Ascultă Radio București FM Live

Tradiții și obiceiuri de Paște

Tradiții și obiceiuri de Paște
Foto: foto: Adriana Baciu

Articol de bucurestifm, 5 mai 2024, 10:25

Învierea Domnului este cea mai importantă sărbătoare în calendarul creştin, fiind însoţită, în România, de numeroase tradiţii şi obiceiuri, unele moştenite din generaţie în generaţie.

Prin şi pentru aceste tradiţii, unele dintre cele mai frumoase din lume, sărbătoarea Învierii este prilej de reunire a familiei în jurul mesei cu preparate tradiţionale, este motiv de bucurie şi de optimism.

În noaptea de Înviere, credincioşii obişnuiesc să meargă la biserică, să ia lumină şi să cânte Învierea Domnului. Oamenii aduc acasă „lumina”, iar cei mai mulţi păstrează lumânarea de la Paşte şi o aprind peste an, în cazul unor mari necazuri, boli sau în situaţia unor feneomene meteo extreme.

O credinţă larg răspândită în România este aceea că cei care pleacă din această lume în ziua de Paşte merg direct în rai, porţile acestuia fiind deschise în această zi, şi, de asemenea, având în vedere că cerurile se deschid, sufletele răposaţilor se întorc acasă, pentru a-i proteja pe cei dragi.

De asemenea, cei născuţi în ziua de Paşte se spune că vor avea o viaţă luminată şi plină de noroc.

Masa de Paşte este construită în jurul preparatelor din carne de miel – ciorbă, friptură sau drob – simbolul Mântuitorului Iisus, care a fost sacrificat pentru a salva omenirea.

Ouăle roşii, simbol al Sărbătorii Sfintelor Paşti, se pregătesc, de cele mai multe ori, în Joia Mare. Ouăle înroşite în această zi, potrivit tradiţiei, nu se strică pe tot parcursul anului, chiar mai mult, nu se vor strica niciodată.

Un alt simbol al sărbătorii îl reprezintă Pasca preparată de obicei sâmbăta dimineaţa, care este dusă spre sfinţire la biserică la slujba de Înviere, alături de coşul bucatelor preparate pentru sărbătoare. A doua zi dimineaţa, unii credincioşi, mănâncă din sfânta Pască în loc de anafură sau Sfintele Paşti.

Se spune că de Înviere este bine ca oamenii să fie îmbrăcaţi cu o haină nouă, care ar simboliza purificarea.

De asemena, nu este bine ca de Înviere să se doarmă, fiindcă restul anului va aduce somnolenţă, ghinion sau recolte slabe.

În ziua de Paşti se mai spune că nu e bine să se consume oul cu sare, fiindcă autorul va transpira tot anul, iar Pasca, sau anafura sunt considerate tămăduitoare dacă se păstrează peste an bucăţele din acestea.

Tot legat de ou, se spune că masa de Paşti trebuie să se înceapă cu consumul unui ou, existând credinţa că astfel trupul va fi sănătos întreg anul, apoi peşte – pentru a fi sprinten precum acesta – şi mai apoi pasăre – pentru a fi uşor ca aceasta.

O altă tradiţie arată că dacă în ziua de Paşti prima persoană care intră în gospodărie este bărbat, acolo va exista noroc peste an.

Acestea sunt tradiţii şi obiceiuri larg răspândite la nivelul ţării în comunitatea creştin-ortodoxă.

În afara acestora, există tradiţii particulare întâlnite în anumite regiuni geografice sau în anumite comunităţi.

Premierul desemnat, Siegfried Mureșan a prezentat componența cabinetului său
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 19:08

Premierul desemnat, Siegfried Mureșan a prezentat componența cabinetului său

Premierul desemnat Siegfried Mureșan  a anunța pe pagina sa de Facebook,  componența cabinetului său. Sâmbătă va depune la Parlament...

Premierul desemnat, Siegfried Mureșan a prezentat componența cabinetului său
STB: „Crosul Arenelor” modifică mai multe trasee din Capitală
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 18:56

STB: „Crosul Arenelor” modifică mai multe trasee din Capitală

Mai multe trasee STB vor fi modificate începând de sâmbătă, 26 septembrie, ora 15:00, până duminică, 27 septembrie, ora 12:00. Pentru buna...

STB: „Crosul Arenelor” modifică mai multe trasee din Capitală
ANM: Sâmbătă, temperaturi specifice perioadei
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 18:41

ANM: Sâmbătă, temperaturi specifice perioadei

Sâmbătă, Vremea va fi normală termic, potrivit ANM. Cerul va avea înnorări temporare iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă...

ANM: Sâmbătă, temperaturi specifice perioadei
West Side Hallo Fest, la finalul lunii octombrie
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 18:18

West Side Hallo Fest, la finalul lunii octombrie

West Side Hallo Fest ajunge la ediția a patra. Evenimentul va avea loc în weekendul 30 octombrie – 1 noiembrie, la Baza Digului Lacului Morii,...

West Side Hallo Fest, la finalul lunii octombrie
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 18:11

88 de reprezentații, în FNT 36. Astăzi a fost anunțat programul ediției

Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru, produs de Uniunea Teatrală din România, va avea loc la București între 16 și 25...

88 de reprezentații, în FNT 36. Astăzi a fost anunțat programul ediției
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 17:58

“Străzi deschise”: Muzeu interactiv în Piaţa Revoluţiei şi actitivăţi sportive în zona Palatului CEC

“Străzi deschise”: Muzeu interactiv în Piaţa Revoluţiei şi actitivăţi sportive în zona Palatului CEC Activităţi sportive,...

“Străzi deschise”: Muzeu interactiv în Piaţa Revoluţiei şi actitivăţi sportive în zona Palatului CEC
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 17:58

Două străzi din Capitală vor fi pietonalizate

În primăvara anului 2026, Primăria Capitalei și Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” au lansat un apel către studenți,...

Două străzi din Capitală vor fi pietonalizate
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 17:43

Sector 2: Dispar chișchiurile cu flori, de pe trotuare

A început ridicarea chioșcurilor ilegale de flori. În cazul celor amplasate legal, primarul sectorului 2,  Rareș Hopincă, transmite ca acestea...

Sector 2: Dispar chișchiurile cu flori, de pe trotuare