Bine de citit: Baltagul
Articol de razvanursuleanu, 14 noiembrie 2022, 09:47
Îmi amintesc că în școala generală nu pricepeam de ce ni s-a impus să citim romanul „Baltagul” și nici de ce diriginta pretindea că autorul acestuia este Mihail Sadoveanu. Eram convins că Sadoveanu nu avea cum să fi scris așa o carte plictisitoare.Îmi plăcuseră la nebunie „Nopțile de Sânziene” și „Neamul Șoimăreștilor”, plânsesem cu lacrimi grele scufundat în paginile superbei „Printre gene” și participasem la toate luptele din seria „Frații Jderi”, nu existase nimeni care să mă oblige să citesc toate aceste minunate cărți, le citisem pentru că așa avusesem eu chef, iar Sadoveanu devenise unul dintre scriitorii mei preferați.
Trecând prin mari chinuri, am reușit totuși să duc romanul până la capăt, ceea ce s-a dovedit a fi un lucru pozitiv din două motive importante. În primul rând pentru că diriginta nu mi-a chemat încă o dată părinții la școală ca să-i anunțe că respectivul plod refuză din nou să parcurgă materia obligatorie, și în al doilea rând pentru că aveam cu cine să discut despre narațiune, având în vedere că și ceilalți colegi citiseră cu de-a sila această ciudățenie.
Viziunile noastre cu privire la desfășurarea acțiunii erau împărțite. La fete era oarecum consens, ele fiind oripilate de violența expusă prin mijloace literare, doar că noi, băieții, tindeam să complicăm lucrurile, părerile noastre legate de arma crimei fiind relativ diferite.
Eu mă număram printre cei care ar fi înlocuit rudimentarul baltag cu o mitralieră grea, dar existau și susținători ai dinamitei, ai puștii cu lunetă sau ai aruncătorului de grenade. Din fericire, după îndelungi dezbateri, am ajuns cu toții la concluzia că un tun ar fi fost mult mai potrivit, Vitoria Lipan putând astfel să bombardeze ținta de la mare distanță fără a mai fi nevoită să bântuie pe toate coclaurile jumătate de carte, dacă nu chiar mai bine.
Am recitit „Baltagul” vara trecută, stând pe plajă la mare, și am descoperit un roman care chiar mi-a plăcut. Este adevărat, am sărit peste toate pasajele cu Vitoria Lipan și familia ei și, de asemenea, peste toate celelalte pasaje în care apar personaje umane, iar ceea ce a rămas s-a dovedit a fi o lectură tihnită ce elogiază aproape în fiecare pagină felurite licori bahice contemporane sau din vremurile de demult.
Am redescoperit, de asemenea, cu mare plăcere povestea lui Lupu, un câine din păcate ușor coleric, dar pe care sunt sigur că un chinolog înzestrat cu răbdare, prin intermediul unor sesiuni de antrenamente riguroase, ar fi putut să-l transforme într-un animal de companie adorabil, care să alerge fără griji prin iarbă, fără a avea creierul contaminat de faptele malefice pe care diverși proprietari de animale certați cu legea le comit la adăpostul programei școlare, ce se constituie în parte a Curriculumului Național, aprobat în conformitate cu legea nr. 1/2011.
