Ascultă Radio București FM Live

Concert Ravel/Berlioz în finalul stagiunii la Sala Radio!

Concert Ravel/Berlioz în finalul stagiunii la Sala Radio!

Articol de bucurestifm, 15 iunie 2022, 12:58

Stagiunea 2021-2022, începută în condiții pandemice și finalizată în condiții normale, se încheie la Sala Radio printr-un eveniment special.

Vineri, 17 iunie (de la ora 19:00), Orchestra Națională Radio, sub bagheta dirijorului spaniol Antonio Méndez, ne invită la un program integral francez, cu Simfonia fantastică semnată de Berlioz și două lucrări create de Ravel, compozitorul celebrului Bolero.

Invitat special al serii este pianistul Daniel Ciobanu, care a atras pentru prima dată aprecierea internațională în 2017, la Concursul Arthur Rubinstein din Tel Aviv, unde a câștigat atât medalia de argint, cât și premiul publicului.

Seara de la Sala Radio va debuta cu Ravel – Alborada del gracioso, o lucrare orchestrată după una dintre părțile suitei de pian Oglinzi, suită compusă în 1904-1905 și inițial destinată transformării în muzică de balet.

Veți asculta apoi, în interpretarea solistică a lui Daniel Ciobanu, Concertul în Sol Major semnat de Ravel, creat între 1929 și 1931 și inspirat de folclorul basc, dar și de jazz, în urma unui turneu întreprins de compozitor în S.U.A. Premiera a avut loc la Paris, în 1932, sub bagheta lui Ravel însuși.

În partea a doua a concertului ce închide stagiunea de la Sala Radio veți asculta Simfonia fantastică, capodopera lui Berlioz creată în 1830, când avea doar 26 de ani, lucrare ce a devenit una dintre cele mai faimoase lucrări simfonice din toate timpurile.

Notițele sale despre simfonie îi dezvăluie cu claritate intenţiile, Berlioz fiind primul în istoria muzicii care s-a exprimat deschis și autobiografic prin muzica sa: „Un tânăr muzician de o sensibilitate morbidă și o imaginație bogată, într-o stare de disperare provocată de dragoste și dusă la paroxism, se otrăvește cu opium. Drogul, prea slab pentru a ucide, îl împinge într-o stare de somn adânc, în care are niște viziuni stranii. Senzațiile, sentimentele și amintirile sale sunt transformate, în creierul său bolnav, în idei și imagini muzicale. Ființa sa iubită devine ea însăși o melodie, o temă recurentă care îl bântuie continuu”.

Subintitulată Episod din viața unui artist, Simfonia fantastică este inspirată direct din tumultuoasa viață a lui Berlioz și din pasiunea sa pentru actrița irlandeză Harriet Smithson, care i-a devenit soție pentru câțiva ani.

În ultimii ani, dirijorul spaniol Antonio Méndez s-a bucurat de un mare succes la pupitrul unor orchestre precum Tonhalle-Orchester Zürich, Symphonieorchester des Bayerischen Rundfunks, Mahler Chamber Orchestra, Rotterdam Philharmonic Orchestra, Danish National Symphony Orchestra, Orchestre Philharmonique du Luxembourg ș.a.

Printre cele mai importante momente din cariera sa în această stagiune sunt debut cu Orchestre National Bordeaux Aquitaine și Orchestra Filarmonicii din Hangzhou, dar și turneul cu Orchestre de Chambre de Paris în Insulele Canare.

Pe parcursul stagiunilor recente, a colaborat cu ansambluri ca Wiener Symphoniker, Konzerthausorchester Berlin, Staatskapelle Dresden, BBC Philharmonic, Orchestra Filarmonicii din Helsinki, Orchestre de Chambre de Lausanne, Orchestra Națională Rusă, New Japan Philharmonic etc.

Pasionat și de operă, a dirijat Ariadne auf Naxos la Festivalul de Muzică din Insulele Canare, Lucia di Lammermoor la Opera din Palma de Mallorca și L’Elisir d’Amore la Opera din Tenerife. A deținut funcția de dirijor principal al Orchestrei Simfonice din Tenerife din stagiunea 2018/19 până în 2020/21.

Antonio Méndez a atras atenția internațională ca laureat al prestigiosului Concurs Malko de dirijat de la Copenhaga, în 2012. Născut în 1984 în Palma de Mallorca, și-a început studiile muzicale la Conservatori Professional de Música de Mallorca la pian și vioară.

A urmat apoi cursurile Real Conservatorio Superior de Música de Madrid pentru a studia compoziția și dirijatul. Din 2007 locuiește în Germania, unde și-a completat formarea de dirijor la Universität der Künste Berlin și la Hochschule für Musik Franz Liszt – Weimar.

Pianistul Daniel Ciobanu a urmat studiile de masterat la Berlin la Universität der Kunste. Pianistul român a obținut importante recunoașteri: premiul întâi la Morocco Philharmonique în Casablanca (Maroc), UNISA International Piano Competition în Pretoria (Africa de Sud), BNDES International Piano Competition în Rio de Janeiro (Brazilia) și premiul al doilea și premiul publicului la concursul internațional de pian Arthur Rubinstein din Tel-Aviv (Israel).

