Ascultă Radio București FM Live

Premieră absolută a Teatrului Național Radiofonic în programul Centenar Monica Lovinescu

Premieră absolută a Teatrului Național Radiofonic în programul Centenar Monica Lovinescu
Foto: Sursa foto: comunicat de presa

Articol de bucurestifm, 15 noiembrie 2023, 14:19

Teatrul Național Radiofonic și Radio România Cultural vă invită să ascultați sâmbătă, 18 noiembrie, de la ora 17:00, premiera absolută de teatru radiofonic Între câine și lup, scenariu original de Ilinca Stihi, inspirat de viața și opera Monicăi Lovinescu, cu inserții din materiale documentare din arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

La aniversarea centenarului nașterii Monicăi Lovinescu, cea mai importantă voce feminină a exilului românesc, Teatrul Național Radiofonic și Radio România Cultural au coprodus un spectacol sonor despre personalitatea și viața Monicăi Lovinescu.

„Pentru fiecare dintre noi, personalitatea Monicăi Lovinescu reprezintă altceva, în funcție de apartenența la o anumită generație, dar, mai mult decât atât, întâlnirea cu Monica Lovinescu este o privire în oglindă. Întrebări personale și amintiri intense despre trecutul individual sau colectiv au colaborat în procesul creativ. Spectacolul a devenit el însuși o împletire de emoții descărcate de artiști în confruntarea cu problematici fundamentale precum puterea de sacrificiu sau verticalitatea istorică”, declară regizoarea și autoarea scenariului, Ilinca Stihi.

Scenariul dezvoltă momentul atentatului asupra vieții Monicăi Lovinescu, din 18 noiembrie 1977, și are aspectul unui thriller în care vom descoperi personajul Monica Lovinescu într-o dimensiune profund umană, aflat într-o stare precară, de teamă. Profund rănită, ea se va confrunta cu propriii demoni și cu propria misiune, aflată permanent sub lupa malefică a Securității.

Între câine și lup nu este un scenariu biografic al unui personaj transformat în erou, ci mai degrabă interoghează motivele rolului asumat de Monica Lovinescu și ale prețului plătit pentru o libertate continuu supravegheată.

Maia Morgenstern și Zoltan Octavian Butuc, doi actori emblematici ai teatrului românesc își asumă interpretarea personajelor Monica Lovinescu și Securistul, ce devin exponenții opoziției simbolice rezistență-teroarea supravegherii.

Regizoarea Ilinca Stihi explică alegerea celor doi actori: „dimensiunea artistică a Maiei Morgenstern reflectă dimensiunea istorică a Monicăi Lovinescu. Similitudini puternice de timbru și emoție au făcut cele două portrete să se apropie impresionant de mult. Cred că dialogul peste timp între destinele marcante ale celor două personalități, cea a Maiei Morgenstern și cea a Monicăi Lovinescu, este în sine un moment de profundă tensiune dramatică pe care ascultătorul o va resimți. Puntea de legătură, vocea perfidă, dar seducătoare a Securității, adusă la microfon de Zoltan Octavian Butuc a devenit un liant paradoxal, dovada palpabilă și diavolească a răului construit de om menit să ofere luminii umanismul ca vocație mesianică.”

Sursa foto: comunicat de presa

Pentru marea actriță, apropierea de acest rol s-a produs cu multă emoție și dăruire, după cum spune: „Este un lucru important pentru mine, tulburător. Privesc întreaga colaborare și abordarea acestei personalități, cu toată grija și cu toată seriozitatea.

Momentul în care doamna Ilinca Stihi ne-a propus această colaborare, această abordare, această plonjare în istorie, în artă, în teatru, în documentare, m-a speriat foarte tare. Pentru că e o mare, imensă, uriașă responsabilitate”.

Între câine și lup, scenariu original de Ilinca Stihi inspirat de viața și opera Monicăi Lovinescu, cu inserții din materiale documentare aparținând Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS).

O producție a Teatrului Național Radiofonic.

În distribuție: Maia Morgenstern, Zoltan Octavian Butuc, Voicu Hetel, Ionuț Kivu, Alex Moustache, Adrian Nour, Robert Radoveneanu, Daniel Tudorică, Alexandru Voicu, Antal Omar.

