Ascultă Radio București FM Live

Docu-ficțiunea „Între Revoluții” intră în cinema

Articol de , 2 noiembrie 2023, 13:33

„O prietenie pasională care se întinde de-a lungul unui deceniu turbulent, marcat de două revolte improbabile, formează inima emoțională a puternicului documentar hibrid al regizorului român Vlad Petri.” (Variety);

„68 de minute de tensiune, disperare și dor.” (LiterNet);

„Filmul confirmă încă o dată capacitatea lui Petri de a aduce istoria la viață și de a chestiona ce înseamnă ea pentru cei care au traversat-o.” (Screen International);

„Rezultatul este mai mult decât convingător; este obsedant.” (Cineuropa)

Sursa foto: comunicat de presa

Acestea sunt o parte din cuvintele cu care criticii de film descriu docu-ficțiunea realizată complet din imagini de arhivă.

Imediat după ce a mai revendicat un premiu, de data aceasta pentru Cel mai bun lungmetraj în cadrul secțiunii Tiempo de Historia a celei de-a 68-a ediții a Valladolid International Film Festival (Seminici), cel mai longeviv festival de film din Spania, „Între Revoluții” s-a reîntâlnit cu publicul din România, marți 31 octombrie, la prima proiecție specială și Avanpremiera de Gală, de dinaintea lansării oficiale în cinema.

Sala de la Cinema Elvire Popesco a devenit neîncăpătoare pentru cei prezenți la cele două proiecții consecutive, unde au avut șansa să-i întâlnească, aplaude și felicite pe regizorul Vlad Petri, scenarista Lavinia Braniște, producătoarea Monica Lăzurean-Gorgan, editorii Cătălin Cristuțiu și Dragoș Apetri, actrițele Victoria Stoiciu și Ilinca Hărnuț și sunetistul Vlad Voinescu.

Din 3 noiembrie, distribuit de August Film, lungmetrajul va putea fi văzut în 10 orașe din țară – București, Cluj, Timișoara, Bistrița, Botoșani, Brașov, Iași, Miercurea Ciuc, Pitești și Sibiu.

„Paradoxul acestui film, care continuă să se bucure de atât de multă apreciere din partea industriei internaționale, este că a reușit să stârnească interesul publicului, independent de selecțiile în festivaluri sau premiile câștigate. Reacțiile oamenilor în urma proiecțiilor speciale au fost de sinceră emoție în fața unei povești sensibile, atent și estetic construită, care a reușit să evoce în același timp și o puternică nostalgie. Îi doresc să fie văzut de cât mai multă lume și să demonstreze ceea ce noi știm deja: că e un film care merită pe deplin să fie savurat în cinematografe, în ciuda unui număr modest de ecrane care l-au programat.”, a declarat Matei Truța, co-fondator și managing partner August Film.

În ziua lansării în cinema, vineri 3 noiembrie, regizorul Vlad Petri va fi la Iași, pentru proiecția specială de la Cinema Ateneu, la finalul căreia va susține o sesiune de Q&A, iar duminică, 5 noiembrie, se va întâlni cu publicul cinefil din Brașov, la Cinema City AFI.

Sursa foto: comunicat de presa

Tot pe 5 noiembrie are loc la București o proiecție la POINT (str.  General Eremia Grigorescu, nr. 10), organizată în parteneriat cu Films in Frame, urmată de o dezbatere cu monteurii Dragoș Apetri (Malmkrog; Spre Nord; Animal) și Cătălin Cristuțiu (Babardeală cu bucluc sau porno balamuc; Eu când vreau să fluier, fluier; Câmp de maci), pornind de la tehnicile de montaj folosite într-un documentar bazat exclusiv pe materiale de arhivă și voice-over.

Proiecția este deschisă publicului larg, însă este dedicată îndeosebi studenților de la UNATC și UNARTE, aceștia beneficiind de intrare liberă, pe bază de înscriere.

Pentru publicul larg, există un număr limitat de bilete puse în vânzare care pot fi achiziționate online, aici.

Programul complet al primei săptămâni în cinema se regăsește pe pagina oficială a filmului și va fi actualizat în permanență.

