Ascultă Radio București FM Live

La Spitalul Universitar, în 2022, s-au născut 1.620 de copii – 187 prematur

La Spitalul Universitar, în 2022, s-au născut 1.620 de copii – 187 prematur
Foto: Sursa foto: www.salvaticopiii.ro

Articol de arionmihaela, 17 noiembrie 2022, 19:56

Un număr de 1.620 de copii s-au născut la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti de la începutul anului, dintre care 187 prematur, cel mai mic, o fetiţă, având sub 500 de grame, a informat unitatea medicală  cu prilejul Zilei Mondiale a Prematurităţii.

Fetiţa a fost născută înainte de şase luni, iar greutatea pe care a avut-o este considerată sub limita viabilităţii în întreaga lume. Ea a fost externată după 90 de zile, iar joi împlineşte 7 luni.

“Anul 2021 a însemnat, referitor la natalitatea în România, puţin peste 180.000 de naşteri, cel mai mic număr de naşteri din ultimii 100 de ani. Peste 15.000 de prematuri, cu sarcini gemelare peste 300 şi sarcini cu tripleţi, 58. De ce prematuri? Pentru că există numeroşi factori de risc, pe de o parte, vârstele extreme, vorbim de 7.400 de mame adolescente care au născut şi 5.800 de mame care au născut peste 40 de ani. Patru din 10 mame nu îşi monitorizează sarcina şi aici intervine factorul de risc care duce la naşterea prematură. În momentul în care pacienta nu se investighează pe parcursul sarcinii are riscul de a naşte mai devreme de 37 de săptămâni şi în acest fel apar riscuri atât pentru ea, cât şi pentru copil”, a declarat Monica Cîrstoiu, şef al Clinicii Obstetrică-Ginecologie a SUUB.

Ea a precizat că, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, femeile beneficiază de investigaţii complexe legate de germenii şi factorii infecţioşi care duc la naşteri premature, din complexul toxoplasmă, citomegalovirus, rubeolă, herpes.

Potrivit Monicăi Cîrstoiu, în aceşti ani, la SUUB, numărul de prematuri a atins o medie de 13%, mult mai mare decât media naţională, întrucât la acest spital vin, prin transfer, cazurile grave, gravide care nu au şansa de a fi perfect sănătoase şi în momentul în care apare o complicaţie legată de organismul lor, pornind de la AVC, de la infarct de miocard, de la patologii renale, digestive, cancere, epilepsii, leucemii, ajung la această unitate sanitară unde sunt preluate şi investigate de echipe pluridisciplinare.

“Născuţi înainte de şapte luni şi având greutăţi de sub 1.000 de grame, copiii născuţi prematur sunt total dependenţi de îngrijirile medicale din secţiile de Terapie Intensivă Neonatală unde suferă intervenţii complexe şi complicate. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor noastre, o parte dintre pacienţi nu reuşesc să supravieţuiască sau supravieţuiesc cu sechele ce le vor umbri copilăria. Însă, majoritatea acestor copii reuşesc să se adapteze, răspund la tratament, cresc şi se dezvoltă, astfel că, după săptămâni sau luni de luptă cu boala, se externează la domiciliu. Pentru noi este o mare bucurie să vedem că un prematur, ajuns în stare gravă în maternitatea noastră, pleacă acasă cu o stare bună de sănătate”, a afirmat, la rândul său, Adriana Dan, şef secţie Neonatologie.

Secţia de Neonatologie a SUUB este clasificată ca maternitate de grad III având capacitatea de a acorda îngrijiri medicale înalt calificate pentru orice fel de patologie neonatală. La terapie intensivă neonatală sunt 10 locuri şi echipamente de ultimă generaţie necesare pentru îngrijirea prematurilor cu vârste de gestaţie şi greutăţi foarte mici – până la 26 săptămâni de gestaţie şi 600 de grame – şi a tuturor nou-născuţilor, indiferent de vârstă sau greutate.

Evenimente dedicate zilei de Valentine’s Day
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 14:45

Evenimente dedicate zilei de Valentine’s Day

Cu ocazia Zilei Îndrăgostiților, se pregătesc evenimente care aduc în prim-plan atmosfera romantică. De la concerte și spectacole tematice, la...

Evenimente dedicate zilei de Valentine’s Day
Musique & Solidarité – concert aniversar la Ateneul Român, în sprijinul copiilor din comunități izolate
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 14:43

Musique & Solidarité – concert aniversar la Ateneul Român, în sprijinul copiilor din comunități izolate

Fundația SERA România marchează 30 de ani de activitate printr-un eveniment special: concertul extraordinar Musique & Solidarité, care va...

Musique & Solidarité – concert aniversar la Ateneul Român, în sprijinul copiilor din comunități izolate
Evaziune fiscală de 28 milioane lei în transport alternativ: DNA face percheziții în București
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 13:28

Evaziune fiscală de 28 milioane lei în transport alternativ: DNA face percheziții în București

Direcția Națională Anticorupție informează că astăzi au loc percheziții în 4 locații situate pe raza municipiului București, într-o...

Evaziune fiscală de 28 milioane lei în transport alternativ: DNA face percheziții în București
INSP: 6 persoane au decedat săptămâna trecută din cauza gripei
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 12:52

INSP: 6 persoane au decedat săptămâna trecută din cauza gripei

Un număr de şase persoane au murit săptămâna trecută în România din cauza gripei, a transmis Institutul Naţional de Sănătate Publică...

INSP: 6 persoane au decedat săptămâna trecută din cauza gripei
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 12:49

Poliția Capitalei verifică starea drumurilor publice: 7 sancțiuni aplicate pentru neîntreținerea părții carosabile

Polițiștii Brigăzii Rutiere au desfășurat o acțiune de verificare ieri a stării drumurilor publice din Capitală, precum și a modului în...

Poliția Capitalei verifică starea drumurilor publice: 7 sancțiuni aplicate pentru neîntreținerea părții carosabile
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 12:06

Corul Madrigal anunță Turneul de Paște “Săptămâna Patimilor” 2026 în cinci orașe din România

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” anunță turneul de Paște „Săptămâna Patimilor”, care va avea loc între 26...

Corul Madrigal anunță Turneul de Paște “Săptămâna Patimilor” 2026 în cinci orașe din România
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 11:56

Studiu: Valentine’s Day și Dragobetele rămân simbolice pentru români. Doar 7% cheltuie mai mult

Românii tratează Valentine’s Day și Dragobetele mai degrabă ca momente simbolice decât ca perioade de consum intens. Doar 7% dintre români...

Studiu: Valentine’s Day și Dragobetele rămân simbolice pentru români. Doar 7% cheltuie mai mult
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 11:37

Centru de Justiție Familială pentru victimele violenței domestice în Sectorul 1

Primăria Sectorului 1, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 1, împreună cu Fundația...

Centru de Justiție Familială pentru victimele violenței domestice în Sectorul 1