Ascultă Radio București FM Live

Unde ne distrăm în acest weekend în București; Vezi lista evenimentelor

Unde ne distrăm în acest weekend în București; Vezi lista evenimentelor
Foto: Foto: Sorin Nainer /ARCUB

Articol de bucurestifm, 9 iunie 2023, 13:28

„Străzi deschise” se extinde în weekendul 10-11 iunie într-o nouă zonă din Bucureşti și cuprinde, pe lângă traseul bine-cunoscut de pe Calea Victoriei, și Aleea Circului, pe segmentul cuprins între şoseaua Ştefan Cel Mare şi Circul de Stat.

Program artistic Străzi deschise / 10-11 iunie 2023

Noua zonă pietonală din cadrul „Străzi deschise”, inaugurată în acest weekend, Aleea Circului va fi animată, între orele 12.00 şi 20.50, de concerte de chitară clasică, concerte de muzică populară şi de muzică de promenadă şi spectacole de dans contemporan pregătite de Şcoala de Artă Bucureşti. Circul Metropolitan Bucureşti îi va încânta pe cei mici cu un mini show cu cai în ambele zile de weekend, iar Andrei Magus aduce sâmbătă, în sectorul 2, un spectacol de magie.

Pe Calea Victoriei, Teatrul Masca prezintă, în acest weekend, două spectacole de teatru în faţa Muzeului Naţional de Istorie a României. Sâmbătă, 10 iunie, spectacolul pentru copii „Clovnii” are programate două reprezentaţii, de la ora 17.00, respectiv ora 19.00. Un spectacol deconectant, plin de umor şi muzică, „Clovnii” aduce la „Străzi deschise” o parte din magia spectacolului de circ, printr-o suită de clovnerii, iar cei șapte clovni se vor da peste cap, uneori la propriu, pentru zâmbete și aplauze.

Duminică, 11 iunie, actorii Teatrului Masca revin în faţa Muzeului Naţional de Istorie a României cu prima parte a spectacolului „Români la porţile lumii”. O lecţie de istorie cât se poate de inedită, spectacolul prezintă publicului personalităţi unice ale societăţii româneşti de la sfârşitul secolului 19 şi începutul secolului 20, precum Elena Văcărescu, Martha Bibescu, Grigore Antipa, Victor Babeș,  Anghel Saligny, Lucia Sturdza Bulandra, Haricleea Darclee, Elvira Popescu. Una dintre cele mai noi producţii ale Teatrului Masca, spectacolul va avea trei reprezentaţii, de la orele 17.30, 18.40 şi 19.40.

Casa Filipescu-Cesianu a Muzeului Municipiului București este inclusă în programul artistic „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” cu trei expoziţii, ce își așteaptă vizitatorii în intervalul orar 10:00 – 17:30. Dintre acestea, face parte şi primul proiect expozițional al unui muzeu de antropologie urbană din România – „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute”, care prezintă evoluția raporturilor dintre generații în ultimii trei sute de ani, pentru mediul urban românesc.

Pe lângă evenimentele artistice de pe Aleea Circului, Şcoala Populară de Artă este inclusă în programului „Străzi deschise – Bucureşti” cu expoziţii de arte decorative şi pictură de copii, ce pot fi vizitate la sediul acesteia din sectorul 4 (strada Cuza Vodă 100) în weekendul 10-11 iunie.

Dacă îți dorești o experiență care să combine atât activitatea fizică, cât și cultura, tradițiile și muzica suedeze, esti asteptat la Festivalul Suedez Midsommar la Roaba de Cultură în parcul Herăstrău în perioada 10-11 iunie. Vezi AICI programul evenimentelor.

“Flori pentru suflet – Remember Florian Pittiş”, festival cu mari folkişti români, are loc în Parcul Titan din Sectorul 3 al Capitalei de vineri până duminică. Vezi AICI programul festivalului.

“Noaptea Privighetorilor”, un eveniment care îmbină concertele de “muzică păsărească” şi clasică, organizat de Societatea Ornitologică Română, se va desfăşura duminică, de la ora 17.00, în Campusul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară.

Evenimentul va începe cu tururi ghidate, ateliere educative si o expoziție fotografică dedicată vieții microscopice a păsărilor.

De la ora 19.00 va avea loc un recital susţinut de formaţia instrumentală Pro Nobile.

Tururile ornitologice, atelierele şi concertul sunt gratuite.

Grădina cu Filme – Cinema & More din Piața Alexandru Lahovari, nr. 7 – propune și în cel de-al 10-lea sezon un program artistic diversificat: proiecții de filme, concerte acustice, spectacole și mult așteptatele sesiuni Q&A cu personalități din industria cinematografică din România, din cadrul programului Seara Filmului Românesc.

Detalii pe https://www.creart.ro/gradina-cu-filme-program-iunie-2023/

Asociația Urban Events organizează o nouă ediție a Târgului lui Cireșar, în curtea interioară a Muzeului Naţional al Ţăranului Român din București.

Din 9 până în 11 iunie, vor fi prezenți producători şi meşteri vestiţi, artizani şi colecţionari de antichităţi, tineri artişti şi bucătari pricepuţi.

Programul de vizitare este între orele 10.00 – 19.00, iar accesul este liber.

Expoziția Regală „Palatul Elisabeta” va fi deschisă vizitatorilor pentru tururi ghidate în zilele de 9-11 iunie

Vor putea fi vizitate Salonul Mihai I, Galeria de Artă Contemporană, Salonul Carol I și Elisabeta, Salonul Alb, Biroul Majestății Sale, Sala Regilor, Holul de Marmură și Sufrageria Mare.

