Ascultă Radio București FM Live

”Furtuna”, în stil Ada Milea, premieră la Teatrul Bulandra, în acest weekend

”Furtuna”, în stil Ada Milea, premieră la Teatrul Bulandra, în acest weekend
Foto: Sursa foto: Teatrul Bulandra

Articol de andreiabarsanbfm, 15 octombrie 2021, 12:09

Astăzi și duminică, 17 octombrie, de la orele 19:00, la Teatrul Bulandra, la  Sala Toma Caragiu, are loc premiera unui spectacol-eveniment, versiunea muzicală a celebrului text shakespearian ”Furtuna”, tradus de Cristi Juncu și adaptat de Ada Milea.

Din distribuție fac parte: Cătălin Babliuc (Caliban / Antonio / Ferdinand), Lucian Iftime (Prospero / Regele / Stephano), Silvana Negruțiu (Miranda / Trincoola), Maria Veronica Vârlan și Anca Sigartău (Ariel).

Regia, muzica și versurile aparțin Adei  Milea, iar versiunile muzicale electronice, lui Alin Teglaș.  Scenografia , video și lighting design au fost create de Andu Dumitrescu.

”Este o versiune muzicală a celebrului text shakespearian. Spectatorul e invitat în “insula de sunete” construită de Ariel și poate urmări cum realitatea personajelor se schimbă până când acestea “nu își mai dau seama ce e vis și ce nu”. În jungla de microfoane, cabluri, instrumente și proiecții video, unii actori joacă mai multe roluri: Caliban devine Antonio, apoi se transformă în Ferdinand, iar Regele e, de fapt, un Prospero urmărit de același cuțit criminal.” Spune Ada Milea.

”Când accesezi universul Adei Milea e ca și cum ai intra în Țara Minunilor. Orice obiect se transformă. Orice literă devine notă muzicală. Orice neputință se dizolvă încet, dar sigur. Gândul și personajele conduc muzica, nu invers. E fascinant și vrei să aparții acestui univers. Până înțelegi jocul, poate părea totul cu susul în jos, de neatins, de necuprins. Apoi, pe nesimțite, te fură. Nu știi când și cum s-a întâmplat exact, dar te trezești jucându-te și bucurându-te.”, mărturisește Silvana Negruțiu.

 

Prospero, magicianul care locuiește cu fiica lui, Miranda, pe o insulă părăsită, provoacă FURTUNA. O furtună-pedeapsă, care-i aduce pe insulă pe Alonso, rege la Neapole, pe fratele acestuia, Sebastian, dar și pe fratele lui Prospero, Antonio, cel care cu ani în urmă îi furase ducatul din Milano. Pe corabie se află și prințul Ferdinand, cel care pe insulă se va îndrăgosti de frumoasa Miranda. Cu puterile sale magice, sprijinit și de Ariel – spiridușul aerului, Prospero va inventa încercări, va schimba destine, comportamente, în fine, va interveni benefic în viețile tuturor.

”Când eram mic, abia așteptam să merg în tabără. Ajungeam acolo si pentru câteva zile nu mă mai interesa nimic, cântam, improvizam, ne jucam. Cam așa m-am simțit cât am repetat cu Ada, din nou copil, din nou dornic să cânt până mă ustură în gât. În ultima vreme e din ce în ce mai greu să te simți împlinit sau bucuros, condițiile actuale sunt aproape 100% împotriva noastră. Cu toate astea, cred cu tărie că și noi, actorii care jucăm în spectacolul ”Furtuna” și spectatorii care vor veni să ne vadă, cu toții vom fi într-un loc mai bun pentru o oră jumătate. Vom fi veseli, poate un pic melancolici dar cu siguranță, multumită geniului Adei, vom pleca acasă mai generoși, mai fericiți, mai buni. Vă așteptăm.”, este mesajul lui Cătălin Babliuc, postat pe pagina Teatrului Bulandra.

”Acest spectacol reprezintă pentru mine una dintre cele mai mari provocări artistice de până acum. O joacă serioasă pusă la cale de Ada Milea, alaturi de prietenii mei din Teatrul Bulandra. Am râs, am mâncat, am cântat, ne-am jucat împreună iar rezultatul il puteți vedea la Teatrul Bulandra. Nu-mi rămâne decât să le mulțumesc din suflet tuturor pentru această șansă. A fost extrem de frumos!”, scria pe aceeași pagină Lucian Iftime.

 

NR: fotografii puse la dispoziție de Teatrul Bulandra

Etichete:
Trafic restricționat în Pasajul Unirii, în următoarele două nopți
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 20:58

Trafic restricționat în Pasajul Unirii, în următoarele două nopți

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat că circulația va fi închisă temporar pe câte un sens de mers pentru lucrări de igienizare a...

Trafic restricționat în Pasajul Unirii, în următoarele două nopți
Amenzi de aproximativ 7 milioane de lei, aplicate de ANPC pe litoral
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 17:30

Amenzi de aproximativ 7 milioane de lei, aplicate de ANPC pe litoral

Comisarii ANPC au efectuat 1.140 de controale și au dat, pe lângă amenzi, 940 de avertismente. Au fost retrase definitiv de la comercializare...

Amenzi de aproximativ 7 milioane de lei, aplicate de ANPC pe litoral
Curentul electric la marii consumatori NU va fi întrerupt!
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 17:08

Curentul electric la marii consumatori NU va fi întrerupt!

Ministerul Energiei respinge categoric dezinformarea potrivit căreia marii consumatori industriali ar fi  primit notificări de limitare sau...

Curentul electric la marii consumatori NU va fi întrerupt!
Bătrânețe cu demnitate, direct în propria casă!
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 17:06

Bătrânețe cu demnitate, direct în propria casă!

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 6 lansează proiectul „Inimă tânără, viață în...

Bătrânețe cu demnitate, direct în propria casă!
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 16:57

Vremea devine caniculară în București

Vremea va deveni caniculară, cu disconfort termic în creștere și indice temperatură-umezeală (ITU) ce va depăși ușor pragul critic de 80 de...

Vremea devine caniculară în București
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 16:54

Un nou Boeing 737 MAX al TAROM va purta numele Ivan Patzaichin

✈️ Noul Boeing 737 MAX din flota TAROM va purta numele marelui nostru campion olimpic, una dintre cele mai respectate personalități ale...

Un nou Boeing 737 MAX al TAROM va purta numele Ivan Patzaichin
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 16:48

Primul Silent Reading Party într-un tren din România, pe ruta București–Constanța

Participanții vor avea parte de 60 de minute de lectură în liniște, timp în care telefoanele mobile vor fi lăsate deoparte. Trenul pleacă din...

Primul Silent Reading Party într-un tren din România, pe ruta București–Constanța
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 16:34

Știi ce este anxietatea climatică?

Canicula sufocantă și fenomenele meteo extreme din ultima vreme nu ne afectează doar fizic, ci și emoțional. Te simți copleșit, furios sau...

Știi ce este anxietatea climatică?