Regia de studio: Janina Dicu. Muzica originală: Dan Handrabur. Sound design: Tom Brânduş. Redactor: Oana Cristea Grigorescu.

Regia artistică: Ilinca Stihi.

Spectacolul face parte din programul Centenar Monica Lovinescu, vocea demnității, desfășurat pe mai multe săptămâni la Radio România Cultural.

Pe 19 noiembrie, de la ora 19:00, Radio România Cultural va transmite, în direct de la Ateneul Român, Gala Monica Lovinescu, organizată de Editura Humanitas și Fundația Humanitas Aqua Forte.

Serviciul Comunicare şi Relaţii Publice

Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural
Radio-Romania luni, 16 martie 2026, 16:42

Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural

Radio România Cultural anunță nominalizările pentru ediția a XXV-a a Galei Premiilor Radio România Cultural, eveniment dedicat recunoașterii...

Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural
The Living Legend – LIVE at the Radio Hall: Ovidiu Lipan Țăndărică și Big Band-ul Radio România
Radio-Romania luni, 16 martie 2026, 15:34

The Living Legend – LIVE at the Radio Hall: Ovidiu Lipan Țăndărică și Big Band-ul Radio România

Joi, 19 martie 2026, Sala Radio găzduiește concertul „The Living Legend – LIVE at the Radio Hall”, prezentat de Big Band-ul Radio România,...

The Living Legend – LIVE at the Radio Hall: Ovidiu Lipan Țăndărică și Big Band-ul Radio România
Scammerii și fraudele online: cum funcționează și cum ne protejăm
Radio-Romania luni, 16 martie 2026, 09:00

Scammerii și fraudele online: cum funcționează și cum ne protejăm

Frauda online reprezintă furtul unor date sensibile (parole, carduri) sau bani, prin intermediul Internetului. Cele mai des întâlnite metode de...

Scammerii și fraudele online: cum funcționează și cum ne protejăm
Maria Țoghină, jurnalist Radio România, premiată la Gala CONAF „Women in Economy”
Radio-Romania marți, 3 martie 2026, 21:24

Maria Țoghină, jurnalist Radio România, premiată la Gala CONAF „Women in Economy”

Jurnalista Maria Țoghină, realizatoarea emisiunii „Serviciul de noapte” la Radio România, a fost premiată în această seară în cadrul...

Maria Țoghină, jurnalist Radio România, premiată la Gala CONAF „Women in Economy”
Radio-Romania luni, 2 martie 2026, 19:54

Big Band-ul Radio România Meets Romanian Youth Jazz Orchestra

Joi, 5 martie, de la ora 19:00, Big Band-ul Radio România (dirijat de Simona Strungaru), alături de muzicienii din Romanian Youth Jazz Orchestra,...

Big Band-ul Radio România Meets Romanian Youth Jazz Orchestra
Radio-Romania luni, 2 martie 2026, 17:22

VIDEO: Robert Schwartz, la lansarea campaniei “Stai sigur pe net”: O ofensivă pentru dialog, nu pentru interdicții

Radio România a lansat oficial campania națională „Stai sigur pe net!”, un proiect dedicat siguranței copiilor și adolescenților în mediul...

VIDEO: Robert Schwartz, la lansarea campaniei “Stai sigur pe net”: O ofensivă pentru dialog, nu pentru interdicții
Radio-Romania miercuri, 25 februarie 2026, 12:16

Radio România lansează campania „Stai sigur pe net”, pentru siguranța digitală a minorilor

Radio România anunță lansarea campaniei naționale de conștientizare „Stai sigur pe net”, un demers jurnalistic și educațional, dedicat...

Radio România lansează campania „Stai sigur pe net”, pentru siguranța digitală a minorilor
Radio-Romania marți, 24 februarie 2026, 08:12

MEMORIA – un document al unui război care continuă. Proiectul StirileRazboiului.ro, realizat de București FM și Agenția de Presă RADOR, la patru ani de la declanșarea războiului din Ucraina

Pe 24 februarie 2026, la patru ani de la declanșarea războiului ruso-ucrainean, București FM și Agenția de Presă Rador te invită la un...

MEMORIA – un document al unui război care continuă. Proiectul StirileRazboiului.ro, realizat de București FM și Agenția de Presă RADOR, la patru ani de la declanșarea războiului din Ucraina