Ce se întâmplă atunci când interzicem copiilor să plângă?
Articol de bucurestifm, 20 ianuarie 2022, 10:46
„Taci, nu mai plânge!” Câți dintre noi n-am auzit asta crescând? Majoritatea copiilor încă o aud. Este o replică, care se perpetuează până în ziua de azi, ca un ecou care se propagă, sigur și precis. Vine din urmă cu foarte mulți ani și a trecut ca o moștenire, de la o generație la alta. Unii au refuzat această moștenire, în timp ce alții au ales să și-o asume, dar și să o paseze mai departe.
Potrivit cunoscutului psiholog Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), atunci când ni se interzice să plângem, practic ni se neagă trăirea emoțiilor din acel moment. Dacă peste această respingere și interdicție, până la urmă, vine și un comentariu de genul „te faci de râs”, „mă faci de rușine”, „o să râdă lumea de tine”, „nu trebuie să arăți că ești slab” ș.a.m.d., se pornește un domino de efecte care, în lanț, ajung să ne strice treburile ca adulți.
„Atunci când ni se zice să nu mai plângem, ni se neagă întreaga existență din acel moment. Ajungem să învățăm că nu vom fi niciodată doriți și acceptați dacă ne arătăm suferința și astfel, alegem să nu mai arătăm ceea ce simțim. Practic, începem să ne deconectăm de la trăirile noastre interioare și să ne gândim emoțiile. Acest lucru duce la raționalizare, la accesarea și folosirea resurselor care nu ne pot ajuta cu adevărat să găsim soluții. Fără a ne da voie să simțim și să manifestăm emoțiile trezite de diferite evenimente, ajungem să ne simțim blocați în mintea și corpul nostru, trăind cu un sentiment de inadecvare dar și de greutate, ducând după noi acele greutăți emoționale neprocesate”, explică psihologul Andra Tănăsescu.
Deprindem mecanisme de coping care pot deveni problematice
Mai mult, specialistul este de părere că ajungem să ne formăm mecanisme prin care să nu mai reacționăm emotional, dacă ajungem să credem că exprimarea emoțională este greșită. Formăm un fel de pârghie care ne trece direct în rațional și putem ajunge într-atât de departe, încât atunci când apar evenimente noi ce pot trezi emoții, să nu avem nici o reacție.
„Acest lucru poate fi problematic atât în relație cu ceilalți, cât și cu noi înșine. Sunt persoane care, spre exemplu, ajung să se judece că n-au nici un fel de sentiment sau trăire emoțională și își construiesc credința că sunt „stricați” și că nu merită să se bucure de viață. Emoția reprezintă energie. Precum curentul care trece prin cabluri și alimentează orice dispozitiv conectat la el, similar funcționează și emoțiile pentru corpul nostru.
Dacă noi trăim emoții, dar le blocăm repede într-un recipient imaginar, din dorința de a nu le lăsa să se manifeste, practic blocăm energia acelei forțe vii și ajungem să fim încărcați cu toate acestea. Greutatea acelei energii stagnante din corp se duce pe organe și astfel, putem ajunge să ne îmbolnăvim fizic, din cauza reprimării suferinței emoționale.
Din moment ce exprimarea emoțională vine, de cele mai multe ori, în interacțiunile cu ceilalți, dacă ajunge să o asociem cu un comportament nedorit, putem opta să limităm sau chiar să oprim orice interacțiune cu cei din jur. De ce? Pentru că este mai simplu să eviți să trăiești emoții noi, să fii provocat, decât să trebuiască să faci față unor posibile provocări noi, neprevăzute.
Astfel, plânsul este întotdeauna îndreptățit și potrivit pentru copilul care plânge, căci el încă nu știe o altă modalitate de a-și exprima emoțiile. La fel și pentru noi, adulții, atunci când nu avem la îndemână acea altă cale de exprimare, când ne ia trăirea pe dinainte sau când ăsta e pilotul automat cu care am crescut”, declară psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).
Sfaturile psihologului: Ce poate ajuta în situațiile în care copilul plânge „din nimic”?
- Ascultarea empatică fără a judeca, pentru că el are nevoie ca emoțiile sale să fie recunoscute, nu are nevoie de sfaturi (valabil de multe ori și pentru noi, ca adulți).
- Verbalizarea – să-i dăm un nume emoției, ca să o poată recunoaște ulterior.
- Respectul – venim în întâmpinarea emoției exprimate și îi arătăm că i-o respectăm, că ea este reală pentru el, iar noi nu o minimizăm.
- Înțelegerea – îl putem invita să vorbească despre ce s-a întâmplat și ce nevoie nu i-a fost îndeplinită în acel moment. În felul acesta îl ajutăm să gestioneze emoțiile și să descopere modalități de reglare a lor, având ca rezultat dezvoltarea lor ca adulți echilibrați, capabili de a-și gestiona emoțiile chiar și în cele mai provocatoare momente ale vieții lor.
