Bine de citit: Steaua Pandorei – Volumele 1-2
Articol de razvanursuleanu, 22 februarie 2022, 10:20
Nu prea mai am răbdare pentru romanele-fluviu, doar că Peter F. Hamilton are un stil de a scrie care mă face să-l citesc până când adorm efectiv cu cartea în mână.
Cele patru volume din saga Pandorei au împreună aproape 2500 de pagini, l-am început pe primul doar ca să văd ce hram poartă autorul, și m-am trezit la un moment dat că sunt profund dezamăgit de faptul că am terminat de citit ultima pagină și nu mai există un al cincilea volum la care să mă reped.
Hamilton e multitask. Un scriitor care ignoră mentalitatea standard a cititorului obișnuit, care trăiește cu impresia că o carte nu poate aparține decât unui anumit gen literar.
Am fost convins, pe rând, ba că „Steaua Pandorei” e SF, hard SF și chiar heavy SF, ba că e fantasy, ba că e de fapt un foarte bun roman polițist… Și am avut de fiecare dată dreptate, pentru că lucrarea lui Hamilton este un melanj al genurilor, iar autorul reușește să le îmbine cu o lejeritate pe care nu am mai întâlnit-o la niciun alt scriitor.
Personaj preferat? Greu de ales, dar mă voi opri totuși la Paula Myo, detectiva de elită care, dacă romanul va fi ecranizat, va fi aproape sigur interpretată de Lucy Liu, cine altcineva…
Rasa extraterestră preferată? Sunt mai multe, așa că o voi menționa pe cea antipatizată de toată lumea. Civilizația Primilor… Aflați la sute de ani lumină de lumile Commonwealth-ului, nereprezentând un pericol în viitorul apropiat pentru că nu au noțiuni despre deplasarea prin găurile de vierme create artificial și aduși în pragul casei noastre (ca în atâtea alte romane SF) de trufia pământenilor…
Oamenii se duc să scormonească în cuibul de viespi și obțin (incredibil, ce surpriză) un roi de viespi hotărâte să distrugă orice întâlnesc în cale. Iar noi acum trebuie să ne apărăm, ce să facem, sărmane victime neajutorate…
Finalul romanului este halucinant („Găsitoarea-potecii căzu peste marginea planetei”), Hamilton taie pur și simplu cu barda firul narativ, pune punct și semnează, lăsând-ul pe cititorul chiaun să orbecăie prin librării, cu speranța că la un moment dat o să apară și volumul următor.
Acest tip de încheiere nu este însă unul inedit. Edgar Allan Poe, la finalul romanului „Aventurile lui Arthur Gordon Pym” a scris „Atunci, barca noastră sa repezit în braţele cataractei, unde o prăpastie s-a deschis de la sine, să ne primească”.
Presupun că Peter F. Hamilton l-a citit pe Poe și a fost fascinat de final, sau pur și simplu există o comunitate secretă a scriitorilor cărora le vine la un moment dat să-și azvârle personajele peste marginea lumii, și chiar o fac.
