Târgul lui Brumărel, la Muzeul Țăranului Român!
Articol de bucurestifm, 13 octombrie 2026, 18:07
Piața Tărănească și Meșter(Ești)! organizează din 16 până în 18 octombrie 2026, în curtea interioară a Muzeului Național al Țăranului Român, din strada Monetăriri nr. 3, Târgul lui Brumărel.
De vineri până duminică, între orele 10.00 și 18.00, zeci de producători, meșteri, artizani și negustori se vor aduna în curtea Muzeului Național al Țăranului Român pentru un festin gastronomic și nu numai.
Meșteri si artizani din toate zonele țării aduc tot ce au lucrat mai frumos obiecte din lemn, ceramică, ţesături, podoabe, mobilier pictat, icoane, casete pictate sau decorate cu tehnica șervețelului, bijuterii din piele sau din pietre semiprețioase, căciulițe croșetate, vestimentație și fel de fel, ii și fețe de masa brodate manual, jucării crosetate, păpuși, lână împâslită și multe altele. Meșterii vă invită să învățați tainele meșteșugurilor prin demonstrații si ateliere de creativitate.
Pentru cunoscători și colecționari, sunt antichități țărănești și mobilier în curtea interioară, porțelanuri, ceasuri, ibrice, sfeșnice, tablouri, aparate foto, patefoane, zăzi de zestre, blidare, unelte din gospodăria tradițională, cămăși, ii, fote și vâlnice, fețe de masă, marame de borangic, ștergare cu alesături, paftale și podoabe, covoare țărănești țesute la război, roți de tors.
Veți putea degusta: brânzeturi și cașcavaluri, plăcinte, ciocolată de casă și prăjituri tradiționale, dulcețuri și zacuști, numai bune de umplut cămara, siropuri, miere, legume și murături numai bune de umplut cămara.
Se vor servi și sarmale cu mămăligă cu leuștean, pastramă de berbecuț alături de must proaspăt stors, storceag de nisetru, grătare delicioase, preparate din pește și alte surprize gastronomice. Nu vor lipsi colacul secuiesc, langoșul fierbinte cu diverse umpluturi, papanașii și șuberekul, toate pregătite la fața locului.
Intrarea la eveniment va fi liberă!