Bine de citit: Resacul spațiului
Articol de razvanursuleanu, 14 septembrie 2021, 20:09
Invadatorii Txalq, extratereștrii imaginați de autor, nu sunt atipici pentru romanele SF ale anilor ’60 (de culoare verde-scârbos, compuși din tot felul de substanțe gelatinoase, membre cu care practic nu ar putea să apuce mai nimic, trei ochi… și o personalitate care oscilează cam prea des între idioțenie și genialitate). Cu toate astea, “Resacul spațiului” nu cred că a ajuns să cadă în desuetudine și nici să-și piardă calitatea de carte de recomandat pentru un week-end fără mari pretenții.
Ființele acestea din alte lumi nu au sosit să ne cotropească urmând modelele clasice din literatura SF, nu vor să ne nimicească și să ne devalizeze de ce am agonisit noi pe Terra de-a lungul timpului și nici măcar nu sunt interesate să ne mănânce. Txalqii nu doresc altceva decât să conviețuim într-o simbioză mentală și fizică din care fiecare rasă să aibă de câștigat. Doar că aici vorbim despre rasa oamenilor, și pe ăștia nu prea poți să pui bază, lucru pe care txalqii n-ar fi fost rău să-l afle înainte de a dori să se oploșească la noi în casă.
Oamenii nu doresc să dea, ei doresc doar să beneficieze, ce e atât de greu de înțeles? Noi, pământenii, vrem să vedem, să avem, să ni se spună ce să facem și să fim fericiți, asta e tot. Txalqii ne oferă aceste lucruri (după criteriile lor, e adevărat), și de la noi iau dansul, sexul și scandalul (care oricum sunt în mare parte gratuite și la discreție pe planeta noastră). Sărmanii de ei, practic nu câștigă aproape nimic.
P.S. Când romanul se apropia de final, am avut sentimentul că până și autorului i s-a făcut milă de creațiile sale invadatoare și i-a lăsat pe câțiva să supraviețuiască, spre marea supărare a unor cititori răzbunători care, dacă ar fi fost după ei, i-ar fi stârpit pe txalqi până la ultimul.
