloc!

Flavia Voinea: De-a lungul timpului, în clasa copilului meu au fost mai mulți care au venit și mă uitam cât de diferite sunt reacțiile și ale celor care intră, și ale celor care primesc copiii.

Amada Bălțățeanu: Și să știi că nu e despre cât de extrovertit ești sau cât de introvertit ești. Evident că-ți vine un pic mai simplu, dacă prin felul tău de a fi ești sociabil și ești dezinvolt, să intri într-un colectiv nou și să cauți prin felul tău de a fi să te apropii de ceilalți. Faptul că de obicei ești dezinvolt îți aduce un plus prin faptul că relaționezi mai ușor și asta îți de ocazia să-i cunoști pe cei jur și să îți dai seama aici rezonez, aici nu rezonez și aici cumva lucrurile se întâmplă mai rapid. Dacă ești pe profilul în care ești foarte îngrijorat și preocupat de cum o să fie, de ce o să zică ceilalți, de cum sună cuvintele tale, de cum o să fii judecat pentru cuvintele tale… Asta de obicei îi face pe pe tineri să stea rezervați și să aleagă să spună lucruri când sunt chiar constrânși să o facă altfel. Tendința este, poate sună ciudat, să se izoleze, dar să stea undeva unde nu sunt în lumina reflectoarelor. Și atunci, cumva, noutatea asta de schimbare de mediu și colegi și adulți, da?, căci vorbim și despre profesori.. câteodată chiar întreg spațiul, dacă vorbim despre o clasă sau de o școală… toate reprezintă lucruri care-ți arată că obișnuința ta în momentul ăsta a fost înlocuită, anulată.

Lor nu le e simplu.

Și atunci cred că noi, ca părinți, mai avem diverse discuții cu cu ei, care oricum e important să pară foarte naturale și firești, plecând poate de la exemple pe care le mai avem și noi, de la colegi, de la lucru, de la a schimba un birou, de la a fi altcineva care te coordonează sau a coordonat tu alți oameni… E important să transmitem că e în zona normalului ca oamenii din jurul nostru să se miște și totul e dinamic. Și este un moment oarecum normal când simți că nu ți-e ușor, nu-i cunoști, nu știu ce ai de făcut, dar apoi ține foarte mult de tine… pentru că poți să fii în poziția în care să aștepți ca ceilalți să facă primul pas și să fie drăguți cu tine și să te invite să petreci pauza împreună sau să beți o cafea după program sau un suc sau o plimbare în parc, lucru care cel mai probabil nu se va întâmpla…

Sau să nu fii în poziția asta de așteptare și să faci tu un pas, să inițiezi tu. Numai că inițiativa asta și curajul de a face pleacă din încrederea de sine și atunci lucrurile astea o să le faci când tu te vezi pe tine într-un anumit fel.

Ei, când sunt în poziția asta, a unei schimbări, vor arăta prin acțiunile lor celor din jur, printre altele, și cum sunt ei ca imagine personală, stimă de sine, respect de sine și încredere de sine. Să lucrezi un pic zona asta printr-o discuție ar fi bine… și anume: o să întâlnești colegi noi, firesc, unii o să fie simpatici. Unii poate la prima vedere n-o să fie de simpatici, n-o să fie mai vorbăreți, alții mai puțini vorbăreți. Unii or să fie curioși să afle lucruri, alții o să fie total dezinteresați…

Și atunci… cred că prima idee pe care le-aș transmite-o este ca ei să se aștepte că o să regăsească tot felul de tipologii, Și asta este despre ceilalți.

Flavia Voinea: Să fie deschiși la ideea asta.

Amada Bălțățeanu: Da, la ideea asta. Adică să nu pleci cu așteptrea că toți or să fie într-un fel, fie foarte faini, fie numai răi. Nu, o să întâlnești oameni diferiți și e firesc să fie așa într-un grup mai mare.

Apoi este despre tine. Ce faci tu? Aici ține foarte mult despre a înțelege că relațiile se construiesc și se construiesc cel mai simplu, initial, de la lucrurile pe care le ai în comun cu celălalt. Unele lucruri se văd… de la port Jordan, pentru că joc baschet și îmi place… Și tu? Unde anume? Deci lucruri vizibile, pe care le le poți fructifica mai ușor…

Și alte lucruri, care nu sunt atât de vizibile, dar care pot să fie aflate și înțelese prin modul în care se deschid relațiile. Și aici, da, e fain ca ca părinte să-i spui copilului băi, spune despre lucrurile care îți plac. Spune despre lucrurile pe care le faci. Află lucru despre ceilalți ce fac în timpul liber, ce preferă? Ce nu preferă?

Flavia Voinea: Cu ce echipa de fotbal țin?

Amada Bălțățeanu: Da, da, da, la ce se uită la televizor? Ce jocuri joacă, că asta e.. n-ai încotro. Până la urmă, cred că o zic, oricum, invariabil cu toții. Pentru că este forma prin care descoperi niște lucruri și îți e un pic mai ușor să te apropii de ei.

Flavia Voinea: Și comunici despre tine cu ocazia asta.

Amada Bălțățeanu: Și despre tine. Și o faci lejer, pentru că vorbești despre ceva ce îți e drag. Deci nu e ca și cum trebuie să vorbești despre cel mai dificil moment din viața ta sau cel mai penibil moment din viața ta. Așa e și pentru ceilalți.