Daniel Ciobanu a obținut bursa de studii Constantin Silvestri ce a constat într-un an de studiu la colegiul privat Stewarts Melville College din Edinburgh și este absolvent magna cum laude al Conservatorului Regal al Scoţiei din Glasgow, după 6 ani cu bursă de studii integrală.

A primit mai multe distincții prestigioase, precum Tânărul Muzician al Anului 2008, oferit de Rotary Club Edinburgh, bursa Yamaha Europe Foundation 2010 și cele două diplome de excelență pentru Tehnică și Execuție, dar și pentru Pianist-Concertist, ambele obținute la Ecole Normale de Musique-Alfred Cortot în Paris.

A colaborat cu numeroase orchestre, ca Israelian Philharmonic, Orquestra Sinfonica do Brasil, Johannesburg Symphony Orchestra – Africa de Sud, Orchestra Filarmonicii din Maroc, Orchestra Regală a Scoţiei etc.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Daniel Ciobanu a fost aplaudat în prestigioase săli de concert din întreaga lume, precum Carnegie Hall (New York), Elbphilharmonie Hamburg, Gewandhaus Leipzig, Konzerthaus Berlin, St John’s Smith Square – Londra etc. și a efectuat turnee în Japonia, China, Taiwan, Africa de Sud și Brazilia.

Concertul va fi transmis live pe calea undelor, pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical dar și live online pe site-urile celor două posturi de radio. Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314 68 00). Programul casei de bilete, pe www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete.

Biletele sunt disponibile în sistem online pe iabilet.ro, dar și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele Muzica, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

Serviciul Comunicare și Relaţii Publice

Premiu pentru Radio România din partea Forumului drepturilor de autor și al drepturilor conexe
Radio-Romania vineri, 16 octombrie 2026, 13:35

Premiu pentru Radio România din partea Forumului drepturilor de autor și al drepturilor conexe

Societatea Română de Radiodifuziune a fost premiată în cadrul Forumului drepturilor de autor și al drepturilor conexe, desfășurat la...

Premiu pentru Radio România din partea Forumului drepturilor de autor și al drepturilor conexe
VIDEO| Aurelian Temișan, în De10xRomânia: “N-am pierdut răsăritul”, un nou turneu
Radio-Romania vineri, 2 octombrie 2026, 12:47

VIDEO| Aurelian Temișan, în De10xRomânia: “N-am pierdut răsăritul”, un nou turneu

În ediția de colecție De10xRomânia, de vineri, 2 octombrie 2026, invitatul lui Răzvan Petre a fost Aurelian Temișan. Artistul a vorbit despre...

VIDEO| Aurelian Temișan, în De10xRomânia: “N-am pierdut răsăritul”, un nou turneu
Terra Memoriae: Via Transilvanica devine spațiu de cercetare, creație și memorie culturală
Radio-Romania joi, 24 septembrie 2026, 16:45

Terra Memoriae: Via Transilvanica devine spațiu de cercetare, creație și memorie culturală

Via Transilvanica devine, în următorii trei ani, un spațiu de cercetare, creație și documentare culturală. Proiectul Terra Memoriae, derulat...

Terra Memoriae: Via Transilvanica devine spațiu de cercetare, creație și memorie culturală
Agenția de presă RADOR Radio România aniversează 36 de ani de activitate
Radio-Romania marți, 16 iunie 2026, 15:50

Agenția de presă RADOR Radio România aniversează 36 de ani de activitate

Agenția de presă RADOR Radio România aniversează astăzi, 16 iunie, 36 de ani de la înființare, instituția fiind creată în 1990, la doar...

Agenția de presă RADOR Radio România aniversează 36 de ani de activitate
Radio-Romania luni, 11 mai 2026, 17:26

Dan Șanta, reales vicepreședinte al COPEAM

Acesta este cel de-al patrulea mandat consecutiv al lui Dan Șanta ca vicepreședinte al organizației, o recunoaștere a implicării constante și a...

Dan Șanta, reales vicepreședinte al COPEAM
Radio-Romania marți, 5 mai 2026, 09:19

Gala Premiilor Radio România Cultural 2026: lista completă a câștigătorilor

Sala Radio a găzduit, luni, 4 mai 2026, cea de-a XXV-a ediție a Galei Premiilor Radio România Cultural, un eveniment de referință dedicat...

Gala Premiilor Radio România Cultural 2026: lista completă a câștigătorilor
Radio-Romania marți, 7 aprilie 2026, 10:59

Mozart la Sala Radio, în Joia Mare

În Joia Mare, 9 aprilie, de la ora 19:00, Orchestra Națională Radio, dirijată de Radu Popa, propune la Sala Radio o seară dedicată în...

Mozart la Sala Radio, în Joia Mare
Radio-Romania marți, 7 aprilie 2026, 08:26

Alex Bogdan, gazda Galei Premiilor Radio România Cultural din 4 mai!

Gala Premiilor Radio România Cultural are loc pe 4 mai, de la ora 19:00, și aduce în prim-plan laureații acestei ediții, alături de invitați...

Alex Bogdan, gazda Galei Premiilor Radio România Cultural din 4 mai!