Ascultă Radio București FM Live

Gheorghe Zamfir susţine trei concerte aniversare în decembrie

Gheorghe Zamfir susţine trei concerte aniversare în decembrie

Articol de , 8 decembrie 2021, 19:53

Naistul Gheorghe Zamfir va susţine trei concerte în perioada 9 – 11 decembrie, în cadrul unui eveniment aniversar prilejuit de sărbătorirea a 80 de ani de la naşterea sa, informează un comunicat al organizatorilor transmis joi de AGERPRES.

Concertele care vor avea loc în cadrul proiectului ,,Gheorghe Zamfir – identitate naţională în universalitate”, vor avea loc pe 9 decembrie în localitatea natală a artistului, la Găeşti la Casa de cultură de la ora 19,00, pe 10 decembrie la Târgovişte, la Sala Independenţa de la ora 19,00, şi pe 11 decembrie la Bucureşti, la Sala Radio tot de la ora 19,00.

Concertele ce îi vor avea în prim plan pe Gheorghe Zamfir şi invitaţii săi, beneficiază de participarea Orchestrei Metropolitane Bucureşti, dirijate de Alexandru Ilie şi Daniel Jinga.

În program se află lucrări aparţinând patrimoniului românesc şi universal.

Pe 12 decembrie, Gheorghe Zamfir va mai susţine un masterclass la Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română, începând cu ora 14,00.

Evenimentul este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Copiilor şi Tinerilor Talentaţi din România.

Pe lângă prestigioasa carieră de muzician, Gheorghe Zamfir s-a manifestat ca artist şi în domeniul literar şi al artelor plastice, publicând versuri, eseuri şi o carte autobiografică şi expunând picturi proprii în ţară şi în străinătate.

În decursul unei cariere muzicale care depăşeşte jumătate de secol, Gheorghe Zamfir a creat peste 300 de lucrări în stil folcloric, cameral, coral, vocal, instrumental şi simfonic. Repertoriul său cuprinde lucrări scrise de compozitori de la perioada barocă şi clasică precum Mozart, Bach, Corelli, Vivaldi, până la John Lennon, Paul McCartney, Billy Joel şi Elton John.

Celebrul naist român a primit 120 de discuri de aur şi platină, are peste 190 de discuri înregistrate şi peste 120 de milioane de albume vândute. Gheorghe Zamfir a câştigat de asemenea şi două discuri de aur în SUA, el fiind şi singurul artist român care a câştigat un disc de aur în Ungaria.

De-a lungul întregii cariere, Gheorghe Zamfir a primit numeroase premii, distincţii şi medalii, printre care Medalia Vaticanului, Ordinul Meritul Cultural al Franţei, Titlul de Ofiţer şi Cavaler al Franţei, Belgiei şi Luxemburgului, Ordinul Comandorului în Columbia, Diploma Universităţii Don Bosco din Roma, Medalia de aur a Asociaţiei din cadrul Academiei de Artă, Ştiinţe şi Litere a Franţei, Premiul Academiei Charles Cross.

Vremea se schimbă radical
Actualitate duminică, 20 septembrie 2026, 15:21

Vremea se schimbă radical

Toamna își intră în drepturi în România. O informare meteo arată că, de luni până joi, vor fi intensificări ale vântului, o scădere...

Vremea se schimbă radical
Bucureștiul găzduiește Congresul internațional de istorie a religiilor „Religions 360”
Actualitate duminică, 20 septembrie 2026, 11:25

Bucureștiul găzduiește Congresul internațional de istorie a religiilor „Religions 360”

Congresul propune o perspectivă amplă asupra istoriei religiilor, punând în dialog cercetarea marilor civilizații ale trecutului cu...

Bucureștiul găzduiește Congresul internațional de istorie a religiilor „Religions 360”
Zilele Bucureștiului continuă cu activități în aer liber, de la Arcul de Triumf până pe Calea Victoriei
Actualitate duminică, 20 septembrie 2026, 08:06

Zilele Bucureștiului continuă cu activități în aer liber, de la Arcul de Triumf până pe Calea Victoriei

Programul începe de la ora 10:00 și include ateliere, discuții despre istoria și memoria Bucureștiului, activități pentru copii, muzică,...

Zilele Bucureștiului continuă cu activități în aer liber, de la Arcul de Triumf până pe Calea Victoriei
Vremea rămâne caldă în București
Actualitate duminică, 20 septembrie 2026, 07:33

Vremea rămâne caldă în București

Vremea va fi caldă, duminică, în Capitală. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab. Potrivit ANM, temperatura maximă se va...

Vremea rămâne caldă în București
Actualitate sâmbătă, 19 septembrie 2026, 19:46

Vremea va fi în continuare caldă

La noapte, în Capitală, cerul va fi variabil, iar temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 15 grade. Duminică, vremea va fi caldă....

Vremea va fi în continuare caldă
Actualitate sâmbătă, 19 septembrie 2026, 19:21

Înfrângere pentru CSM București în Liga Campionilor

CSM Bucureşti a fost învinsă în deplasare de Borussia Dortmund cu 35-32, în Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Vicecampioana...

Înfrângere pentru CSM București în Liga Campionilor
Actualitate sâmbătă, 19 septembrie 2026, 18:54

Modificări în circulația unor mijloace de transport în comun din Capitală

Liniile 323 și 385 nu vor mai intra în terminalul „Piața Sfânta Vineri”, ca urmare a reorganizării circulației autobuzelor din această...

Modificări în circulația unor mijloace de transport în comun din Capitală
Actualitate sâmbătă, 19 septembrie 2026, 16:20

Patinoarul „Berceni Arena” va purta numele legendarului hocheist Doru Tureanu

Patinoarul „Berceni Arena” a găzduit, sâmbătă, evenimentul dedicat deschiderii oficiale a Săptămânii Europene a Sportului 2026....

Patinoarul „Berceni Arena” va purta numele legendarului hocheist Doru Tureanu