Atunci, cumva, ei trebuie să fie pregătiți de faptul că diversitatea există, dar în această diversitate întotdeauna rezonăm cu cineva. Timpul de a rezona poate să fie mai larg dacă aștepți să ți se întâmple lucruri sau poți să fie mai scurt, dacă inițiezi. Plecând de la exemple foarte simple, exact ce-ți place, ce nu-ți place, unde te duci, care jocul tău preferat, ce la ce nivel ai ajuns ș.a.m.d. Asta îi face pe pe oameni să vorbească mai mult. Dacă vorbesc mai mult, își dau seama că par de treabă și că sunt ok. Nu toți, asta e o chestie pe care trebuie s-o să ne-o asumăm.

Și atunci, pregătirea asta, de fapt, înseamnă să-i creezi copilului tău, prin această discuție, acest film în derulare, pentru că dacă tu vizualizezi ce se va întâmpla când se întâmplă lucrurile asemănător, tu ești deja pregătit, cumva. Le-ai trăit într-o formă, cu mintea, e adevărat.

Flavia Voinea: Și el se simte cumva bine dacă realitatea se dovedește cât mai apropiată de ce ai discutat cu el.

Amada Bălțățeanu: Da, da, e mai pregătit. Și atunci, nu îl lăsăm nici pe el cu mesaje de-astea lasă, mă, să se descurce, că e mare acum. Poate să apară și genul ăsta de reacție, dar nu-l ajută prea mult. Sau pot să fie genul ăsta de cu ce ne putem confrunta? Cu stilul ăsta, cu stilul ăsta, iată ce poți să faci acum…

Flavia Voinea: Mi se pare foarte bună ideea asta de a spune copilului că ce va întâlni este ceva foarte variat și că vor fi și oameni care îl vor primi cu brațele deschise, îi vor zâmbi, îi vor oferi locul lângă el, alții care nu vor vrea să vorbească cu el ș.a.m.d. Adică, în mod real, ceea ce se va întâmpla este ceea ce pățim toți la serviciu sau în relațiile interumane. Corect, nu e decât să nu cosmetizăm excesiv.

Amada Bălțățeanu: Deci, cu cât te duci mai aproape de situații firești, așa cum le știm în jurul nostru, și povestim despre ele, iar ca fiind firești, ajuți foarte mult în a îi priva de această surpriză care ziceam că e o emoție negativă, că atunci când te confrunți cu ea, te blochezi și nu știi ce să faci…

Flavia Voinea: Și după ce s-a dus la școală, o zi, două-trei într-un mediu nou sau cu schimbări față de ceea ce știa, cât de mult ar trebui să întrebe părintele cum a fost?, cum e? cum …?

Amada Bălțățeanu: Noi știm deja că ei nu povestesc neapărat mult despre ce se întâmplă la școală.

Flavia Voinea: Tocmai. Și atunci… părinții să insiste?

Amada Bălțățeanu: Deci nu, nu sunt bucuros să povestească despre asta…

Dar dacă, de la momentul inițial, ăla în care încercăm să creăm imaginea la ce va urma, lăsăm loc acolo, hai să vedem cum va fi. Poate nu din prima zi, că sunt lucruri pe care trebuie să le descoperi testându-le, au nevoie de timp. Dar, hai să ne auzim după câteva zile…

Până la urmă, știi cum e… când te uiți la fața copilului tău când vine acasă, foarte mult îți transmite despre cum a fost, fără cuvinte.

Dar dacă i-ai zis Hai să vorbim la câteva zile, să ai ocazia să testezi mai mult… Și așa nu o să ai o primă concluzie foarte pripită. Și poți să-l întrebi Hai să vedem, chiar sunt curioasă care sunt cei care predomină, cei care zâmbesc sau cei care nu?.

Și o dai așa, mai pe glumă, dar da, faci link-urile în întrebări cu discuția ta anterioară, unde tu ai căutat să surprinzi multe tipologii. Știm cu toții că sunt tineri de toate felurile, de la modul în care vorbesc până la modul la care acționează. Și atunci, cauți să-i bifez pe toți, să-i pui în povestea asta, pentru că, cu siguranță, îi va regăsi acolo.

Flavia Voinea: Nu știu cum facem, că de câte ori vorbim, indiferent de subiectul pe care îl abordăm, tot la comunicare ajungem.

Amada Bălțățeanu: Uite, trebuie să tragem o concluzie legat de asta, că toată lumea spune cât de important e să comunicăm. Da, dar fără să fim pisălogi.

Comunicare înseamnă să-i vorbesc sincer și să-i vorbesc transparent și să-i vorbesc pe înțelesul lui, dar în același timp să știu că are nevoie de timpi să proceseze ce vorbim, timp să testeze ce vorbim, ca apoi să mai aibă loc un alt moment de comunicare.

Dacă noi comunicăm toată ziua, îi înnebunim pe ei! Trebuie să avem în minte neapărat echilibrul ăsta între momentele pe care le vorbim și altele în care nu vorbim mic, ne jucăm jenga sau ceva. Deci nu mai comunicăm nimic! Ne jucăm, facem altceva, pentru că ei se simtă că sunt momente în care punem pe masă un subiect, sunt momente în care e doar de ceva fun și distractiv despre un joc, despre un film și apoi vine din nou comunicarea asta undeva în povestea noastră, dar fără să irosim puterea ei.

Flavia Voinea: Să facem diferența dintre dintre momente și să le poată aprecia mai mult pe ambele. Și pe cele de joacă și fun și pe cele de discuții.

Amada Bălțățeanu: Discuții mai serioase, dar în care nu stăm mult. Punctăm ce e de punctat și închidem.

Flavia Voinea: Mulțumesc frumos. Aceasta a fost prima ediție de podcast Cum să…? din al doilea sezon. Sunt Flavia Voinea, vă mulțumesc!”