Ascultă Radio București FM Live

Mirosul copilăriei. Pe tine ce miros te poartă în copilăria ta?

Articol de bucurestifm, 2 decembrie 2022, 13:49

„Fata cu cimbru în buzunar” este romanul prezentat la 9:30, în „Buna dimineata, București!”, în cadrul campaniei BucureștiFm „9 scriitori din 9-a generație” și care a adus-o alături de Alex pe scriitoarea Marietta Dobrin.

58 de povestiri, capsule de timp ce poartă în ele, ca-n sipetele de odinioară, comori strânse-n trecerile timpului, oameni iubiți, amintiri parfumate, obiceiuri, obiecte-simbol ori cuvinte-testament menite să învingă uitarea. Un periplu care poartă cititorul pe spirala timpului, către copilăria de odinioară, un pelerinaj în memoria colectivă a generațiilor trecute. Printre amintirile de aici, Marietta Dobrin a împletit și câteva întâmplări trăite acolo, în Italia, țara în care locuiește de 28 de ani.

„Sunt mai multe povestiri, 58 de mici povestiri. Toate inspirate din viața mea, multe din copilărie și din adolescență. Sunt legate de bunicii mei, de părinți, de surori, de prieteni. Câteva sunt scrise aici, despre viața în Italia. Sunt povești care sunt inspirate mai ales din copilărie, copilăria aceea din anii 70, 80 și pe care au trăit-o foarte mulți dintre noi și în care se regăsesc mulți.”

„Fata cu cimbru în buzunar” este o călătorie „în căutarea timpului pierdut”, un proces al aducerii-aminte, ce are drept element declanșator bobițele de cimbru. Atunci când le sparge în mână, parfumul difuzat în aer o transportă pe eroina romanului într-un alt timp, aproape de părinți, de bunici și de prieteni. Tot aici își regăsește iubirile acelea care nu trec sau dorurile împletite cu tot trăitul, cu fiecare cuvânt rostit, cu fiecare obiect care trezește în ea un fir de viață tors într-un simbolism ancestral precum tuciul, în care simți lunecarea anotimpurilor odată cu fiertul piftiei în plină iarnă, a urzicilor în primăvară, a dulcețurilor de căpșuni sau vișine în prag de vară și, în toamnă, a magiunului de prune. Aceste emoții sunt trăite și de cei care citesc poveștile fetei cu cimbru în buzunar.

„E o carte despre părinți, despre bunici, despre surori, prieteni, despre copilăria mea. E o carte împletită din cuvinte, din doruri, din nostalgii, din netrecătoare iubiri. Multă emoție în cartea aceasta și cred că a ajuns la cei care au citit-o. Pentru că din toate mesajele pe care le primesc, toți spun vai, dar cât am plâns la cartea asta sau cât m-am emoționat sau cât am râs la unele povești.”, ne-a mărturisit Marietta Dobrin.

Coperta romanului „Fata cu cimbru în buzunar” este una aparte și, de fapt, putem spune că povestea începe de aici. Este un tablou al cunoscutei pictorițe Iulia Șchiopu, una dintre păpușile ei celebre, dar are și un element ce te poartă direct în poveste. Fata ține în brațe un jurnal, cu un titlu care îți dezvăluie ceva despre autoare. Romantica lu pește, titlul jurnalului și totodată și pagina de facebook a Mariettei Dobrin, te lasă să afli că vei intra într-o lume specială.

„Eu am ales această copertă pentru că este un tablou al genialei pictorițe, Iulia Șchiopu. Mi-a plăcut foarte mult tabloul și am rugat-o să îmi împrumute imaginea pentru coperta cărții. A fost foarte generoasă, apoi am adăugat noi pe copertă, aici, romantica lu pește, ca și când ar fi așa. E ca un caiet cu amintiri real al autoarei. Toată lumea mi-a făcut complimente pentru copertă. Toți au spus că e o copertă foarte frumoasă și foarte potrivită cărții și mă întrebau dacă sunt eu pe copertă. Nu sunt, ar fi frumos să fiu. Probabil și pentru că purtăm ochelari amândouă.”, a mai spus scriitoarea.

9 zile și 9 cărți. „9 scriitori din 9-a generație”. Aceasta este provocarea Bucurestifm și campania care îți aduce aproape, la 9:30, în „Bună dimineața, București”, o carte și pe scriitorul ei. Timp de 9 dimineți ești așteptat la o cafea cu aromă de poveste.

Autor: Monica Liche

VIDEO| Animest.21: cum s-a schimbat animația de la desen la AI
Actualitate luni, 28 septembrie 2026, 13:00

VIDEO| Animest.21: cum s-a schimbat animația de la desen la AI

Festivalul Internațional de Film de Animație Animest ajunge anul acesta la cea de-a 21-a ediție, iar între 2 și 11 octombrie, Bucureștiul...

VIDEO| Animest.21: cum s-a schimbat animația de la desen la AI
Noi lucrări pe Calea Griviței și Bulevardul Ion Mihalache
Actualitate luni, 28 septembrie 2026, 10:58

Noi lucrări pe Calea Griviței și Bulevardul Ion Mihalache

În ședința de miercuri, 29 septembrie, Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) va dezbate două proiecte de Hotărâre privind...

Noi lucrări pe Calea Griviței și Bulevardul Ion Mihalache
VIDEO| Stomatologia în era AI
Actualitate luni, 28 septembrie 2026, 10:48

VIDEO| Stomatologia în era AI

Într-un cabinet stomatologic, nimic nu mai seamănă cu ceea ce era odată – comparația are sens pentru cei care fac parte din generațiile...

VIDEO| Stomatologia în era AI
Volum dedicat Reginei Maria, arhitecta României Mari
Actualitate luni, 28 septembrie 2026, 10:22

Volum dedicat Reginei Maria, arhitecta României Mari

România marchează centenarul vizitei Reginei Maria în America prin lansarea unui volum editorial de referință, aflat sub Înaltul Patronaj al...

Volum dedicat Reginei Maria, arhitecta României Mari
Actualitate luni, 28 septembrie 2026, 10:08

Toamna Horticolă Bucureșteană, între 1 și 4 octombrie la USAMV

Toamna Horticolă Bucureșteană – Ziua Recoltei, între 1 și 4 octombrie, la USAMV București. Peste 100 de expozanți și peste 30 de...

Toamna Horticolă Bucureșteană, între 1 și 4 octombrie la USAMV
Actualitate luni, 28 septembrie 2026, 09:22

Tricolorii vor victoria și revanșa în fața Bosniei-Herțegovina

În seara aceasta, de la 21:45, fără sprijinul suporterilor naționalei, România găzduiește Bosnia-Herțegovina într-o partidă devenită...

Tricolorii vor victoria și revanșa în fața Bosniei-Herțegovina
Actualitate luni, 28 septembrie 2026, 08:00

Un nou spațiu verde, pe Calea Griviței!

Un nou spațiu verde a fost amenajat pe Calea Griviței nr. 222-232. Potrivit Primăriei Capitalei, este prima amenajare după conceptul de...

Un nou spațiu verde, pe Calea Griviței!
Actualitate luni, 28 septembrie 2026, 07:45

Coridorul verde de pe Calea 13 Septembrie va fi gata pe 26 octombrie!

Coridorul verde de pe Calea 13 Septembrie va fi finalizat pe 26 octombrie. Primăria Capitalei anunță că trei dintre cele șapte tronsoane ale...

Coridorul verde de pe Calea 13 Septembrie va fi gata pe 26 octombrie!