Ascultă Radio București FM Live

Spectacol cu și despre câini și oameni, creat de Radu Afrim, premieră în weekend

Articol de andreiabarsanbfm, 7 octombrie 2021, 12:14

Dacă sunteți iubitori de teatru și/ sau câini, sau sunteți fani ai spectacolelor create de Radu Afrim, faceți un drum  la Craiova, în acest weekend sau săptămâna viitoare.

”Maurice cățelul meu este o corcitură de bichon cu pechinez și îl iubesc ca pe ochii din cap. Așa că vă imaginați cam ce însemna pentru mine un spectacol cu și despre câini. În plus și în regia lui Radu Afrim pe care l-am așteptat tot anul așa cum un copil îl așteaptă pe Moș Crăciun. Așa că dacă iubiți câinii haideți la spectacol, haideți și dacă nu îi iubiți pentru că nu e vorba doar despre ei ci și despre iubire necondiționată, despre fidelitate, despre boală, despre trădare, abandon, frustrare, nemurire, despre moarte”, este mesajul actriței Raluca Păun

Spectacolul ”câine cu om. câine fără om”, producție în regia lui Radu Afrim, are premiera la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova pe 9 și 10 octombrie. de la ora 17:00, în Sala I.D. Sîrbu. Următoarele reprezentații vor avea loc în 15 și 16.

E ”Despre câini. Povești cu câini. Monoloage pentru câini. Convorbiri cu câini. Poeme pentru câini”, spune regizorul, care a povestit pe pagina sa de socializare despre momentul din timpul repetițiilor în care a fost cu echipa la un adăpost.

”Astăzi am fost la un adăpost pentru câini de lângă oraș. Cu toți actorii. Documentare pentru roluri. Câteva ore de tandrețe oferite câinilor din adăpost. Prea puține. Ședință foto. Filmări. Speranțe oferite câinilor. Și la final, abandonul. Fiecare cu ale lui. La repetiția de seară însă, nu s-a putut lucra nimic. Ceva din actori rămăsese acolo. Am abandonat și repetiția. Am mers la bere. Cred că e obligatoriu ca fiecare din noi să mergem măcar o dată într-un adăpost pentru câini. Cu sau fără saci de boabe. Preferabil, cu. Și să ieșim de acolo dacă ne permitem cu un câine. Adăpostul la care am fost noi azi e ținut de o femeie, din banii ei, face sacrificii mari si bănuiesc ca nu e o poveste singulară”.

”câine cu om. câine fără om” este un spectacol pe texte de Lia Bugnar, Dan Coman, Simona Goșu, Maria Manolescu, Oana Pellea, Radu Tudoran și Radu Afrim.

În distribuție: Alex Calangiu, George Albert Costea, Ramona Drăgulescu, Romanița Ionescu, Iulia Lazăr, Geni Macsim, Alina Mangra, Claudiu Mihail, Cătălin Mihai Miculeasa, Raluca Păun, Tamara Popescu, Vlad Udrescu, Costinela Ungureanu, Petronela Zurba, Adrian Tudor, Mihai Viță.

Regie, video și univers sonor îi aparțin lui Radu Afrim,
scenografia a fost creată de Irina Moscu, iar coregrafia, de Flavia Giurgiu.
Din echipă mai fac parte:  Claudia Gorun- asistență de regie, Gloria Bucătaru- asistență de scenografie și  Orlando Edward- operator și montaj video.

”Un spectacol cu/despre câini? Ce o mai fi și asta? Acești câini sunt, de fapt, un pretext pentru redarea unor povești despre noi. Despre mine. Despre animalul din mine care e de mult omorât, îngropat, dat uitării dar, pe de altă parte, profund regretat. E despre omul privit prin ochii unui câine. Despre omul-animal. Despre competiția om-animal. Și animalul, desigur, învinge pentru că e sincer. Poveștile acestea despre câini cred că devoalează limitările noastre. Nu-i ceva nou. Într-adevăr, “e fumată”, ar zice unii. Dar aceste povești sunt atât de bogate și strălucit scrise încât impactul emoțional e iminent”. Scrie, pe profilul său de Facebook, actorul Vlad Udrescu,

Spectacolul are două părți a câte 90 de minute fiecare, cu o pauză de 60 de minute.

▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

Având în vedere reglementările legale în vigoare, participarea la evenimentele Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.

NR: Credit foto: Radu Afrim

Etichete:
Documentarul “Delta Sălbatică” – premieră de gală astăzi în Bucureşti
Actualitate miercuri, 14 octombrie 2026, 09:23

Documentarul “Delta Sălbatică” – premieră de gală astăzi în Bucureşti

Documentarul “Delta Sălbatică”, regizat de Dan Dinu şi povestit de actriţa Medeea Marinescu, cu participarea solistei Irina Rimes,...

Documentarul “Delta Sălbatică” – premieră de gală astăzi în Bucureşti
În culisele Festivalului Național de Teatru
Actualitate miercuri, 14 octombrie 2026, 08:50

În culisele Festivalului Național de Teatru

Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru, începe pe 16 octombrie, la București. Echipa curatorială, formată din criticii de...

În culisele Festivalului Național de Teatru
Vreme rece
Actualitate miercuri, 14 octombrie 2026, 06:45

Vreme rece

Vreme rece astazi in Capitala unde maxima termica se va opri la 16- 17 grade. Cerul va avea unele innorari iar vantul va sufla slab pana la moderat....

Vreme rece
Transilvania se mută la București: Gusturi autentice și tradiții ardelenești, în weekend, la Muzeul Satului
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 20:30

Transilvania se mută la București: Gusturi autentice și tradiții ardelenești, în weekend, la Muzeul Satului

Dacă în acest weekend doriți să scăpați de agitația orașului fără să părăsiți Capitala, Muzeul Satului devine destinația ideală....

Transilvania se mută la București: Gusturi autentice și tradiții ardelenești, în weekend, la Muzeul Satului
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 18:07

Târgul lui Brumărel, la Muzeul Țăranului Român!

Piața Tărănească și Meșter(Ești)! organizează din 16 până în 18 octombrie 2026, în curtea interioară a Muzeului Național al Țăranului...

Târgul lui Brumărel, la Muzeul Țăranului Român!
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 17:57

Vremea se menține închisă și rece în Capitală!

În această noapte, în Capitală, cerul va fi temporar noros, iar la începutul intervalului vor mai fi condiții ca trecător să plouă slab....

Vremea se menține închisă și rece în Capitală!
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 17:29

România, invitat de onoare la Târgul de Carte Frankfurt 2028: „Este o industrie”

„Târgul de carte în sine este o industrie” – cu aceastră frază a deschis András Demeter, ministrul culturii, discuția despre...

România, invitat de onoare la Târgul de Carte Frankfurt 2028: „Este o industrie”
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 16:30

Siguranța rutieră în București. Reguli, riscuri și responsabilități

Discutăm despre retragerea permisului din motive medicale, responsabilitățile Poliției Rutiere și ce se întâmplă când o persoană continuă...

Siguranța rutieră în București. Reguli, riscuri și responsabilități