Sinopsis:

Maria și Zahra se întâlnesc la Universitatea de Medicină din București în anii ’70. Când posibilitatea unei schimbări politice în Iran devine o certitudine, Zahra se întoarce în țara ei, luând parte la evenimente, departe de prietena sa. În următorii zece ani, singurul lor mod de a comunica e prin intermediul scrisorilor. Încadrate de două revoluții, cuvintele lor descriu lupta femeilor pentru a fi auzite, societăți trecând prin schimbări radicale și o prietenie care nu poate fi destrămată.

Această prezentare necesită JavaScript.

Cadoul muzicii: Noua Generație Live| Superconcert București FM la Băneasa Christmas World – sâmbătă, 6 decembrie
Timp Liber joi, 4 decembrie 2025, 14:38

Cadoul muzicii: Noua Generație Live| Superconcert București FM la Băneasa Christmas World – sâmbătă, 6 decembrie

București FM dă startul oficial al sărbătorilor de iarnă cu un superconcert în aer liber la Băneasa Christmas World, sâmbătă, 6 decembrie...

Cadoul muzicii: Noua Generație Live| Superconcert București FM la Băneasa Christmas World – sâmbătă, 6 decembrie
Weekend în București: evenimente și activități 5-7 decembrie
Timp Liber joi, 4 decembrie 2025, 14:23

Weekend în București: evenimente și activități 5-7 decembrie

Descoperă cele mai interesante evenimente din București în acest weekend! De la târguri de carte și activități pentru copii, la expoziții de...

Weekend în București: evenimente și activități 5-7 decembrie
Crăciun de poveste la Teatrul Ion Creangă: MagicTIC aduce spectacole, ateliere și întâlniri cu Moș Crăciun
Timp Liber joi, 4 decembrie 2025, 13:37

Crăciun de poveste la Teatrul Ion Creangă: MagicTIC aduce spectacole, ateliere și întâlniri cu Moș Crăciun

Bucureștiul se pregătește pentru o sărbătoare a imaginației și a creativității, odată cu noua ediție MagicTIC, organizată de Teatrul Ion...

Crăciun de poveste la Teatrul Ion Creangă: MagicTIC aduce spectacole, ateliere și întâlniri cu Moș Crăciun
Editura Litera la Gaudeamus 2025
Timp Liber joi, 4 decembrie 2025, 11:50

Editura Litera la Gaudeamus 2025

În perioada 3 – 7 decembrie, Editura Litera vă dă întâlnire la Târgul de Carte Gaudeamus 2025 (Romexpo, Pavilionul B2). Pe durata celor cinci...

Editura Litera la Gaudeamus 2025
Timp Liber joi, 4 decembrie 2025, 11:38

Istorici americani, povești din comunism și vernisaj poetic la standul Corint de la Gaudeamus

Miercuri, 3 decembrie, s-a deschis Târgul de carte Gaudeamus. Este ultima întâlnire amplă între cititori, editori și autori din acest an, un...

Istorici americani, povești din comunism și vernisaj poetic la standul Corint de la Gaudeamus
Timp Liber joi, 4 decembrie 2025, 11:19

Programul evenimentelor Grupului Editorial Trei la Gaudeamus 2025

Evenimentele Grupului Editorial Trei la Gaudeamus 2025 se vor desfășura conform următorului program: Vineri, 5 decembrie, ora 19:00, spațiul de...

Programul evenimentelor Grupului Editorial Trei la Gaudeamus 2025
Timp Liber joi, 4 decembrie 2025, 09:30

Christmas Extravaganza la Sala Dalles: Tenorul Ștefan von Korch și stele ale operei într-un concert strălucitor

Eleganţa muzicii clasice, duioasele colinde româneşti şi clinchetul zurgălăilor din cântecele de pretutindeni vor învălui Sala Dalles pe 17...

Christmas Extravaganza la Sala Dalles: Tenorul Ștefan von Korch și stele ale operei într-un concert strălucitor
Timp Liber miercuri, 3 decembrie 2025, 19:27

A început Târgul de Carte Gaudeamus

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, Ediția 32, și-a deschis, astăzi, porțile. Cel mai longeviv târg de carte din România este organizat...

A început Târgul de Carte Gaudeamus