Ascultă Radio București FM Live

Bulgaria cere test PCR negativ românilor!

Bulgaria cere test PCR negativ românilor!
Foto: Foto: Andra Radu

Articol de bucurestifm, 5 noiembrie 2021, 10:52

Românii care intenționează să călătorească pe teritoriul Bulgariei au nevoie de un test PCR negativ, nu mai vechi de 72 de ore, chiar dacă sunt vaccinați sau au trecut prin boală, potrivit MAE.

Cei care nu au un certificat verde care atestă vaccinarea sau vindecarea de COVID pot prezenta doar testul PCR, însă vor fi nevoiți să stea în carantină 10 zile.

„Cetățenilor români care sosesc din state aflate în zona roșie (inclusiv din România) li se permite intrarea pe teritoriul Bulgariei, în baza prezentării documentelor de călătorie, cu îndeplinirea următoarelor condiții CUMULATIVE:

A) încadrarea într-una dintre categoriile de persoane prevăzute limitativ în ordin (spre exemplu, cetățenii statelor membre ale UE, ale SEE, ai Elveției și ai Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și membrii familiilor acestora, care sosesc dintr-un stat membru al UE, al Spațiului Economic European, din Elveția sau din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord;

B) prezentarea unui certificat digital UE privind vaccinarea împotriva COVID sau a unui certificat digital UE privind vindecarea de COVID sau a unui document similar;

ȘI / ÎN ACELAȘI TIMP

C) prezentarea unui certificat digital UE privind testarea pentru COVID sau a unui document similar, cu aceleași date ca și certificatul digital UE privind testarea, care atestă un rezultat negativ al unui test PCR, efectuat cu maxim 72 de ore înainte de sosirea în Bulgaria.

Persoanelor care NU prezintă un certificat digital UE privind vaccinarea sau un certificat digital UE privind vindecarea sau un document similar le poate fi permisă intrarea pe teritoriul Bulgariei, în baza unui certificat digital UE privind testarea sau a unui document similar, care atestă un rezultat negativ al unui test PCR efectuat cu maxim 72 de ore înainte de sosirea în Bulgaria. În acest caz, persoana în cauză va fi pusă în carantină pentru 10 zile la domiciliu sau în alt loc de cazare în care a indicat că va locui.

În cazul minorilor cu vârste între 12 și 18 ani, intrarea în Bulgaria este permisă pe baza prezentării unui certificat digital UE privind testarea pentru COVID sau a unui document similar, cu aceleași date ca și certificatul digital UE privind testarea, care atestă un rezultat negativ al unui test PCR efectuat cu maxim 72 de ore înainte de sosirea în Bulgaria.

În cazul în care persoana în cauză nu prezintă un astfel de document, va fi pusă în carantină pentru 10 zile la domiciliu sau în alt loc de cazare în care a indicat că va locui.”, se arată pe site-ul MAE.

Mai multe informații găsiți pe site-ul Ministerul Afacerilor Externe.

Ce evenimente au loc în București în weekendul 6-8 noiembrie
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 11:42

Ce evenimente au loc în București în weekendul 6-8 noiembrie

Bucureștiul propune un weekend cu festivaluri, spectacole, concerte și evenimente pentru copii. Între 6 și 8 noiembrie, pe agenda orașului se...

Ce evenimente au loc în București în weekendul 6-8 noiembrie
Google va dezactiva implicit Gemini și funcțiile AI pentru elevi, după criticile părinților și ale autorităților
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 10:09

Google va dezactiva implicit Gemini și funcțiile AI pentru elevi, după criticile părinților și ale autorităților

Google va dezactiva în mod implicit instrumentele sale bazate pe inteligență artificială pentru elevii din învățământul preuniversitar, în...

Google va dezactiva implicit Gemini și funcțiile AI pentru elevi, după criticile părinților și ale autorităților
„A murit Bubi!”, după Tudor Mușatescu, premieră absolută la Teatrul Dramaturgilor Români
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 09:45

„A murit Bubi!”, după Tudor Mușatescu, premieră absolută la Teatrul Dramaturgilor Români

Premiera absolută a spectacolului  „A murit Bubi!”, după Tudor Mușatescu, în regia lui  Daniel Hara, are loc astăzi,  5 noiembrie la...

„A murit Bubi!”, după Tudor Mușatescu, premieră absolută la Teatrul Dramaturgilor Români
“Tosca”, “Nunta lui Figaro” și “Turandot”, în programul Operei Naționale București
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 09:41

“Tosca”, “Nunta lui Figaro” și “Turandot”, în programul Operei Naționale București

Opera Națională București invită publicul, în perioada 5-8 noiembrie 2026, la patru seri dedicate repertoriului liric, cu spectacole semnate de...

“Tosca”, “Nunta lui Figaro” și “Turandot”, în programul Operei Naționale București
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 09:28

Bine de citit: “Acolo unde nu mai e trotuar”

Recenzia, cum va să fie O prezint cu bucurie Sub formă de poezie… Sincer, nu credeam defel Că poți să-l traduci pe Shel! (Un exemplu, pentru...

Bine de citit: “Acolo unde nu mai e trotuar”
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 08:30

SANITAS – discuţii cu ministrul Sănătăţii

Reprezentanţii Federaţiei SANITAS s-au întâlnit cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, şi cu echipa tehnică a acestuia, discuţiile...

SANITAS – discuţii cu ministrul Sănătăţii
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 08:19

Roxana Lăpădat: Laboratorul Teatral ARCUB, locul în care spectatorul devine co-performer

Roxana Lăpădat, coordonatoarea Laboratorului Teatral ARCUB a fost  invitata emisiunii Spectacol@București.Ro. Am vorbit despre cercetarea...

Roxana Lăpădat: Laboratorul Teatral ARCUB, locul în care spectatorul devine co-performer
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 08:00

Sector 2: Peste 6.200 de copii fac sport şi beneficiază de vouchere sportive

Peste 6.200 de copii din Sectorul 2 fac sport şi beneficiază de vouchere sportive, cu 2.000 mai mulţi faţă de acum doi ani. Numărul cluburilor...

Sector 2: Peste 6.200 de copii fac sport şi beneficiază de vouchere sportive