Ascultă Radio București FM Live

“Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii” – propunerea României pentru Premiile Oscar 2024

“Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii” – propunerea României pentru Premiile Oscar 2024

Articol de bucurestifm, 8 septembrie 2023, 17:07

Cel mai nou film scris și regizat de Radu Jude, “Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii” (Do Not Expect Too Much from the End of the World), este propunerea României pentru Premiile Oscar 2024, categoria “Cel mai bun lungmetraj internațional”.

Filmul a fost ales de comisia de selecţie a Centrului Naţional al Cinematografiei, alcătuită din profesionişti din industrie: Alexander Nanău – regizor, Iulia Rugină – regizor, Irina Margareta Nistor – critic de film, Tudor Reu – producător, Adina Sădeanu – regizor.

“Nimic nu m-ar dezgusta mai mult, din punct de vedere moral, decât să primesc un Oscar” (“Nothing would disgust me more, morally, than to receive an Oscar”) spunea marele cineast Luis Buñuel cu ceva vreme înainte chiar să primească un Oscar! Noi, cineaștii mărunți, nu putem spera să fim la înălțimea contradicțiilor bunueliene – așa că ne bucurăm de faptul că filmul nostru reprezintă propunerea României la Oscarul pentru film străin. Mulțumim comisiei care a decis astfel și felicitări tuturor celor care au participat la realizarea filmului! a declarat Radu Jude.

“Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii” a avut premiera mondială luna trecută la Festivalul Internațional de Film de la Locarno, unde a fost premiat cu Leopardul de argint – Premiul Special al Juriului, Mențiune din partea Juriului Ecumenic și Premiul I din partea Juriului Tinerilor.

Filmul va intra în cinematografele din România la sfârșitul lunii octombrie, dar până atunci își continuă parcursul internațional fiind prezent atât în programele competiționale sau ca invitat special în cadrul celor mai importante festivaluri de film din lume, precum: New York, Toronto BFI London, Viennale etc.

“Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii” pune în legătură diverse narațiuni (despre exploatare, despre oboseală, despre moarte, despre imagini), diverse genuri (road-movie, comedie, film de montaj, film documentar), diverse tipuri de umor (de la cel de autobază la cel rafinat) și diverse strategii estetice.

Ilinca Manolache, Ovidiu Pîrșan, Dorina Lazăr și László Miske joacă în rolurile principale, alături de celebra actrița germană Nina Hoss.

Din distribuție mai fac parte actorii Katia Pascariu, Șerban Pavlu, Nicodim Ungureanu, Ioana Iacob, Claudia Ieremia, Zita Moldovan, Rodica Negrea, Adina Cristescu și Sofia Nicolaescu. Într-o apariție specială – cineastul Uwe Boll.

“Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii” este o producţie 4 Proof Film și Micro Film, în coproducţie cu Paul Thiltges Distributions, Les Films d’Ici și Kinorama, în asociere cu Bord Cadre Films și Sovereign Films, realizată cu sprijinul Centrul Naţional al Cinematografiei, Film Fund Luxembourg, Eurimages, Arte Cofinova/19 și Croatian Audiovisual Centre, în colaborare cu Cineplexx România, EssenceMediacom și Televiziunea Română.

Distribuția în cinematografele din România, prevăzută începând cu 27 octombrie este realizată de către Domestic Film, iar de vânzările internaționale se ocupă Heretic.

Lista scurtă pentru nominalizările la Oscar 2024 va fi anunţată de Academia Americană de Film pe 21 decembrie 2023, iar selecția finală pe 23 ianuarie, anul viitor. Cea de-a 96-a gală a Premiilor Academiei Americane de Film este programată să aibă loc pe 10 martie 2024, la Los Angeles.

Joi, vreme frumoasă, dar rece
Actualitate miercuri, 23 septembrie 2026, 18:09

Joi, vreme frumoasă, dar rece

Joi, Vremea va fi frumoasă, dar încă rece, mai ales dimineața. Cerul va fi variabil și vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă,...

Joi, vreme frumoasă, dar rece
Încă un pas pentru construcția Magistralei M7 de metrou!
Actualitate miercuri, 23 septembrie 2026, 17:38

Încă un pas pentru construcția Magistralei M7 de metrou!

A fost semnat contractul pentru Studiul de Fezabilitate al Magistralei M7 de metrou Bragadiru – Voluntari.  Primăria Sectorului 5 a semnat...

Încă un pas pentru construcția Magistralei M7 de metrou!
Complexul Acvatic din Parcul Pantelimon se deschide în luna octombrie
Actualitate miercuri, 23 septembrie 2026, 17:27

Complexul Acvatic din Parcul Pantelimon se deschide în luna octombrie

Lucrările la zona interioară a Complexului Acvatic din Parcul Pantelimon sunt aproape finalizate, iar deschiderea va avea loc în luna octombrie,...

Complexul Acvatic din Parcul Pantelimon se deschide în luna octombrie
Un nou bloc operator la Spitalul „Marie Sklodowska Curie”. O speranță pentru copiii aflați în stare critică
Actualitate miercuri, 23 septembrie 2026, 17:14

Un nou bloc operator la Spitalul „Marie Sklodowska Curie”. O speranță pentru copiii aflați în stare critică

Proiectul a fost realizat printr-o investiție de aproximativ 1,25 milioane de euro. Blocul a fost dezvoltat în parteneriat cu Asociația „Inima...

Un nou bloc operator la Spitalul „Marie Sklodowska Curie”. O speranță pentru copiii aflați în stare critică
Actualitate miercuri, 23 septembrie 2026, 16:50

INCENDIILE LA LOCUINŢE: numărul victimelor, în creştere

INCENDIILE LA LOCUINŢE: numărul victimelor, în creştere în primele opt luni ale anului 2026, transmite IGSU. În primele opt luni ale anului...

INCENDIILE LA LOCUINŢE: numărul victimelor, în creştere
Actualitate miercuri, 23 septembrie 2026, 16:41

Seniorii din România. De ce au nevoie pentru a trăi mai bine

De ce au nevoie vârstnicii din România? Cât de pregătite sunt comunitățile noastre pentru o populație care îmbătrânește și ce putem face...

Seniorii din România. De ce au nevoie pentru a trăi mai bine
Actualitate miercuri, 23 septembrie 2026, 15:58

Crosul Arenelor: Peste 2.800 de participanţi

Crosul Arenelor: Peste 2.800 de participanţi înscrişi pentru traseul urban de 10 kilometri. Evenimentul va avea loc duminică, în Capitală,...

Crosul Arenelor: Peste 2.800 de participanţi
Actualitate miercuri, 23 septembrie 2026, 15:05

FITC 2026: 4 zile ca-n poveşti, la Teatrul Ion Creangă

FITC 2026: 4 zile ca-n poveşti, la Teatrul Ion Creangă Teatrul Ion Creangă anunţă o nouă ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru...

FITC 2026: 4 zile ca-n poveşti, la Teatrul Ion Creangă