În premieră, expoziția va include trusoul de botez al Regelui Mihai I, împreună cu o fotografie de album.

Bucureștenii sunt invitați la „Cireșar pe Victoriei”, târgul de vară din centrul Capitalei. Evenimentul din acest weekend are loc pe Calea Victoriei 210, găzduiește mici antreprenori și își propune să promoveze micile afaceri locale.

Programul de la „Cireșar pe Victoriei” începe la 11:00 și se încheie la 20:00, iar intrarea este gratuită.

West Side Flower Fest – festival dedicat florilor în Parcul Drumul Taberei

Locuitorii Sectorului 6 şi nu numai sunt aşteptaţi, începând de vineri, la West Side Flower Fest, unde peisagiştii de la ADP şi studenţii de la Universitatea „Ion Mincu” din Bucureşti au amenajat 13 grădini tematice în Parcul Drumul Taberei.

West Side Flower Fest va fi organizat pe o suprafaţă de 43.000 mp, în Parcul Drumul Taberei şi pe bulevardul Drumul Taberei, între strada Braşov şi Aleea Poiana Muntelui.

Hai să fim titani ai caiacului, pe lacul Titan, la Kayak Challenge Family & Friends. Sâmbătă 10 iunie, iubitorii caiacului iau startul în singura competiție din București dedicată exclusiv amatorilor.

Pasionații de caiac, SUP sau dragon boat sunt așteptați să își încerce puterile în cursele de viteză, de tehnică sau în probele de forță.

Sau să meargă în ritmul propriu și să se distreze în familie, cu mic cu mare, fără purcel, dar cu cățel!

Opera Națională București prezintă vineri, 9 iunie 2023, și sâmbătă, 10 iunie 2023, ora 18:30, reluarea spectacolului de balet „Romeo și Julieta” de Serghei Prokofiev.

Regia și coregrafia aparțin lui Renato Zanella, decorurile poartă semnătura lui Alessandro Camera (Italia), costumele au fost realizate de către Carla Ricotti (Italia), iar light design-ul de Vinicio Cheli (Italia). La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

Ciprian Ciucu: STB a făcut ceea ce era corect, a cerut insolvenţa în instanţă
Actualitate joi, 6 august 2026, 18:06

Ciprian Ciucu: STB a făcut ceea ce era corect, a cerut insolvenţa în instanţă

”Sunt câteva cifre izbitoare, care vorbesc de la sine, de ce acest pas, care va duce la salvarea companiei, este necesar. Transportul în comun,...

Ciprian Ciucu: STB a făcut ceea ce era corect, a cerut insolvenţa în instanţă
Valul de căldură va persista în Capitală
Actualitate joi, 6 august 2026, 18:02

Valul de căldură va persista în Capitală

La noapte, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 19…21 de grade (noapte...

Valul de căldură va persista în Capitală
Agenţia Naţională a Medicamentului a dispus blocarea temporară a unor serii din medicamentele Colebil şi Panzcebil
Actualitate joi, 6 august 2026, 17:28

Agenţia Naţională a Medicamentului a dispus blocarea temporară a unor serii din medicamentele Colebil şi Panzcebil

Până la finalizarea verificărilor, aceste serii aflate în depozitul producătorului, în lanţul de distribuţie şi în farmacii nu pot fi...

Agenţia Naţională a Medicamentului a dispus blocarea temporară a unor serii din medicamentele Colebil şi Panzcebil
Primul spital veterinar social din România, în apropierea Capitalei
Actualitate joi, 6 august 2026, 16:49

Primul spital veterinar social din România, în apropierea Capitalei

De ce este nevoie de un spital veterinar social ? Potrivit fondatorului Asociației Sache, medicina veterinară este, în România, o profesie...

Primul spital veterinar social din România, în apropierea Capitalei
Actualitate joi, 6 august 2026, 16:43

Restricții de trafic în zona Universității, sâmbătă. Mai multe linii STB își modifică traseul

Traficul rutier va fi restricționat, sâmbătă, în zona Universității din București, pentru instalarea unei macarale pe Bulevardul Regina...

Restricții de trafic în zona Universității, sâmbătă. Mai multe linii STB își modifică traseul
Actualitate joi, 6 august 2026, 16:39

„Zestrea”: moștenirea textilă, reinterpretată ca formă de sustenabilitate

De la o ladă de zestre la sustenabilitate În vorbirea curentă, termenul zestre aduce cu sine imaginea cuferelor pe care fetele le primeau de la...

„Zestrea”: moștenirea textilă, reinterpretată ca formă de sustenabilitate
Actualitate joi, 6 august 2026, 16:31

Au început înscrierile la cea de-a X-a ediție a conferinței naționale „Bune Practici pentru o Bătrânețe Frumoasă”

Ediție aniversară la Teatrul Național Conferința va începe la ora 10:00, în Sala Pictură a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din...

Au început înscrierile la cea de-a X-a ediție a conferinței naționale „Bune Practici pentru o Bătrânețe Frumoasă”
Actualitate joi, 6 august 2026, 15:44

La plimbare în Cișmigiu. Unde faci cele mai bune poze

Seria despre esteticul Bucureștilor ajunge, inevitabil, și în Grădina Cișmigiu, cel mai boem parc al Capitalei. Ne bucurăm să îți fim ghizi...

La plimbare în Cișmigiu. Unde faci cele mai bune poze